De sub mască. Daniil Harms – Omul și Autorul

Una dintre cele mai mari catastrofe traversate vreodată de istoria omenirii a fost asediul asupra orașului Leningrad, între 8 septembrie 1941 și 27 ianuarie 1944. Cele 1127 de zile de confruntări militare și 872 de încercuire și izolare s-au încheiat cu moartea a peste 1,6 milioane de sovietici (după unele estimări chiar 2 milioane), între care aproximativ 800 de mii de civili, adică 40% din populația de dinainte de război a orașului. Cei mai mulți au murit de foame și de frig. Încă din primele zile ale asediului, atacurile aeriene au distrus rezervele de alimente ale orașului, ceea ce a dus la o foamete cumplită, care singură a luat aproximativ un milion de vieți.1

Între aceste sute de mii de morți, s-a aflat și un obscur autor rus, cvasinecunoscut în acel moment, dar așezat de posteritate în rândul marilor scriitori ruși și universali: Daniil Harms. Redescoperit începând cu anii 1990, Harms a fost tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, polonă, cehă, suedeză, neogreacă, sârbă, bulgară, chineză, ivrit, dar și română. Iar recent (iulie 2019), editura Tracus Arte din București ne-a propus, sub semnătura Cameliei Dinu, o monografie dedicată acestui complex autor și personaj: Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse. Lucrarea se înscrie într-o serie de preocupări românești și străine de (re)descoperire, (re)interpretare și (re)încadrare a acestui autor în literatura rusă și universală

Camelia Dinu privește Cazul Harms dintr-o dublă perspectivă: una literară – realizând o exegeză pertinentă și sensibilă a operei harmsiene, cu complexele ei fațete, și una biografică – punând sub lupă omul, pentru o mai bună înțelegere a operei. O atenție desebită arată autoarea și receptării de către cititorul actual a operei lui Harms, găsind explicații pentru fascinația pe care acest scriitor „bizar” (p. 13) și „uluitor” (p.452) o trezește (încă) în rândul cititorilor și exegeților din generații succesive.

Născut în 30/17 decembrie 1905 în Sankt-Petersburg, Daniil Harms (cu numele real Daniil Ivanovici Iuvaciov) a fost fiul unui revoluționar anarhist rus (Ivan Pavlovici) și al unei institutoare. În copilărie, s-a arătat isteț și harnic la învățătură, dar pus pe șotii și farse. În 1924 s-a înscris la Institutul Electrotehnic din Leningrad, de unde a fost exmatriculat după doar un an, dedicându-se apoi literaturii și asociindu-se avangardei literare târzii. Loial avangardsimului și în artă, dar și în viață, Harms se purta ciudat – imitându-l într-o vreme pe Sherlock Holmes – cu jambiere, pantaloni trei sferturi, joben, pipă și baston, își cultiva o reputație scandaloasă, făcea în public tot felul de farse cu tentă indecentă, pe scurt, „își construia viața în mod artistic” (p. 153), după cum scria un critic.

Cât a trăit, Harms a publicat doar literatură pentru copii. În 1931 și 1937 a fost arestat sub acuzația că textele sale pentru copii erau anti-sovietice. „Unul dintre cele mai aluzive și subversive texte” (p.126) harmsiene din această categorie, notează Camelia Dinu, a fost „Din casă a ieșit un om”. Publicat în numărul 3 al revistei Ariciul (martie 1937), acesta sună așa:

Din casă a ieșit un om

Ducând un băț și-un sac

Și la drum lung,

Și la drum lung

El a plecat pe jos.

Mergea drept înainte

Și doar înainte se uita.

Nu dormea, nu bea,

Nu bea, nu dormea,

Nu dormea, nu bea, nu mânca.

Și iată, într-o zi, în zori,

Intră-n pădurea întunecată

Și de atunci,

Și de atunci,

Și de atunci a dispărut.

Și dacă vi s-ar întâmpla

Să-l întâlniți cumva

Atunci cât mai repede,

Cât mai repede,

Cât mai repede să ne dați de veste.

