„Nesupunerea NU înseamnă să nu respecți nicio regulă, ci să înțelegi care dintre reguli ne țin în siguranță și care sunt absurde sau nedrepte. NU înseamnă să îți pese doar de tine, ci să contribui cum poți tu pentru ca lumea în care trăiești să fie mai bună. NU înseamnă să îi respingi pe ceilalți pentru că nu ești de acord cu ei, ci să le respecți credința și părerile. NU înseamnă doar libertatea ta, ci și a celorlalți.

Nesupunerea este altruistă, perseverentă, curajoasă, discretă, sinceră, firească, subtilă, conștientă, sofisticată, adică un mod de a fi în armonie cu propria ta conștiință.”

Rândurile de mai sus îi aparţin scriitoarei Iulia Iordan, una dintre cele cinci autoare a cărţii Nesupusele, o culegere de poveşti unică în peisajul cultural autohton, care pune în valoare elite româneşti feminine, dar în acelaşi timp, transformă biografii obişnuite în biografii demne de a fi povestite.

***

Iulia Iordan

Iulia Iordan | Credit foto: Lucian Iordan

Înţeleg că ideea acestei cărţi a pornit de la tine.

Iulia Iordan: Nu ştiu dacă a pornit neapărat de la mine… Ideile care ajung să devină importante, așa cum este aceasta, sunt nişte idei comune care zboară pe deasupra noastră şi sunt „agăţate” din diverse părţi. Ideea mea a fost însă cea a numelui, care mie îmi place foarte mult și care mi se pare că se potrivește cel mai bine cu personajele noastre, cu poveștile lor și cu scopul acestei cărți: descoperirea unui trecut sau prezent transformat de oameni extraordinari.

Care este conceptul de bază, cum defineşti  tu Nesupusele?

Iulia Iordan: Conceptul de nesupunere înseamnă un mod de a regândi puţin lucrurile, de a nu le lăsa așa cum sunt, de a aduce schimbare în bine pentru tine, dar mai ales pentru ceilalți, de a nu te supune orbește unor mentalități curente de gândire sau altor oameni. Pe de altă parte, nesupunerea Nesupuselor noastre nu trebuie înțeleasă în sens religios, nici ca pe o lipsă de respect față de tradiție. Sunt foarte multe aspecte care ţin de tradiţie, foarte frumoase, foarte preţioase care merită duse mai departe și pe care o parte dintre poveștile noastre le transmit.

În același timp, să nu uităm că suntem  o societate săracă, cu multe traume postcomuniste și lipsită de o cultură a culturii în sens foarte larg. În tot acest context e clar că statutul femeii este deja fixat din exterior: nu au aceleași oportunități precum bărbații, nu ies în evidenţă neapărat pe baza calităţilor lor profesionale. Ceea ce promovează media românească în prezent este de cele mai multe ori o umilire a femeii, o menținere a ei la nivelul de inferioritate, cu conotații dintre cele mai nepotrivite pentru fetițele românce care cresc în casele în care televizorul rulează în permanență pe fundalul vieții cotidiene. Cartea noastră trebuie să rupă pe alocuri această monotonie disfuncțională și o va face, sunt încrezătoare…

În România au trăit dintotdeauna femei excepţionale, care au făcut lucruri grozave, nu doar pentru ele, ci și pentru ceilalţi. Aici cade, cred, accentul cărţii noastre, așa cum îl înțeleg eu: nesupunerea nu este egoistă, o rebeliune de dragul rebeliunii. Toate femeile despre care scriem au făcut nişte lucruri deosebite pornind de la ce credeau ele că este drept sau că este important pentru ceilalţi. Pentru mine, nesupunerea este un soi de altruism, de fapt. Este, într-un sens larg, nesupunerea faţă de o anumită mentalitate, faţă de un grup puternic care vrea să se impună cu forţa (aşa cum a fost în comunism). Dar, în acelaşi timp, nesupunerea înseamnă ataşamentul faţă de un scop pentru binele comun. Înseamnă să crezi cu tărie într-o idee care este bună pentru cei de lângă tine şi să mergi până la sacrificiul de sine, cum deseori s-a întâmplat, pentru a pune această idee în practică.

