Cum apare un geniu? Viața revoluționară a lui Jean-François Champollion

Lucrarea semnată de autorul britanic Andrew Robinson, Cracking the Egyptian Code. The Revolutionary Life of Jean-François Champollion, are marele merit de a explora în detaliu procesul prin care s-a realizat descifrarea scrierii cu hieroglife, un sistem deosebit de complex, în care nu structura și consecvența par să fie regula, ci excepția și versatilitatea.

Istoria civilizațiilor antice are încă multe secrete și mistere. Savanții s-au pus de-acord asupra unor subiecte, dar altele încă trezesc controverse înverșunate. Privind lucid în urmă, este înțelept să acceptăm că multe dintre adevărurile certe ale științei actuale vor deveni la un moment dat desute și vor fi înlocuite de alte și alte certitudini științifice, poate mai rezistente în fața timpului sau poate mai fragile.

Originea scrisului este o astfel de temă, care, în ciuda progreselor remarcabile, încă are multe necunoscute. Potrivit nivelului cunoașterii actuale, scrierea a apărut, independent, în trei regiuni distincte, în Mesopotamia (cca 3500-3400 î.Hr.), în China (cca 1500 î.Hr.) și în America Centrală (cca 300 î.Hr.). În Egipt, scrierea s-a dezvoltat în jurulu anului 3150 î.Hr., sub influență mesopotamiană. Cel puțin așa spun unele voci. Altele consideră că scrierea a apărut fie simultan, dar independent, în Egipt și Sumer, fie mai întâi în Egipt și abia apoi în Sumer. Știm însă că scrierea cu hieroglife[1] s-a dezvoltat în Egipt dintr-un sistem anterior, mult mai simplu, bazat pe pictograme. Multă vreme s-a crezut că hieroglifele au apărut relativ brusc, dar descoperiri recente par să sugereze o evoluție mai lentă decât s-a bănuit inițial.

Scrierea hieroglifică îmbina încă de la început elemente logografice (simboluri reprezentând cuvinte), alfabetice (simboluri reprezentând unul sau mai multe sunete) și ideografice (simboluri care transmit idei, sensuri). Pentru că era complexă  și greoaie în realizare, necesitând mult timp și spațiu, aceasta a fost repede dublată (3200-3000 î.Hr.) de un sistem mai simplu de scriere cursivă, care se putea realiza mult mai rapid și care, ulterior, a fost numită de greci hieratică. Mai târziu, s-a dezvoltat un al treilea tip de scriere – cea demotică. Apărută între anii 650 și 400 î.Hr., scrierea demotică a trecut prin mai multe faze, pentru ca, în cele din urmă, în perioada ocupației romane (30 î.Hr. – 646 d.Hr.), să fie din ce în ce mai puțin folosită și treptat înlocuită de scrierea coptă (în limba egipteană cu alfabet grecesc și unele influențe din scrierea demotică). Deși încă sporadic folosită, scrierea hieroglifică s-a pierdut treptat, iar în secolul al VII-lea d. Hr., când arabii au invadat Egiptul, nimeni nu mai știa să o citească. Secretul scrierii dispărute s-a păstrat până în 1822, când, după mulți ani de încercări și nenumărate eșecuri, un tânăr orientalist francez, Jean-François Champollion, a reușit să spargă codul egiptean, descifrând, în sfârșit, hieroglifele vechii civilizații egiptene.

Despre această fascinantă călătorie în descifrarea hieroglifelor și despre personalitatea complexă și contradictorie a lui Jean-François Champollion, scrie Andrew Robinson în lucrarea Cracking the Egyptian Code. The Revolutionary Life of Jean-François Champollion [Descifrarea codului egiptean. Viața revoluționară a lui Jean-François Champollion], Thames & Hudson, London, 2012. Republicată de aceeași editură în 2018, cartea a fost tradusă până acum în cehă (2013), germană (2014) și poloneză (2016). După știința mea, nu există încă o biografie a lui Champollion în limba română și traducerea acesteia ar putea fi un bun început.