Potrivit Cameliei Dinu, textul „maschează o satiră politică la adresa unor practici curente în acea perioadă: oamenii erau pur și simplu arestați pe stradă și mulți nu se mai întorceau niciodată. Textul poate fi privit în zilele noastre ca un epitaf pentru miile de oameni dispăruți în anii ’30 și un autoepitaf pentru Harms însuși, care a avut aceeași soartă. După apariția acestei poezii pentru copii, care putea fi foarte bine înțeleasă în sens conspirativ, lui Harms nu i s-a mai permis publicarea și a început o perioadă teribilă de penurie” (p. 221-222.)

O altă poezie cu substrat antiregim este „Toți, toți, toți copacii – poc!”. Apărută în 1929, însă, aceasta nu a trezit aceleași suspiciuni din partea cenzorilor (p. 220-221):

Toți, toți, toți copacii – poc!

Toate, toate, toate pietrele – pac!

Toată, toată, toată natura – bum!

Toate, toate, toate fetele – poc!

Toți, toți, toți bărbații – pac!

Toate, toate, toate căsniciile – bum!

Toți, toți, toți slavii – poc!

Toți, toți, toți evreii – pac!

Toată, toată, toată Rusia – bum!

Daniil Harms | Credit foto: d-harms.ru/photo

CITIȚI ȘI:

Daniil Harms: „Mă interesează numai viaţa în manifestările ei absurde”

Daniil Harms: „Mă interesează numai viaţa în manifestările ei absurde”

Daniil Harms, Daniel Haarms, Daniil Harms-Șardam, Daniil Charms, Harmonius, Daniil Hharms, Daniil Dandan, Daniil Protoplast, Karl Ivanovici Shusterling sunt câteva …

Cu excepția a două poeme apărute devreme, textele „mature” – i.e. pentru publicul adult – nu au fost publicate în timpul vieții autorului. Caietele de însemnări i-au fost salvate (chiar dacă nu în totalitate) de familie și prieteni în primele zile ale blocadei. Harms a rămas în oraș. La 23 august 1941 a fost arestat din nou, sub aceleași acuzații de antisovietism. În timpul anchetelor – Camelia Dinu traduce chiar și câteva procese-verbale din timpul acestora – Harms a simulat (oare?) boala psihică. Diagnoticat cu schizofrenie, a fost internat în ospiciul unui spital unde a murit de foame la 2 februarie 1942. „Ultima sa fotografie de deținut, realizată din față și profil, arată un om distrus fizic, cu semne evidente de malnutriție” (p. 131-132), scrie Camelia Dinu, alăturând fotografia.

În perioada sovietică postbelică, textele sale pentru copii au fost republicate. În anii ’60-’80, opera „matură” a circulat în Uniunea Sovietică doar în samizdat, Harms devenind „o figură aproape mitologică pentru noua generație” de scriitori, care „își definea propria estetică și [care] fundamenta postmodernismul rus” (p.453-454).

Observând că autorul și-a început „jocul cu viața” odată cu prima Revoluție Rusă și [că] l-a încheiat cu blocada Leningradului – „extremități temporale și sociale teribile care (…) au distrus milioane de vieți” (p. 78) –, autoarea ridică pe parcursului întregului volum întrebarea: Cine a fost și cine este oare Harms?

Hiatusul dintre cvasinanonimatul care l-a caracterizat pe acesta în timpul vieții sale și celebritatea postumă (chiar dacă foarte târzie) sunt explicate de contextul istoric, pe de o parte (stalinismul atroce din anii ’30, dar și căderea Uniunii Sovieticii și fascinația cu care Occidentul recepta tot ce fusese anti-sovietic), și de talentul incontestabil al scriitorului, pe de alta.

