Balcanii dincolo de clișee

Sintezele reușite pe subiecte complicate sunt în general puține. Istoricul britanic Mark Mazower reușește însă, în volumul său Balcanii – de la sfârșitul Bizanțului până azi (ed. Humanitas, 2019), nu doar să ofere cele mai importante date din trecutul acestui zbuciumat teritoriu est-european, dar și să demonteze câteva dintre stereotipurile asociate oamenilor și locurilor.

Poate părea surprinzător, dar acum două sute de ani, Balcanii nici nu existau. Pe atunci, era doar Rumelia sau „Turcia europeană”, adică fostele teritorii romane cucerite de către turci de la Bizanț. Supușii creștini ortodocși ai sultanului își spuneau romaioi (romani) sau, mult mai simplu, creștini.

Numele de Balcan este al unui munte, anticul Haemus, care trebuia obligatoriu străbătut de cine dorea să ajungă din Europa Centrală la Constantinopol.

Abia de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu destrămarea „Turciei europene” și apariția primelor state naționale care i-au succedat – Grecia, Bulgaria, Serbia, România și Muntenegru – noua realitate va prelua numele de Balcani, fiind de la început nu doar un concept geografic, ci și un spațiu văzut ca „încărcat de conotații negative: violență, sălbăticie, primitivism”.

Tocmai demantelarea acestor din urmă stereotipuri își propune Mark Mazower în cartea sa Balcanii – de la sfârșitul Bizanțului până azi, întrebându-se dacă este posibil să aruncăm o nouă privire asupra Balcanilor fără a ne lăsa influențați de vechiul concept de Balcani, cu care am trăit atât de mult timp”.

„Dacă istoria intelectuală a stereotipurilor occidentale despre Balcani nu ar fi avut decât un secol, ar fi fost greu de explicat influența pe care o au asupra noastră. Dar termenul, deși relativ recent, se sprijină pe o serie de asocieri adânc înrădăcinate în gândirea vestică. Una dintre acestea se referă la tensiunea dintre creștinismul ortodox și cel catolic, care s-a cristalizat odată cu jefuirea Constantinopolului de către cruciați, în 1204. Dar mai importantă este, în mod sigur, profunda falie dintre lumea creștină și cea islamică, lumi care, pentru mai bine de un mileniu (…) au fost prinse într-o luptă complexă pentru teritorii și conștiințe în Europa”.

Dar să vedem care ar fi principalii factori care, în accepția lui Mark Mazower, ar fi contribuit la configurarea profilului specific al Balcanilor.

Geografia

E vorba, întâi de toate, de condițiile naturale, de relief, hidrografie etc. Astfel, spre deosebire de multe zone din vestul Europei unde au contribuit la prosperitatea economică, râurile din Balcani nu au putut favoriza comerțul sau legăturile dintre oameni. Râurile din Balcani, spune istoricul britanic, atunci când sunt mai mult decât niște torenți sezonieri, fie curg la vale prea repede pentru a fi navigabile, fie șerpuiesc alene în curbe și bucle, prea departe de cea mai apropiată coastă.

Până și Dunărea a slujit regiunea mai puțin decât ne-am fi așteptat: spre Mediterana este blocată de munți, iar înainte de a ajunge la Marea Neagră cotește spre nord, într-o direcție cu totul opusă interesului negustorilor, accentuează Mazower.

Tot relieful preponderent muntos și accidentat, dar mai ales dezinteresul otomanilor pentru dezvoltarea rețelelor locale de drumuri au făcut ca Balcanii să rămână sub-dezvoltați secole de-a rândul. Cum Mazower folosește frecvent în cartea sa fapte anecdotice pentru a-și argumenta ideile, să amintim aici de cea mai bună creație a lui Dumnezeu, respectiv cămila, un animal temperamental capabil să care greutăți imense pe drumurile desfundate ale Balcanilor, indiferente la noroi și rezistând la oboseală și sete mult mai bine decât caii și folosite de turci pentru a-și desfășura campaniile militare.

Și, în fine, același relief specific ar fi contribuit la păstrarea caracterului rural al zonei. Timp de secole, în Balcani, satul a fost principala unitate politică, administrativă, economică și militară care a organizat viața comunităților. Lucrurile aveau să se schimbe încet, preponderent după al doilea război mondial, astfel încât azi în Balcani nu mai există o societate rurală, ci o urmașă a ei.

Religia

La începutul secolului XX un luptător grec pentru independență națională ajunge în Macedonia otomană, unde încearcă să câștige sprijinul țăranilor creștin-ortodocși din zonă.

De fiecare dată când îi întrebam ce sunt: romaioi [greci] sau voulgaroi [bulgari] se holbau la mine fără să înțeleagă. Întrebându-se unul pe altul ce înseamnă cuvintele mele, făcându-și apoi cruce, îmi răspundeau cu naivitate: păi suntem creștini”, relatează acesta.

Religia a prevalat foarte mult timp în fața valorilor naționale în Balcani. Timp de secole, diferențele lingvistice dintre diferiții supuși creștini ai sultanului (fie ei greci, bulgari, sârbi sau români) au contat mai puțin decât credința lor comună.

Balcanii au fost mereu o regiune muntoasă, prea vulnerabilă și fragmentată pentru a face posibilă o omogenizare simplă, religioasă sau lingvistică, consideră Mazower, care arată că, de fapt, diversitatea religioasă era mult mai mare, incluzând aici ritul latin și religia catolică, mici comunități evreiești sau, caz specific zonei, sisteme religioase hibride (Balcanii otomani erau o lume populată cu spirite invizibile, deopotrivă maligne și benigne”).