Autorul mărturisește că, propunându-și să scrie prima biografie a lui Champollion în limba engleză, a avut în vedere două dimensiuni esențiale: să prezinte „povestea vieții acestui geniu care a revoluționat înțelegerea omenirii despre civilizația Egipului Antic” (p.14), pe de o parte, și să arate pas cu pas etapele descifrării hierogliefelor, pe de altă parte. O îmbinare a acestor paliere este un element de noutate în istoriografia domeniului, este de părere autorul. Prima lucrare dedicată vreodată „părintelui egiptologiei” a apărut în 1906 în limba germană, sub titlul Champollion. Scrisă cu pasiune și dedicare de o profesoară de școală, Hermine Hartleben, acest studiu este astăzi depășit din multe puncte de vedere. Biografia publicată în 1988 de Jean Lacouture – Champollion. Une vie de lumières – excelează în prezentarea vieții și personalității lui Champollion, dar discută prea puțin procesul descifrării hieroglifelor, o limită pe care o are și cartea lui Alain Faure – Champollion. Le savant déchiffre, este de părere Robinson.

Cum a reușit Champollion – acest „tânăr francez nevoiaș, sclipitor și arogant” (p.14) – să descifreze hieroglifele? Cum a apărut pasiunea sa pentru Egipt? A făcut el această descoperire de unul singur? Ce a fost înainte de Champollion și ce a urmat după dânsul? Cui și în ce măsură datorăm acest rezultat extraordinar? Geniului său? Muncii înverșunate? Unor idei sclipitoare preluate de la alți savanți ai epocii? Abordând astfel de întrebări, lucrarea se înscrie într-o serie care cuprinde mai multe biografii semnate de Robinson și dedicate unor personalități precum Satyajit Ray – unul dintre cei mai mare regizori ai lumii, Thomas Young – om de știință englez, Michael Ventris – lingvist britanic care a descifrat scrierea Linear B sau Einstein.

Pasionantă și complicată este viața lui Champollion. Născut pe 23 decembrie 1790, în familia unui negustor de cărți, fost comerciant ambulant, mare iubitor de băutură, și a unei femei analfabete și bolnăvicioase, catolică pioasă, Jean-François Champollion a fost ultimul dintre cei șapte copii ai cuplului (dintre care doar cinci au supraviețuit). Spre deosebire de alți biografi, Robinson introduce în discuție posibilitatea ca băiatul să se fi născut dintr-o relație extramaritală a tatălui său cu o țigancă, filiație prezentată ca posibilă explicație atât pentru temperamentul nestăpânit și aprig al lui Champollion, cât și pentru viața sa boemă. Dincolo de astfel de speculații, știm însă că Champollion a avut o relație distantă cu ambii părinți și că cel care l-a format de fapt a fost fratele său cu 12 ani mai mare, Jacques-Joseph Champollion (1778-1867). Acesta i-a fost mentor, sprijin, model și tot el l-a scăpat mai târziu de pericolul de a fi mobilizat în armata lui Napoleon. Dacă fiul bolnăvicios al unui comerciant ambulant, bețin învederat, și al unei femei analfabete, mamă distantă, a putut ajunge marele Jean-François Champollion, aceasta s-a datorat în bună măsură și faptului că a avut un frate mai mare, bun, devotat și cultivat.

Aplecându-se asupra originii genialității lui Champollion, Robinson amintește mai multe povești „miraculoase” dintre cele care au prins contur în ultimele două sute de ani. O legendă spune că, după lungi ani de zăcut la pat, mama sa și-a revenit pe neașteptate, revenire urmată de nașterea marelui geniu. Potrivit altei povești, Jean-François a învățat singur să citească la vârsta de cinci ani, descifrând literele cuvintelor tipărite într-o carte de rugăciuni, prin asociarea semnelor scrise cu fragmente din rugăciunile pe care le învățase pe de rost de la mama sa, care nu știa a citi și a scrie. Deși Robinson pare să crediteze și aceasta poveste – ca și pe cea a mamei țigănci –, ea este la fel de puțin probabilă. Cel care l-a învățat să scrie și să citească a fost fratele său, care era la rândul lui pasionat de istorie, arheologie, limbi orientale. Jacques-Joseph a vrut, de altfel, să participe la expediția lui Napoleon în Egipt (din 1798-1801). Nu a reușit, dar a rămas fascinat de exoticul loc, fascinație pe care a transmis-o și fratelui său mai mic, Jean-François.

Jean-François Champollion | Credit foto: Wikimedia Commons

Astfel, interesul lui Champollion pentru Egipt nu este explicat de faptul că ar fi fost fiul unei țigănci – „o egipteancă” – sau de vreo discuție revelatoare despre Egipt și Piatra de la Rosetta cu vreo personalitate influentă a epocii (cum s-a speculat nu de puține ori). Din contră, pasiunea lui „a crescut treptat, explorând cărțile despre Egipt din biblioteca fratelui său” (p. 53) și fiind ințial îndreptată sprea o largă gamă de subiecte: artă și istorie, geografie și natură, literatură și limbă, știință și religie. Abia mai târziu interesul s-a concentrat asupra scrierii antice.