Cum ţi-ai ales partea ta de poveşti?

Iulia Iordan: Am început cu emoții pentru că evident, fiecare dintre noi avea niște must write. Apoi au urmat discuții lungi, o perioadă lungă de documentare, întocmirea unei liste care inițial părea să nu ajungă la numărul magic de 100 care ne-ar fi permis să aniversăm Centenarul Marii Unirii într-un mod pe care ni-l doream, apoi la un moment am întrerupt această listă pentru că ajunsesem deja la 200 și încă apăreau nume interesante. Ideea salvatoare ca să nu ajungem să tragem la sorți a venit o dată cu nevoia de a le împărți pe domenii. Apoi ne-am ales fiecare câte un domeniu (sau mai multe) de care ne simţeam mai apropiate și am stabilit un număr egal de povești pentru fiecare, respectiv douăzeci. Eu mi-am ales artistele şi personalităţile istorice. Încă sufăr după Jeni Acterian, pe care o ador, dar nu atât de tare cât să nu mă bucur de povestea Victoriei despre ea.

În alegerea personajelor au primat totuși criteriile subiective ale fiecăreia dintre noi. Procesul de documentare ne-a ajutat foarte mult, făcând selecția mai ușoară în primul rând, apoi oferind elementele de inspirație necesare conturării poveștilor.

Ce poţi spune despre contemporanele nesupuse?

Iulia Iordan: Mi-am dorit foarte mult să existe şi o asemenea secţiune a cărţii pentru că mi se pare important ca cititorii să înţeleagă că femeile grozave din România nu au trăit doar în trecut, ci trăiesc şi acum: sunt aici, printre noi. Dar este și puțin riscantă această secțiune pentru că viața unui om este în general misterioasă, la fel și căile pe care pășește la un moment dat, poate în sens opus față de cel inițial. Mă bucur totuși că ne-am asumat acest risc: cred că este mai important să deschizi, decât să stai cuminte și să lași lucrurile așa cum sunt.

Vreau să menţionez că, pe lângă domeniile clasice – artă, știință, sport – mai există şi „nesupusele neîncadrabile”, cum le-am spus noi, așa cum este, de exemplu, Ruxandra Mateescu, fondatoarea platformei „Supereroi printre noi”, care luptă pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi şi care acum are un proiect foarte frumos prin care încearcă să accesibilizeze cultura pentru această categorie defavorizată, acoperind un mare gol în societatea românească.

Personajele despre care am scris sunt foarte diferite între ele. Am scris despre Maria Brâncoveanu, dar am scris şi despre jurnalista Elena Stancu.

Nesupusele Coperta

Cum te-ai documentat pentru poveştile tale?

Iulia Iordan: Despre femeile care au trăit în trecut m-am documentat în primul rând la bibliotecă. Din păcate, unele figuri istorice nu au materiale dedicate exclusiv lor. Este cazul Mariei Brâncoveanu. Apare împreună cu soţul ei, în cărţi care vorbesc despre domnia lui Constantin Brâncoveanu – şi atunci mi-a fost foarte greu să-i conturez profilul. În schimb, sunt materiale despre care abundă material documentar, cum ar fi Regina Maria. Există şi volume autobiografice, cum este cel semnat de Prinţesa Ileana – pe care l-am devorat, mi s-a părut un excelent roman de aventuri, şi care mi-a fost de mare ajutor pentru a crea miezul poveștii mele.

În privinţa nesupuselor contemporane ne-am documentat luându-le interviuri, stând de vorbă cu ele – în felul acesta nesupusele contemporane au şi aflat că vor fi parte din carte. Discuţiile cu ele au fost lungi, pline, copleşitoare, au scos la iveală poveşti de viaţă care m-au umplut de entuziasm.

În urma documentării, se structurează informaţia, îţi vin idei, răsar anumite elemente cheie, detalii din viaţa nesupuselor. Mi-am propus ca poveştile mele să nu fie descriptive, ci narative: am ales de fiecare dată un moment problematic din viaţa personalităţii respective, un element declanşator care i-a schimbat cursul vieţii, devenind o nesupusă. Pornind de acolo, am creat o atmosferă folosind detalii adevărate, dar şi unele ficţionale, fantastice – încercând să găsesc un echilibru pentru care povestea să fie conformă din punct de vedere istoric, să nu inducă în eroare. Dar să aibă consistența necesară pentru a-l atrage pe cititor.

