Cornelia Maria Savu (1954, Vatra Dornei – 2014, București) a fost o poetă precoce, debutând publicistic în 1971, iar editorial doi ani mai târziu, cu volumul Totem în alb (1973, cu o prefață de Nicolae Balotă, care nota: „În toate aceste elegii ori stranii fabule ale cunoașterii descoperi corelatul intelectual al unei sensibilități în alarmă”), urmat de Uraniu, forme și oameni de zăpadă (1978), Emblema (1980), Aventuri fără anestezie (1983), Semne de viață (1987) și Roman cu sertare (2005). După ultimul volum, căruia i-a fost decernat Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, a mai publicat doar în reviste și antologii colective.

Absolventă de Litere la București (1977), a fost până la Revoluție profesoară de limba engleză în orașul natal. După 1990 s-a mutat în București, unde a lucrat ca redactor de carte la Editura Ion Creangă, iar apoi în presă, la „Curierul național” și la revista „Cultura”. Despre cărțile sale au scris critici notabili ai ultimei jumătăți de veac, precum Valeriu Cristea, Ovid S. Crohmălniceanu, Laurențiu Ulici, Daniel Dimitriu, Dan Cristea, Ioan Holban, Dan C. Mihăilescu, Al. Cistelecan.

Recitirea cărților scrise de Cornelia Maria Savu (scriitoare oricum subestimată în timpul vieții și uitată după numai câțiva ani de la moarte) ar putea aduce o surpriză foarte plăcută. O antologie contrasă din scrisul său ar putea scoate la iveală o poetă aparte, cu o sensibilitate și o tăietură specifice, care, făcând parte din aceeași familie spirituală, se individualizează și de Gabriela Negreanu (1947-1995), și de Mariana Marin (1956-2003).


sânge pe zăpadă

dădeam tot mai puține semne
de viață
învățam ca un sinucigaș animal preistoric
decăderea din regn și din lume.
la mijlocul lui decembrie am auzit.
(e îngrozitor să auzi fără să vezi –
spaimă pură)
radioul interzis transmitea din oră
în oră:
banda reportofonului și-a făcut datoria
s-a spart carapacea de animal
preistoric.
(aveam zăpadă sub frunte.
era sânge pe zăpadă.)
femeia le-a strigat sălbatic
să tragă.
au tras.

(e îngrozitor să auzi fără să vezi –
spaimă pură.
aveam zăpadă sub frunte.
era sânge pe zăpadă.)
țipătul femeii ca o panglică roșie
asmuțea moartea.
vom muri și vom fi liberi.

apoi am trăit.
asta facem. trăim.

din volumul colectiv Manifest. 20. rEvoluție (2009)


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Claudiu Komartin
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță).