Ce au în comun Principesa Ileana, Hortensia Papadat-Bengescu, Smaranda Brăescu, Marta Trancu Rainer, Alexandrina Halic, Ruxandra Mateescu sau Elena Pagu? Sunt românce speciale, care şi-au urmat visurile împotriva opreliştilor de tot felul, şi-au afirmat spiritul creator, au încercat să dărâme stereotipii, au făcut bine (şi o mai fac încă) celor din jur. Sunt nesupuse, aşa cum spune chiar titlul cărţii aflate în curs de apariţie la Editura Univers.

Aducând un suflu nou în peisajul apariţiilor editoriale, Nesupusele pune în valoare elite româneşti, dar, în acelaşi timp, transformă biografii obişnuite în biografii demne de a fi povestite, propunând o recuperare cultural-istorică a o sută de personalităţi feminine (individuale sau colective) despre care copiii şi adolescenţii nu au ocazia să afle de la şcoală sau din media.

Fără să-şi propună să redea parcursuri factuale seci, cartea este o colecţie subiectivă de istorisiri de suflet desprinse din viaţa femeilor care s-au ridicat, de multe ori, împotriva vremurilor, nu (neapărat) din dorinţa de „a demonstra că pot” şi a avea succes, ci pentru a schimba lumea în mai bine.

Le-am invitat pe trei dintre autoarele cărţii şi fondatoare ale Asociaţiei De Basm – Victoria Pătraşcu, Adina Rosetti şi Cristina Andone – să răspundă la următoarele întrebări:

Cu care dintre subiectele sau personajele alese ai empatizat cel mai mult şi de ce?

şi

Ai exemple de nesupuse în spaţiul personal, care ţi-au influenţat într-un fel sau altul drumul în viaţă sau încă o fac?

Victoria Pătraşcu | Credit foto: Daiana Olteanu

Victoria Pătraşcu | Credit foto: Daiana Olteanu

1. Greu de ales. Așa cum a fost grea și alegerea celor o sută. Cum să alegi între Herta Müller, spioana Vera Atkins, Monica Lovinescu, Nadia Comăneci sau aviatoarele din Escadrila Albă ? Cum ?

Dar, dacă ar fi să aleg doar una, aș alege-o pe Smaranda Brăescu. Mi se pare excepțional ce a reușit această femeie. A sărit cu parașuta, deși toți i-au spus că e nebună. Doborârea recordului de salt cu parașuta este o aventură care ar merita un film la Hollywood sau măcar unul românesc. După recordul stabilit în America, Smaranda Brăescu a intrat în Escadrila Albă, care era o escadrilă sanitară. Trebuie știut că, uneori, aceste aviatoare, în timp ce pilotau avioanele, aveau grijă și de răniții care se speriau văzându-se zburători printre nori. Inclusiv retragerea din această viață mi se pare că a făcut-o într-un mare stil. Pentru că nu știm de fapt unde a dispărut Smaranda Brăescu. A fost înmormântată în secret în cimitirul din Cluj, a fugit în Franța și a murit acolo ? Nu știm. Ce știm este că, în ciuda acestui destin exemplar, Smaranda Brăescu nu a reușit să se califice pentru a-și lăsa numele unui aeroport din România. În schimb, Avram Iancu, George Enescu și Ștefan cel Mare, care știm bine cât de multe au făcut pentru aviația din România, s-au calificat. Cam trist, nu?

2. Asta a fost o mare provocare. În primul rând pentru că mă atingea personal. În al doilea rând pentru că m-a obligat la un exercițiu de reflecție care mi-a scos la lumină lucruri la care nu m-am gândit până acum. După ce m-am frământat vreo două zile, mi-am dat seama că nu prea am avut parte de femei care să iasă din rând. Mai toate au fost blânde și supuse, cu eroisme casnice ce-i drept, dar, altminteri, nimic ieșit din comun. Nu mă plâng, cred că așa erau vremurile în anii 70-80. Când am săpat mai adânc mi-am dat seama că a existat totuși o Nesupusă și în viața mea, Corina, sora mea mai mică. Așa cum povestesc pe siteul Nesupuselor (under construction), Cora nu s-a supus de mică, a făcut lucrurile în felul ei și a stat cu adevărul în brațe și pe buze într-o vreme când până și oamenilor mari le era frică. Și-a urmat visul și asta a făcut-o să plece în America. Mai mult nu vreau să povestesc pentru că s-ar duce toată surpriza descoperirii.

