Mirona Mitache – Corespondent Bruxelles

Bogdan Vârlan a plecat din România la 19 ani, cu 500 de euro în buzunar şi cu dorinţa de a-şi urma pasiunea muzicală: clarinetul. După studii intensive în Franța și Belgia, artistul român şi-a câştigat un binemeritat loc întrei cei 85 de suflători din „Orchestra particulară a Regelui”.

Pe Bogdan Vârlan l-am auzit cântând pentru prima dată la un protest de stradă din Bruxelles împotriva proiectului Roșia Montană Gold Corporation.

Am vrut să aflu cum a ajuns să concerteze, în capitala Europei, alături de mari nume ale scenei internaționale și i-am solicitat un interviu. Unde altundeva ar fi fost mai potrivit decât pe terasa Muzeului Instrumentelor Muzicale?

Destul de fâstâcit la început, Bogdan Vârlan m-a lăsat să înţeleg că se simte ciudat să acorde interviuri, pentru simplul motiv că nu se consideră un om atât de important încât realizările sale să ocupe paginile unui ziar.

ÎNCEPUTURILE: DE LA O MICĂ ORGĂ LA CLARINET

Bogdan și-a început povestea de iubire cu muzica în urmă cu vreo 20 de ani, când tatăl său i-a adus acasă o orgă cumpărată din târg.

„Era o orgă micuță, galbenă, cu patru octave. Adică foarte mică. Nimeni nu se gândea că voi fi interesat. Am început să butonez și să reproduc melodii pe care le auzeam la radio. Asta se întâmpla când aveam eu vreo 9, 10 ani”, povesteşte Bogdan Vârlan.

Cum părinții săi nu aveau cunoștințe muzicale aprofundate, au considerat micile lui reprezentații drept „simpatice”, dar nu prea l-au luat în serios. Totuși, după un timp, tatăl său i-a cumpărat o orgă mai mare, la care Bogdan a cântat în fața prietenilor și rudelor. Perseverența de care dădea dovadă l-a convins pe tatăl său să încerce să-l înscrie la Liceul de Arte din Iași începând cu clasa a V-a. Voia să studieze pianul, dar era deja prea târziu: ar fi trebuit să înceapă din clasa I. Așa că i-au fost propuse instrumentele de suflat.

Pentru a afla ce i se potrivește, a apelat la sfaturile unui profesor de muzică care i-a prezentat opțiunile. Până la urmă, Bogdan a ales clarinetul, fiind atras de oportunitățile de repertoriu și de deschiderea înspre saxofon.

„Am descoperit o nouă lume. Plecam de la o școală de cartier de la marginea Iașiului la Liceul de Arte din centrul orașului. A fost o mare schimbare, îmi plăcea să merg la școală în fiecare dimineață”, spune Bogdan Vârlan.

Artistul își amintește cu plăcere de anii petrecuți ca elev al Liceului de Arte din Iași, astăzi Colegiul Național „Octav Băncilă”. Rămânea de bună voie să studieze după orele de curs, motivat fiind de premiile care nu au întârziat să apară. În clasa a VII-a a participat la prima sa Olimpiadă și a luat premiul I.

Pe vremea aceea îşi dorea să cutreiere lumea și să concerteze, dar i se părea doar un vis frumos și-atât. Asta până pe la 18 ani…

FRANŢA: 3 ANI ÎN BORDEAUX, 2 ANI ÎN PARIS

În ultimul an de liceu a câștigat Premiul I la un concurs muzical din Galați și invitația de a participa la un festival în Franța.

„Doream să-mi continui studiile în străinătate, dar nu știam unde exact. Ajuns în Bordeaux, mi-am spus că poate ar trebui să încerc. Mi-am asumat un risc susținând examen de admitere doar la Conservatorul din Bordeaux… ”

Bogdan a plecat din Iași la 19 ani cu puțină susținere financiară, mai exact cu 500 de euro în buzunar, și cu dorința de a reuși.

„La 19 ani eram un pic inconștient și foarte curajos. Un curaj inconștient. Mi se pare extraordinar când îmi aduc aminte. Nu mai fusesem niciodată pe cont propriu și m-am trezit dintr-o dată într-o țară străină, nevoit să trăiesc pe picioarele mele. Habar nu aveam ce ar trebui să fac”, spune Bogdan.

A început să-și caute de lucru și să accepte mici comisioane care să-l ajute să se întrețină. Nu regretă nici astăzi alegerea făcută şi nu-şi ascunde admiraţia pentru Franţa.

„Clarinetul are o istorie aici, încă de pe vremea lui Napoleon. Școala franceză a avut întotdeauna o reputaţie extraordinară. Compozitorii francezi au scris multe lucrări pentru clarinet, deoarece existau mulți clarinetiști buni.”

După primul an de conservator, s-a alăturat Orchestrei Municipale din Bordeaux, o orchestră mică și fără prea multe concerte. În plus, a primit bursă de studii și a început să dea ore particulare de clarinet. În al treilea an, a ajuns profesor la o școală privată.

Conservatorul din Bordeaux este însă unul regional. Diploma obținută după 3 ani de studiu nu este recunoscută internațional și nu are valoarea celei emise de un conservator superior francez, precum cel de la Lion sau de la Paris. Ulterior, Bogdan Vârlan a decis să susţină examenul de admitere la Paris. Și asta de trei ori la rând. Concurența fiind acerbă, nu a reușit să între.

„Nu sunt dezamăgit. Examenele m-au motivat să studiez, să fiu mai bun”, spune Bogdan.