În 1801, Champollion s-a mutat la Grenoble, locuind cu fratele său. Între 1802 și 1804, a început, la una dintre cele mai bune școli din oraș, studiul limbilor latină, greacă, ebraică, dar și etiopiană, arabă sau siriană. Tot în această perioadă, au apăut primele leșinuri, pe care Robinson  le pune pe seama oboselii fizice sau psihice. Din 1804, tânărul de 14 ani a început studiul limbii copte, fapt care s-a dovedit crucial în descifrarea ulterioară a hieroglifelor. În același an, a văzut pentru prima dată o reproducere a Pietrei de la Rosetta. Între 1807 și 1809, aflându-se la Paris, a aprofundat studiul limbilor orientale pe care le știa deja (mai ales limba coptă) și a învățat limba persană. În această perioadă, sănătatea sa a rămas fragilă, iar starea materială s-a menținut precară. În 1808 a încercat pentru prima dată descifrarea Pietrei de la Rosetta, fără prea mare succes, iar din 1810 a fost numit profesor de istorie la Universitatea din Grenoble. În discursul său inaugural, Champolion spunea:

„Oamenii trebuie să contribuie la binele general: unii prin virtuțile lor, alții prin averilor lor, iar alții prin cunoștințele și talentele lor; și toată lumea – prin supunere, zel și credință” (p. 70-71).

Ce nu discută Robinson în lucrare deloc este contextul politic și social care le-a pernis lui Champollion și contemporanilor săi să studieze limbi și culturi orientale, să aleagă astfel de cariere, să aibă la dispoziție artefacte aduse (în urma jafului sistematic) din Egipt, să dispună de resurse și de susținere politică și socială pentru asemenea cercetări. Cu alte cuvinte, Robinson nu spune nimic despre lupta dintre marile puteri europene pentru dominația și colonizarea continentului african.

Între 1813 și 1816, Champollion s-a întors periodic la descifrarea hieroglifelor, dar concluziile formulate au fost pline de confuzii și erori. În aceeași perioadă, însă, polimatul și medicul englez Thomas Young a făcut primele progrese în acest domeniu. Preocupat de cele mai diverse domenii (mecanică, muzică, fizică, egiptologie sau filologie), Young cunoștea la rândul său multe limbi străine: greacă, germană, franceză, latină, turcă, ebraică, italiană, arabă, persană etc. Folosind o metodă matematică, acesta a ajuns la o concluzie corectă, care nu mai fusese formulată până atunci nici măcar de Champollion, și anume că scrierea cu hieroglife era o combinație de semne alfabetice și de ideograme. O altă remarcabilă observație a lui Young s-a referit la relația dintre scrierea cu hieroglife și scrierea demotică.

Pentru Champollion, anii 1816-1821 au fost „cea mai nesigură și apăsătoare perioadă a veții sale” (p. 110), fiind alungat din Grenoble, fără loc de muncă, depășit de Young în descifrarea hieroglifelor, contestat de savanți ai epocii, separat de fratele său, într-o relație tensionată cu tatăl sau soția, amenințat de schimbările politice din țară. Raporturile conflictuale cu cei din jurul său și spiritul vulcanic sunt menționate deseori de autor. Acesta pare să scuze, însă, extravaganțele și ciudățeniile persanajului, agresivitatea față de contemporani, lipsa recunoașterii meritelor lui Young și a altor savanți în procesul descifrării hieroglifelor, punându-le pe toate pe seama genialității sale.

În ciuda dificultăților, „obsesia” lui Champollion pentru Egipt s-a menținut și în această perioadă, iar în 1822-1823, a avut loc marea descoperire. Descifrarea hierogliefelor a avut la bază textul înscris pe Piatra de la Rosetta și câteva observații fundamentale. Stela respectivă, descoperită în 1799 în timpul expediției napoleoniene în Egipt, cuprindea trei inscripții aproape identice în conținut, dar redate una prin scriere cu hieroglife, alta prin scrierea demotică, iar cea din urmă în greaca veche. Comparând cele trei sisteme de scriere, cunoscând limbile greacă și coptă și fiind la curent cu observațiile anterioare ale lui Young, Champollion a reușit în 1822 să descifreze hieroglifele egiptene. În anii care au urmat, și-a perfecționat sistemul, și-a publicat descoperirea, a călătorit în Egipt, și-a făcut planuri de studiu, a devenit primul profesor de egiptologie. După întoarcerea din Africa (în decembrie 1829), sănătatea întotdeauna precară i s-a deteriorat și mai mult, murind în dimineața zilei de 4 martie 1832, la vârsta de doar 41 de ani.