Citiţi şi: Laura Grünberg – „Nesupusele” sunt poveşti care dau încredere că visele, oricare ar fi ele, pot deveni realitate

Adina Rosetti | Credit foto: Cornel Brad

Adina Rosetti | Credit foto: Cornel Brad

1. Mi-e foarte greu să aleg una singură dintre cele 10 femei remarcabile ale căror poveşti am încercat să le spun pe înțelesul copiilor, în acest prim volum al Nesupuselor. Cred că am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru Lizica Codreanu, povestea și parcursul ei artistic se conturează frumos în tabloul anilor nebuni ai avangardei pariziene. Poate mai interesant a fost să aflu istoriile unor femei despre care nici nu auzisem până să încep documentarea, cum este cazul Martei Trancu Rainer, prima femeie chirurg din România, un model de curaj și tenacitate. Marta a răzbit într-o meserie „a bărbaților”, a condus trei spitale de campanie în București, în timpul Primului Război Mondial și a salvat sute, mii de vieți, a fost asta în timp ce era și mama unei fetițe de câțiva ani. Povestea ei de dragoste de-o viață cu savantul Iosif Rainer, zugrăvită în memoriile ei, este absolut minunată.

2. Doamna Vaum a fost profesoara mea de română în gimnaziu, iar orele ei erau cu adevărat speciale. Nu ne dădea aproape deloc temele canonice, care au terorizat generații întregi, ci doar „compunere” pornind de la subiectul textului literar din manual sau pur și simplu „compunere liberă”. „Bateți câmpii, dar să o faceți cu grație” – erau vorbele ei. Așa că, deși nu eram cu toții niște talente, scriam mult, ne citeam producțiile în fața clasei și ni le comentam unii altora, ca la un cenaclu literar. Notele la literatură se dădeau nu pentru comentarii învățate pe de rost, ci pentru originalitatea cu care răspundeai la o întrebare de interpretare literară și pentru recitaluri de poezie (așa se face că stăteam cu nasul în cărți și citeam poezie, măcar pentru a găsi unele mai scurtuțe de recitat…). Era o atmosferă extraordinar de creativă și de liberă, care ne-a marcat pe toți, dezvoltându-ne dragostea pentru lectură, spiritul critic și asumarea propriilor opinii.

Țin minte că am scris în clasa a șasea o compunere despre primul sărut (imaginar, desigur, dar asta mi-a atras imediat un val de bilețele de la băieții din clasă), iar într-a șaptea o parodie după „Pașa Hassan”, cu diriga în rolul principal, care m-a făcut să sufăr apoi ceva „persecuții”. Le-am citit în fața clasei, sub zâmbetul tandru-ironic al doamnei Vaum. Cred că a fost prima dată când am realizat ca da, cuvintele pot avea o putere a lor, pot schimba percepții, pot atinge suflete și pot atrage consecințe. Și dacă nu ar fi fost curajul doamnei Vaum de a-și ține orele „altfel”, probabil că aș fi aflat lucrurile astea mult mai târziu…

Citiţi şi: Iulia Iordan: „Nesupusele” descoperă un trecut sau un prezent transformat de oameni extraordinari

Cristina Andone | Credit foto: Me.Alchemy / Teodora Migdalovici

Cristina Andone | Credit foto: Me.Alchemy / Teodora Migdalovici

1. Aş vrea să răspund printr-o poveste: Acum doi ani eram foarte aproape să abandonez ideea de a publica vreodată primul meu roman. Mi se părea că îmi lipsește timpul de a scrie ultimele capitole, de a armoniza întregul și, mai ales, de a citi cu voce tare fiecare frază ca pe o bucată muzicală. Atunci am descoperit la un târg de vechituri un vechi tampon pentru sugativă, din lemn, frumos pictat cu o suită de semne populare. Am plătit cei 30 lei ceruți, cumva intrigată de mesajul scris pe spate: „Trebuie să scrii, El. F.” Cine ar putea fi El. F? – m-am întrebat pe drumul spre casă. Simțeam că trebuie să fi fost vorba de o femeie – scriitor care şi-a repetat, cu dinții strânși, trebuie să scriu, trebuie să scriu, chiar dacă am alte 1001 de treburi cu copiii, cu gospodăria, trebuie, trebuie să scriu.  În acea seara, când am apropiat veioza, lumina mi-a dezvăluit o semnătură caligrafiată fin, pe margine: Elena Farago.

Despre Elena Farago am aflat apoi că a fost orfană, că a venit la București ca bonă a copiilor lui Caragiale, că a fost îndemnată să scrie de marele dramaturg, că a fost de partea țăranilor răsculați în 1907- drept pentru care a fost întemnițată și, apoi, eliberată de Nicolae Iorga, prietenul ei. A crescut doi copii și a găsit cumva timp sa scrie, iar azi este un reper în poezia pentru cei mici.

„Trebuie să scrii” a fost vraja bună care m-a ajutat să termin Plec. Roman cu publicitari, măgar și umbre. Am publicat primea mea carte despre despărțirile de tot felul la editura Univers, la începutul anului, iar primul tiraj este deja epuizat…

Despre Elena Farago am simțit ca trebuie să scriu ceva, drept mulțumire. Așa s-a născut „Trebuie să scrii”, povestea-portret despre o poetă cu suflet limpede, de copil.

2. Fata mea de 13 ani este povestea despre nesupunere pe care o am zilnic sub ochi. Ea m-a învățat despre puterea întrebărilor acolo unde toți cred că au deja răspunsul. Thea a ilustrat până acum patru cărți, dintre care una a fost tradusă în suedeză. Dar visul ei nu este să devină artist, ci om de știință. Vrea să afle, să lumineze răspunsuri. I se pare că pe lume sunt prea multe puncte de afirmație și prea puține semne de întrebare.

