La pas prin „aleile bifurcate” ale postmodernismului rus

Studiul Antoanetei Olteanu, Alei bifurcate. Poetica postmodernismului rus, recent apărut la editura Paralela 45, satisface, în primul rând, o nevoie firească de edificare a controverselor ridicate de diferitele ipostaze ale postmodernismului literar rus.

Grație activității intense a traducătorilor, spațiul cultural din România s-a îmbogățit în ultima perioadă cu câteva zeci de titluri ale celor mai importante scrieri literare rusești din anii ’70 ai secolului trecut și până în zilele noastre. În acest sens, contribuția de traducător a Antoanetei Olteanu la familiarizarea cititorului român cu ultimele tendințe ale literaturii ruse este deja o evidență.

Dacă numeroasele studii și cercetări dedicate producțiilor literare generic grupate sub eticheta postmodernismului par să estompeze astăzi considerabil caracterul provocator specific acestui curent în spațiul occidental, cu totul altfel se prezintă lucrurile în ceea ce privește versiunea rusească a postmodernismului literar. Dificultatea de a integra într-o viziune coerentă, unitară ultimele tendințe ale literaturii ruse este generată de configurația particulară a întregii culturi ruse din secolul al XX-lea și, ulterior, al XXI-lea.

Studiul Antoanetei Olteanu, Alei bifurcate. Poetica postmodernismului rus, recent apărut la editura Paralela 45, satisface, în primul rând, o nevoie firească de edificare a controverselor ridicate de diferitele ipostaze ale postmodernismului literar rus. Autoarea lansează cititorului român invitația de a participa la o excursie inedită prin tărâmul literaturii ruse din ultimii cincizeci de ani. „Aleile bifurcate”, prin care suntem invitați să ne aventurăm, formează, de fapt, un adevărat labirint al căutărilor identitare, al opțiunilor estetice, dar și al încercărilor de deconstrucție a unei viziuni totalizatoare a istoriei și de fărâmițare a acesteia în numeroase micro-ficțiuni alternative.

Chiar dacă, la prima vedere, anvergura subiectului abordat poate să descurajeze, arhitectura ireproșabilă a studiului îi oferă cititorului instrumentarul necesar înțelegerii dinamicii complexe a evoluției postmodernismului rus. Volumul începe cu o scurtă trecere în revistă a principalelor teorii occidentale cu privire la fenomenul general al postmodernismului. Strategie justificată chiar de miza cercetării: necesitatea stabilirii de la bun început a reperelor teoretice cu care operează autoarea și la care, ulterior, va lua poziție. Apoi, cititorul este invitat să ia parte la disputa născută după căderea Uniunii Sovietice atât între cercetătorii ruși, cât și între cei străini, cu privire la caracterul mai mult sau mai puțin autentic al postmodernismului rus. Așadar, o parte a exegezei caracterizează varianta rusească a postmodernismului rus ca fiind „doar o simulare, un mimetism practicat de fiecare dată de cultura rusă, o formă fără fond” (p. 21).

Dincolo de neconcordanțele existente între realitățile postmodernității occidentale și cele est-europene (în general), părerile contestatare sunt alimentate, după cum notează autoarea, de pasivitatea față de noile tendințe literare și de spiritul conservator manifestat de o parte semnificativă a mediului academic rusesc la începutul anilor ’90. Având în vedere atitudinea ambivalentă a criticii, Antoaneta Olteanu este nevoită să facă o opțiune. Poziționându-se argumentat alături de susținătorii tezei conform căreia postmodernismul rus, în ciuda diferențelor sale față de articulațiile occidentale, este un curent de sine stătător, cu o viață proprie, autoarea demonstrează că imitarea imaginilor, tehnicilor și procedeelor utilizate de scriitorii occidentali a reprezentat o nevoie firească în procesul de maturizare a noii literaturi ruse.

Dincolo de elementele teoretice, studiul oferă o analiză minuțioasă a temelor și motivelor recurente în postmodernismul rus: absurdul, apetitul pentru violență, cucerirea cosmosului, trenul subteran, cartea otrăvită, literatura rusă clasică, demitizarea unor figuri emblematice precum cea a poetului național Alexandr Sergheevici Pușkin, consumul de alcool și de substanțe halucinogene etc. Aplecarea atentă asupra celor mai importante opere literare apărute după liberalizarea societății rusești dovedește faptul că preocupările enumerate mai sus au luat naștere în urma eșecului utopiei socialiste:

„De cele mai multe ori, mai ales în spațiul rusesc, sunt ridiculizate comportamentele stereotipe, mentalitatea care nu dorește să se schimbe, elementele sovietice din viața și gândirea oamenilor, fostul regim, în toate formele sale de existență, autoritatea categorică, oricare ar fi – inclusiv cea a tradiției literare, a clasicității ei. Toate vin ca niște bombardamente permanente îndreptate împotriva cititorului contemporan, exponent al societății de azi, pentru a se trezi, pentru a se elibera de chingile trecutului, pentru a se bucura de viață și de literatură mai ales în accepția sa de bază, de joc, ficțiune, fabulație în care nu trebuie găsite neapărat rădăcini în viața cotidiană sau în biografia autorului.” (p. 9)

Așadar, marele merit al studiului Antoanetei Olteanu, fină cunoscătoare a tumultuoasei istorii a secolului al XX-lea din spațiul rusesc, constă în expunerea pe deplin convingătoare a faptului că, spre deosebire de literatura occidentală, postmodernismul rus a fost nevoit să se lupte nu atât cu modernismul literar, cât mai ales cu realismul socialist și cu toată ideologia aferentă. Tocmai în acest sens temele și motivele literare abordate de scriitorii din ultima perioadă comportă un pronunțat caracter subversiv.

Grație forței de sinteză, Alei bifurcate. Poetica postmodernismului rus oferă publicului român o imagine integratoare, coerentă a unui fenomen literar controversat, compus din imagini ce nu de puține ori se contrazic. Lucrarea face parte din categoria cercetărilor fundamentale în domeniul filologiei și dovedește, încă o dată, faptul că autoarea sa are vocația studiilor monumentale.

Antoaneta Olteanu, „Alei bifurcate. Poetica postmodernismului rus”, Editura Paralela 45, Pitești, 2019, 256 p.

Gabriel-Andrei STAN este lector doctor asociat în cadrul Departamentului de filologie rusă şi slavă al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti.

A scris „Nebunia în cultura rusă: istoria unei idei-cameleon” (carte de autor, publicată la Editura Paralela 45 în 2019) şi „Gramatica aplicată a limbii ruse. Flexiunea nominală”, apărută la Editura Paideia în 2019. 

A susţinut comunicări la sesiuni științifice naționale și internaționale.

Este autor a unor studii și articole publicate în revista Romanoslavica, care cercetează „nebunia și geniul în discursul romantic”, „nebunia și nebunul în legislația rusă din secolele al XII-lea – al XIX-lea”, „problema identitară în decadența literară” ș.a.

Acest interviu a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on print
Print
Gabriel-Andrei STAN

Gabriel-Andrei STAN

Lector doctor asociat în cadrul secţiei de Filologie Rusă şi Slavă a Universităţii din Bucureşti

Toate articolele

comentarii:

Gabriel-Andrei Stan

Publicat de Gabriel-Andrei Stan

Lector doctor asociat în cadrul secţiei de Filologie Rusă şi Slavă a Universităţii din Bucureşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.