Deși nu a obținut un loc la conservator, s-a mutat totuşi Paris și a început să studieze cu un alt profesor pentru a evolua din punct de vedere muzical.

„L-am cunoscut pe Nicolas Baldeyrou la niște cursuri de vară. Era profesor și la Conservatorul Superior din Lyon, dar și la unul regional în Paris. Mi-a propus să studiez cu el şi am lăsat totul deoparte și m-am mutat în capitală. A fost o decizie grea, mi-am pierdut toată rețeaua de cunoștințe care îmi asigura micile joburi din care mă întrețineam”…

La 22 de ani, Bogdan a fost fermecat de Paris, „un oraş – muzeu mirific”. Încet-încet, şi-a clădit un rost aici.

Musique Royale des Guides | Foto: Decloedt Christian

Musique Royale des Guides | Foto: Decloedt Christian

DE LA PARIS LA BRUXELLES

După doi ani de studii cu Nicolas Baldeyrou, a venit momentul să facă o nouă alegere.

„Am studiat la un nivel extraordinar, numai că îmi lipsea diploma de conservator. Așa că a trebuit să iau o decizie în acest sens. Și am ales Bruxelles-ul, deoarece cunoșteam deja limba franceză.”

În 2009, în urma echivalării studiilor făcute în Bordeaux, a fost acceptat direct în anul II la Conservatorul Regal din Bruxelles. Între timp, mai exact în iulie 2013, a absolvit și masterul la același conservator.

Deși, inițial, nivelul i s-a părut puțin mai slab, și-a găsit diverse contracte interesante care să-l motiveze să studieze continuu și să evolueze ca artist. În noiembrie 2012 a obținut premiul I la un concurs internațional din Franța, iar ulterior a primit invitația de a participa la o serie de concerte.

„Participarea la concursuri internaționale e foarte importantă. Faptul că ești selecționat te motivează să studiezi foarte mult și te ajută să evoluezi. Participarea alături de alți muzicieni foarte buni este, totodată, stimulatoare. Premiile câștigate sunt un plus la CV și pot aduce o serie de concerte”, este de părere artistul.

Bogdan Vârlan a reușit apoi să obţină un post de profesor în cadrul Școlii Internaționale din Bruxelles (școală privată pe sistem american). A început cu 6 elevi, iar din iulie 2013 lucrează cu 11.

Întrebat ce crede despre capitala Belgiei, Bogdan Vârlan recunoaşte că are mai puţine evenimente muzicale în comparaţie cu Parisul.

„În Paris sunt deja vreo 8 orchestre simfonice, în Bruxelles doar 3. Dar Bruxelles-ul e un oraş fain”, spune artistul.

Oricum nu mai vrea să o ia de la zero. Şi nu s-ar mai muta de aici… „decât dacă i s-ar oferi un loc de muncă interesant în alt oraș”.

Din martie 2014 Bogdan Vârlan este și unul din cei 85 de suflători care compun „Musique Royale des Guides”, o orchestră de armonie din subordinea armatei belgiene. Orchestra mai este denumită și „Orchestra particulară a Regelui” și a fost înființată în 1832, fiind recunoscută în plan internațional și participând la diverse turnee și festivaluri.

Deși are rețineri în a vorbi public despre asocierea sa cu orchestra (ar putea fi confundată cu o fanfară militară, grup care de obicei nu are un repertoriu complex), recunoaște că este o experiență interesantă care îi asigură concerte săptămânale și un program de studiu zilnic riguros. Bogdan este singurul român din orchestră.

„ÎN ROMÂNIA ESTE GREU SĂ AI O ACTIVITATE MUZICALĂ”

întrebări incomode, răspunsuri sincere

Cât de greu e să studiezi, să te întreții și să faci și performanță?

Bogdan Vârlan: E foarte greu. Pentru toți muzicienii e la fel. Viața ta e la conservator. După lecții rămâi să studiezi. Socializarea se produce în pauze și cam atât. E o viață diferită… De multe ori plecam dimineața și mă întorceam seara la 10 acasă. E nevoie de mult studiu regulat și fără pauze. Vacanțele sunt rare – de multe ori am rămas în vacanțele de Crăciun aici pentru că aveam concerte în ianuarie și trebuia să studiez.

Cum primești nereușita la un concurs?

Bogdan Vârlan: Eșecurile fac parte din viață. Sunt bucuros că nu am abandonat. Am avut momente de ezitare, dar niciodată în adâncul meu nu m-am gândit serios să abandonez. Cred cu tărie că totul are un sens, că orice strădanie este răsplătită la un moment dat.

Ca muzician se poate trăi fără un loc de muncă stabil?

Bogdan Vârlan:  Se poate, dar concertele nu sunt o chestie sigură și constantă, așa că nu aș avea niciodată minima certitudine a zilei de mâine.

Crezi că ai putea avea o carieră similară în România?

Bogdan Vârlan: Particip anual la un festival din Iași și mi-ar plăcea chiar să pot preda în țara mea. Dar în România este greu cu o activitate muzicală. Poate doar în București și cu evenimente alternative. Pentru un interpret de muzică simfonică e dificil.

Ce te motivează în adâncul sufletului?

Bogdan Vârlan: Trăiesc pentru muzica mea. Nu trebuie să cânt doar alături de nume mari pentru a evolua. Atât timp cât le fac plăcere unor oameni cu un eveniment, sunt fericit. Asta mă motivează și îmi dă poftă de a trăi.


Acest interviu a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi susţine Revista Paragraf

Publicat de Mirona Mitache

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.