Te-ai simţit mai reticentă să ficţionalizezi pe seama nesupuselor în viaţă?

Iulia Iordan: Poate la început… La prima poveste, mi-a fost puţin greu să găsesc tonul, dar în final am tratat toate personajele la fel, fie că au trăit în trecut, fie că sunt contemporanele noastre. Documentându-mă despre personalităţi sau stând de vorbă cu unele dintre ele, am ales informaţiile care m-au inspirat pe mine și care mi-au atras interesul de cititor în primul rând.

În cazul Elenei Stancu, am ales ca declanşator al poveştii mele episodul, relatat chiar de ea, în care, angajată fiind la o revistă, a mers să realizeze un reportaj despre mamele, într-o comunitate săracă de  lângă Craiova. A avut o singură zi la dispoziţie pentru a realiza acest material, iar acesta lucru a frustrat-o, pentru că, stând de vorbă cu persoanele implicate şi-a dat seama de amploarea subiectului, şi-a dat seama că trebuie să stea mai mult în mijlocul lor ca să le înţeleagă în profunzime – pentru că nu doar câteva fetiţe erau mame, stând de vorbă cu ele şi-a dat seama că şi mamele acestora fuseseră la rând lor minore când deveniseră mame, şi-a dat seama prin urmare că era un fenomen care avea nevoie de timp pentru a fi documentat. Atunci i s-a cristalizat ideea de a renunţa la un serviciu relativ comod şi sigur, şi de a-şi lua lumea în cap aşa cum până la urmă a făcut-o – înţelegând că un jurnalist trebuie să-şi petreacă mai mult timp cu un subiect pentru a scrie un text relevant despre a acesta.

Copiii vor citi poveştile şi vor intra în atmosfera lor, iar dacă le va plăcea ce citesc, vor merge singuri să caute mai multe informaţii despre persoanele respective. Nu mi-am propus să le ofer biografii pe tavă, ci să le stârnesc curiozitatea.

Citiţi şi: Laura Grünberg – „Nesupusele” sunt poveşti care dau încredere că visele, oricare ar fi ele, pot deveni realitate

Poveştile par să se adreseze mai degrabă unui public feminin, sunt inspiraţionale, de „îmbărbătare”…

Iulia Iordan: Sper ca aceste texte să fie interesante pentru toată lumea pentru că atunci când îți propui să schimbi o stare de lucruri te adresezi, în principiu, tuturor. A fost interesant de asemenea și pentru mine să descopăr cum au trăit și creat alte femei de-a lungul timpului, de aceea în timpul perioadei de documentare de vara trecută am trăit momente de fascinație în cascadă. Nu ai cum să nu te entuziasmezi citind despre aceste personalități, indiferent câți ani ai avea.  De cincisprezece ani lucrez cu  copii de toate vârstele și observ cu încântare, cu admirație sau cu mirare felul în care văd ei lumea. Fetițele de azi sunt oricum foarte independente și știu că pot avea aproape orice meserie. Nu le va șoca această carte, așa cum m-ar fi șocat probabil pe mine în copilărie. Cred că în general fetele mai mari, adică de pe la 10-12 ani își schimbă percepția asupra diferențelor dintre ele și băieți. Până nu începe adolescența nu trag linie între ei, abia apoi se separă. Este un fenomen cu multe aspecte și explicații pe care îmi doresc să îl înțeleg. Dar, cu siguranță, educația sau lipsa ei, face ca încrederea fetelor în ele însele să regreseze treptat și asta este trist și nedrept.

Care a fost povestea cea mai pe sufletul tău? Cu care subiect ai empatizat cel mai mult?