Cert este că datorită, în primul rând, toleranței otomane față de credințele locale, în Balcani au existat instituții religioase separate, care au funcționat în paralel și care doar foarte rar s-au confruntat.

Religia, creștinismul ortodox mai ales, a fost și a rămas un factor politic esențial în Balcani. Doar caracterul lui s-a schimbat, religia devenind o marcă a identității naționale. Concluzia lui Mazower: În Europa de Sud-Est, statul național modern – o entitate nu mai veche de două secole – a învins cu totul vechile valori ortodoxe”.

Geopolitica

Spre deosebire de unii istorici care pun apariția statelor naționale în Balcani pe seama diasporelor axate pe comerț și a impactului ideologiei vestice, Mark Mazower crede că acest lucru este preponderent urmare a planurilor puterilor occidentale, plus Rusia, de a pune capăt dominației turcești în regiune.

Iată cum prezintă autorul crearea statului român, spre exemplu:

După înfrângerea Rusiei în războiul Crimeii, francezii au încurajat ideea unirii celor două principate ca o barieră în fața avansării rușilor spre Constantinopol. Susținerea franceză și mișcarea inteligentă a elitelor locale au asigurat realizarea unirii. În 1859, cele două două Adunări Elective ale principatelor au ales ca domnitor o singură persoană, pe Alexandru Ioan Cuza, <un jucător de cărți care prefera romul de Jamaica afacerilor de stat> și au votat pentru unire. În acest mod straniu a apărut România (chiar dacă a trebuit să aștepte până la 1878 recunoașterea internațională)”.

În același stil – simplu, total neortodox (în opoziție cu ideologiile naționaliste), plin de observații surprinzătoare și anecdotice – Mazower prezintă și formarea celorlalte state balcanice.

Și totuși, chiar dacă la început Marile Puteri făceau aproape totul în Balcani (numeau regii, scriau constituțiile, stabileau granițele și ajustau teritoriile etc) nu după multă vreme ele se vor confrunta cu instabilitatea fundamentală a noii situații din Balcani, respectiv cu tendința expansionistă” a noilor state.

Urmează așadar războaiele balcanice, Primul și Al Doilea Război Mondial, tragicele conflicte armate de după destrămarea Iugoslaviei, toate ocazii numai bune ca în Occident să reapară și să se consolideze stereotipul Balcanilor violenți și turbulenți”.

În loc de încheiere

Cu această perspectivă simplistă nu este însă de acord Mark Mazower. Cartea sa se înscrie astfel în linia studiilor de imagologie despre Balcani (și mă refer aici la clasicele lucrări ale Mariei Todorova sau Larry Wolf), care consideră că regiunea nu este deloc doar una exotică și fascinantă, pradă eternelor conflicte etnice și violenței.

Totodată, Balcanii… lui Mazower se depărtează de imaginea simplistă, deplorabilă pe alocuri aș zice, oferită de Robert Kaplan în Fantomele Balcanilor (Editura Antet, 2002), volum care argumentează că problemele regiunii sunt cauzate de străvechea și de neoprit ură etnică”.

Pentru Mark Mazower, vreme de veacuri (…) viața în Balcani nu a fost mai violentă decât în alte regiuni”. Violența – e drept că nu puțină – nu a fost, așadar, erupția spontană a urii primitive, ci utilizarea deliberată a violenței organizate împotriva civililor de către trupe paramilitare și unități armate; ea reprezintă forța extremă cerută de naționaliști pentru a distruge o societate care, altfel, era capabilă să ignore obișnuitele diferențe de clasă și etnie.

Tragica ironie a Balcanilor de azi este, în viziunea lui Mazower, că îndelungata luptă pentru crearea statului național – războaiele din Balcani putând fi considerate ultima sa etapă – a ținut tot secolul XX. […] după ce luase sfârșit această luptă, schimbările economice și politice la nivel internațional au pus sub semnul întrebării însăși ideea statului național.

Așa se face că acum – și citez pentru ultima dată din Mark Mazower – tradiționalul stat național balcanic nu mai este provocat de vechile imperii; nu se mai confruntă nici măcar cu rivalitatea și ostilitatea vecinilor – principala sa amenințare vine acum dinspre economia internațională”.

Altfel spus, problemele Balcanilor de astăzi sunt cele ale majorității statelor europene: construirea unei economii prospere, a unor democrații viabile, asigurarea de energie accesibilă, dar cu protejarea mediului, crearea unui model de bunăstare colectivă care să nu intre în coliziune cu presiunea concurențială a capitalismului global.

Se găsesc în istoria Balcanilor soluții la toate aceste probleme? Cum cartea lui Mark Mazower nu și-a propus să răspundă la această întrebare, subiectul rămâne așadar deschis și va fi cu siguranță abordat de către istoricii viitorului.

Mark Mazower, „Balcanii, de la sfârșitul Bizanțului până azi”, Editura Humanitas, Colecția „Istorie”, 2019, 220 pagini.
Acest interviu a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on print
Print
Marian CHIRIAC

Marian CHIRIAC

Jurnalist; Editor la Balkan Insight și al publicației online SINOPSIS

Toate articolele
Marian Chiriac

Publicat de Marian Chiriac