Un om a plecat. Trupul lui este în pământ.

Contemporanii lui s-au dus și ei din această lume.

Dar opera îi va păstra memoria

Prin glasul celui care-o citește. 

O carte întrece zidirea unei case,

Întrece mormintele ridicate în Occident. 

Este mai frumoasă decât o villa bine clădită,

Mai grațioasă ca stela unui templu.

(Papirus egiptean, Dinastia a 19-a, cca 1190 î.Hr. – p. 237)

Despre moartea acestui „geniu chinuit” (p. 254), Robinson scrie că nu se știu prea multe și că unele speculații trimit la o boală misterioasă cu care s-ar fi întors din Egipt. Cei mai mulți specialști, însă, notează că decesul a survenit în urma unei hemoragii cerebrale, datorate epuizării fizice. Fratele său mai mare, Jacques-Joseph, care a trăit până la vârsta de 88 de ani, s-a ocupat ulterior de publicarea operei sale.

Teza lui Robinson este că Champollion nu ar fi reușit să spargă secretul din jurul hieroglifelor egiptene, fără contribuția anterioară a polimatului englez Thomas Young. Considerând că „descifrarea aparține atât științelor exacte, cât și umanioarelor” (p. 83), pentru acesta „cel mai fascinant aspect al felului în care au fost descifrate hieroglifele egiptene este acela că a fost nevoie atât de un polimat, cât și de un specialist pentru a sparge codul” (p.254). Spiritul universalist și policalificarea lui Young i-au permis acestuia să facă anumite analogii care l-au ajutat să înceapă descifrarea hieroglifelor în 1814-1815, dar interesul lui larg pentru o multitudine de domenii l-a împiedicat să meargă mai departe. A fost nevoie de preocuparea – chiar de obsesia – unui specialist, de concentrarea acestuia asupra unei singure probleme, ca să se poată realiza în cele din urmă descifrarea hieroglifelor. Astfel, „interesul trecător al lui Young și concentrarea pe subiect a lui Champollion au fost amândouă necesare pentru a face posibilă descoperirea extraordinară pe care Champollion a anunțat-o singur în 1822-1823” (p.254), argumentează Robinson.

Cracking the Egyptian Code. The Revolutionary Life of Jean-François Champollion are marele merit de a explora în detaliu procesul prin care s-a realizat descifrarea scrierii cu hieroglife, un sistem deosebit de complex, în care nu structura și consecvența par să fie regula, ci excepția și versatilitatea. De altfel, a doua parte a lucrării cuprinde, în condiții grafice excelente, numeroase planșe cu hieroglife, cu explicații privind decifrarea/citirea lor, chiar dacă fără traducerea fragmentelor respective. Cu toate acestea, Cracking the Egyptian Code  este, înainte de orice, o biografie generală a lui Champollion, pasionantă, scrisă cu talent și atenție la detalii, dar care nu aduce multe elemente de noutate pentru cunoscători și specialiști. La întrebarea ce a făcut posibilă apariția acestui geniu,  Robinson răspunde astfel:

„În ceea ce privește geniul, venerația noastră în fața lui arată că mulți preferăm să credem mai degrabă în inexplicabile străfulgerări de inspirație decât în mai puțin fascinanta cale a travaliului pregătitor, realizat cu pași mici”.

În acest caz, ca și în altele, geniul este rezultatul îmbinării dintre muncă asiduă și creativitate, dintre perseverență și inspirație.  Multă și îndelungată muncă și o clipă de inspirație.

[1] Pentru unii, termenul hieroglife se referă doar la caracterele vechii scrieri egiptene. Alții, însă, îl aplică și altor sisteme de scriere (maiaș, incaș, aztec etc.).
Andrew Robinson, „Cracking the Egyptian Code. The Revolutionary Life of Jean-François Champollion”, Thames & Hudson, 2012, 272 pp.
Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on print
Print
Elena DRAGOMIR

Elena DRAGOMIR

Cercetător istorie contemporană

Toate articolele

comentarii:

Elena Dragomir

Publicat de Elena Dragomir