Iulia Iordan: Îmi iubesc toate personajele, iar fiecare poveste a fost tratată cu aceeași importanță, dar recunosc faptul că am fost foarte motivată de câteva ori mai tare citind anumite povești de viață. În momentul de față noi, românii, nu avem o identitate culturală clar definită, nu simțim că definesc multe lucruri ca națiune, în ciuda Centenarului, suntem dezbinaţi, derutaţi și cred că acest lucru se datorează și faptului că nu ne cunoaştem istoria. Mai observ o îndepărtare de limbă, de cuvinte, de semnificația lor profundă, o teamă și o rușine față de ele. Nu este doar vina unei gândiri totalitare care a stereotipizat cuvinte importante pentru noi, ci și a noastră că perpetuăm această lipsă de sens. Dacă îi vorbești unui român despre patriotism, în cazul în care nu te va privi cu îngăduință sau ironie, atunci în mod sigur îți va spune că ești naționalist. De aceea un alt accent important al cărții, deși extrem de discret prezentat, este accentul pe cuvinte-cheie, cuvinte-simbol, cuvinte care ne pot defini și pe noi, din nou, dacă le facem loc. Unul dintre acestea este patriotism. Sunt mai multe personaje în carte care au trăit această calitate. Dar dintre toate mă gândesc acum la partizanele de la Nucșoara, la principesa Ileana sau la Olga Greceanu, despre care am citit cu o emoție uneori paralizantă, de aceea, în cazul lor, mi-a fost cel mai greu să scriu.

Au existat sau există nesupuse în viaţa ta personală?

Iulia Iordan: Eu nu m-am considerat niciodată în copilărie o nesupusă, în sensul de răzvrătită. Am fost un copil timid, care vorbea extrem de puţin, eram considerată o fetiță cuminte, nu foarte prietenoasă, cu rochița mereu curată. Sub tivul de la rochiță însă aveam mereu genunchii plini de julituri, tălpile acoperite cu un praf fin de țărână, iar ziua mea obișnuită era plină de peripeții imaginare și de lungi călătorii solitare. Am în minte foarte clar sentimentul de libertate pe care îl trăiam în copilărie, prin urmare nici nu aveam nevoie să mă răzvrătesc. Fetițele mele sunt cele două nesupuse preferate din viața mea. Sunt puternice și independente, așa că încep eu însămi să devin o nesupusă, petrecând atâta timp în preajma lor.

O altă nesupusă dragă din viaţa mea a fost diriginta mea din liceu, profesoara mea de literatură, Ecaterina Sora, cu care am avut o relaţie apropiată. Susţinerea pe care mi-o acorda mă uimea de fiecare dată şi, în acelaşi timp, mă îmbărbăta, mă făcea să capăt încredere. Era o nesupusă, prin excelență şi cumva ne inpira și pe noi să fim la fel.

Apoi mediul în care lucrez în prezent este plin de nesupuse, sunt multe persoane pe care le admir, începând cu Raluca Neamu, colega mea de la Asociația Da’ De Ce, pe care am cunoscut-o acum aproape 12 ani la Muzeul Național de Artă al României.și care mi-a devenit prietenă și mentor în educația muzeală. Timp de ani de zile s-a încăpățânat să schimbe percepția publicului, mai ales a copiilor asupra muzeelor și a reușit.

Le-am întâlnit apoi pe scriitoarele nesupuse şi astfel a apărut Asociaţia De Basm.

Revenind la cartea Nesupusele… Volumul al doilea va apărea, deci, la anul.

Iulia Iordan: Da, plănuim să scoatem al doilea volum în prima parte a anului viitor. De asemenea, vrem să transformăm Nesupusele dintr-un proiect editorial, într-unul cultural, complex, extins. Ne-am dori să pornim o caravană a nesupuselor, pentru a duce cartea în locuri din țară unde nu prea se ajunge de obicei. Ne-am dori chiar şi o comunitate dezvoltată în timp pe acest concept, care să construiască lucruri tot mai relevante. Avem multe planuri.

Proiectul e finanțat de Ministerul Culturii si Identității Naționale în cadrul manifestărilor dedicare celebrării Centenarului.
Nesupusele (volumul I) este în curs de apariţie la Editura Univers.

Acest interviu a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Publicat de Dana Pătrănoiu

Editor-coordonator

Un comentariu

  1. […] UrmătorIulia Iordan: „Nesupusele” descoperă un trecut sau un prezent transformat de oameni […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.