Poate că cea mai valoroasă parte a volumului semnat de Camelia Dinu rezidă în analizele sale critice asupra textelor harmsiene. Ca cititor profan de exegeză harmsiană, aș observa doar că sunt analizate discursuri și instanțe narative, construcții de personaje, teme și motive. Moartea, foamea, deznădejdea, lipsa de sens, grotescul, violența, bizarul, comicul, hazardul, visul, geniul, râsul, toate formează universul ficțional al lui Harms. Despre râs, într-o notă de jurnal, acesta scria:

Există mai multe tipuri de râs. Există un râs de nivel mediu, când toată sala râde, deși nu la maximum. Există un râs de nivel ridicat, când doar o parte din sală râde, la maximum, iar cealaltă parte din sală este tăcută, iar râsul, în acest caz, nu ajunge deloc la cea din urmă. Primul tip de râs este specific actorului de estradă, dar al doilea tip de râs este superior. Vitele nu trebuie să râdă (p. 259).

Iar tehnicile literare clasice erau persiflate în texte precum Fabulă (1931) sau Poveste nordică (1940):

Un om scund a spus: „Aș face orice, numai să fiu un pic mai înalt”. Nici n-a apucat bine să spună, că se uită și vede în fața lui o vrăjitoare. Iar omul cel scund stă și, de spaimă, nu poate zice nici pâs.

Ei? Zice vrăjitoarea. Însă omul cel scund stă și tace.

Vrăjitoarea s-a făcut nevăzută. Atunci omul cel scund a început să plângă și să-și muște unghiile. Mai întâi și-a mușcat unghiile de la mâini, apoi pe cele de la picioare.

Cititorule, gândește-te bine la tâlcul acestei fabule și n-o să te simți în apele tale.

(Fabulă, 1931)

Un moș, fără să știe de ce, s-a dus în pădure. Apoi se întoarce și zice:

Babă, hei, babă!

Baba s-a prăbușit la pământ. De atunci toți iepurii sunt albi iarna.

(Poveste nordică, 1940)

Textele lui Harms, arată Camelia Dinu, sunt doar aparent lejere. Scurte, amuzante, descriind scene cotidiene, ele ascund totuși sensuri bizare, complicate, absconse. Între cele două dimensiuni ale analizei – cea literară și cea biografică –, autoarea demonstrează că „absurdul harmsian, cu nuanțele și limitările sale, nu a fost doar o concepție și o structură estetică, ci mai ales o satiră disimulată la adresa manifestărilor societății sovietice”. Cu alte cuvine, în opinia Cameliei Dinu, Harms a folosit „masca absurdului pentru a releva profunda criză socială și existențială a Rusiei din anii ’20-’40” (p. 13). Adept al excentrismului cubofuturist, atât în comportament, cât și în viziune, Harms și-a uimit și contrariat contemporanii și continuă să fascineze cititorii pretențioși ai mileniului III.

Rămâne însă întrebarea: sub nenumăratele fațete artistice și sociale, cine a fost și cine este oare adevăratul Harms? Este rolul pe care și-l însușește, ca om și autor, autentic sau nu? Reflectă acest rol adevăratul Eu harmsian sau este doar o mască? Afirmând că „viața lui Harms a fost un spectacol savuros și excentric, ce nu poate fi deliminat de operă” (p. 456), Camelia Dinu pare să ne spună că rolul este omul însuși, că nimic nu este mai adevărat decât masca creată pentru a se revela lumii.

Camelia Dinu este lector doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, unde ține cursuri de literatură și cultură rusă, teoria literaturii și literaturi slave comparate. A publicat peste 30 de studii și articole în reviste de specialitate, pe teme legate de modernismul, avangarda și postmodernismul rus, și a susținut mai bine de 35 de prelegeri din domeniile sale de interes la conferințe și reuniuni academice. Este autoarea monografiei Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze (Editura Universității din București, 2011).

Camelia Dinu îmi este totodată o veche și bună prietenă, pe care o felicit din toată inima pentru acest volum consistent.

1

Alexis Peri, The war within. Diaries from the siege of Leningrad, Harvard University Press, 2017, 4-25.

Camelia Dinu, Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse, Tracus Arte, București, 2019, 478 p.
Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on print
Print
Elena DRAGOMIR

Elena DRAGOMIR

Cercetător istorie contemporană

Toate articolele

comentarii:

Elena Dragomir

Publicat de Elena Dragomir