Nesupusele Coperta


Echipa completă care a participat la Nesupusele (volumul I):

Iulia Iordan este scriitoare, educator muzeal și curator. Petrece mai mult timp printre copii decât printre adulți… din principiu.

Adina Rosetti este jurnalistă, scriitoare și, nu în ultimul rând, mama Clarei și a lui Anton. A publicat mai multe volume de proză pentru copii și adulți. Îi plac marea, dragonii, zilele de poimâine și vorbitul aiurea-n tramvai.

Laura Grűnberg este scriitoare pentru copii mici, dar mari, şi pentru oameni mari, dar mici. Atunci când nu scrie despre gânduri strănutate, Pană de curent sau Pârşi, predă sociologie la facultate, joacă tenis, se bucură de fiecare reuşită a băiatului ei.

Victoria Pătrașcu – Până la șase ani  a condus Țara Dinspateleblocului. În prezent locuiește în propria imaginație. Când se teleportează în  București, îi place să se plimbe cu tramvaiul, să tragă cu urechea la ce spun oamenii și să scrie povești.

Cristina Andone este scriitor, trainer de creativitate și ronțăitor de mere. Cărţile sale, Povești din Pădurea Muzicală, vândute în 125.000 exemplare, își propun să îi familiarizeze pe copii cu muzica clasică. De curând Cristina a lansat „Plec”, un roman despre cum să-ți dai demisia dintr-o corporație.

Maria Surducan lucrează ca ilustrator, autor și scenarist de bandă desenată în studioul său din Cluj-Napoca. Lucrările ei includ proiecte de publicitate, romane grafice și cărţi ilustrate.

Ileana Surducan lucrează ca artist freelancer în domeniul ilustraţiei și al benzii desenate. Lucrările ei traduc experiențe personale în povești universale. Indiferent de subiectul ales, umorul și spiritul ludic sunt ingrediente nelipsite. A publicat romane grafice, a ilustrat cărți pentru copii, și a participat la diverse antologii de bandă desenată – în țară și în străinătate.

Maria Brudașcă desenează de la doi ani tot ce i se pare interesant. Lucrează ca artist freelancer  în domeniile ilustrației, designului grafic, animației și performance-ului.

Annabella Orosz lucrează ca artist, ilustrator freelance. Călătorește mult și este mare colecționară de cărți frumoase cu povești frumoase. Inspirația ei vine din parfumuri rare – în concepția ei orice parfum este un portal către locuri, timp și experiențe interesante.

Livia Coloji ilustrează cărţi, ambalaje, afişe şi jucării de mai bine de zece ani şi realizează serii mici de produse ilustrate de aproape trei. Locuieşte în Timişoara şi lucrează, alături de alţi doi colegi, într-un artist run space pe nume „Balamuc”.

Oana Ispir este ilustrator freelancer în cea mai mare parte a timpului și explorator în lumea desenelor textile. Lucrări publicate în domeniul ilustrației de carte și design de jocuri și jucării.

Sorina Vazelina este  un soi de designer grafic, rătăcitor prin ținuturile ilustrației, cu centură kaki în benzi desenate.

Keszeg Ágnes desenează ziua cu fetele ei, noaptea pentru cărți de copii, reviste de modă sau pentru colecțiile ei de eșarfe. Dacă nu desenează, atunci se joacă cu păpuși și coase haine de păpuși pentru păpuși de porțelan sau de jucărie.

Cristina Barsony este ilustrator freelancer și, când nu desenează, modelează în porțelan. Ascunde pe unde merge câte un film foto și, recent, are o obsesie pentru stampele japoneze.

Kürti Andrea ilustrează cărți pentru copii. Ilustrațile ei au apărut pe puzzle-uri, pe agende, pe diafilm și în spectacole de teatru.

Szabó Zelmira este ilustratoare şi scenograf, dar cel mai bine ar combina cele două meserii… Când ilustrează o carte, se bucură de orice cuvânt din povestea scrisă. Le învârte, le încearcă, le pipăie până află… din ce sunt făcute. Ca şi mai demult, în copilărie, îi place să se joace cu diferite materiale, texturi; se bucură de micile detalii ascunse în bogăţia lumii.

Cristiana Radu a ilustrat până acum circa 20 de cărți pentru copii, multe dintre ele premiate. Desenul e modul preferat de a spune povești. Explorează cu aceeași plăcere povești contemporane, lumea basmului sau tradiția populară.

Designul cărţii a fost realizat de Faber Studio.

Proiectul e finanțat de Ministerul Culturii si Identității Naționale în cadrul manifestărilor dedicare celebrării Centenarului.
Nesupusele (volumul I) este în curs de apariţie la Editura Univers.

Acest interviu a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Publicat de Dana Pătrănoiu

Editor-coordonator

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.