Poezie POEMATÉCA

E timpul să visăm un măcel, cu Ionel Ciupureanu

Poetul român care, potrivit propriilor mărturisiri, „a experimentat un fel de-a scrie poezie ascultând lumea din jur”, transcriind, interiorizând și sublimând șuvoiul comunicațional din Uzinele Electroputere din Craiova, unde a lucrat ca inginer și a scris poezii „pe metalul rece al motoarelor”, a revenit, în 2018, cu cel de-al șaptelea volum, intitulat E timpul să visăm un măcel.

Scriitorul Horia Dulvac este de părere că cele mai recente poeme ale lui Ionel Ciupureanu păstrează aceeași „lume metempsihotică, o călătorie în lumea visului rarefiat, același limbaj măcelărit de adjective, atribute, stări de a fi, redundanțe” din creația sa anterioară, cu diferența angajării sale „pe suprafețe discursive mai mari, fără a face însă rabat de la acea esențializare care e deja secretul” poeziei sale.

@
aş fi vrut să recunosc, dar trăgeam de timp. ne-am
retras într-o luncă. pe marginea mlaştinii, o fată
grăsuţă şi-un pic urâţică recita. în poezie era vorba
despre pescuitul la undiţă. mlaştina o trase brusc în
apă, dar încă mai bolborosea acoperită de mâl.

@
lucram după un dublu program. laboratoarele erau
camuflate dar se dezumflau repede dacă nu-mi
spuneai la timp; totul era fluid. m-au prins – nu
mai erau siguri de mine. în sfârşit, mi-au tăiat capul.
mişcarea a fost delicată, au avut grijă ca tăietura
să fie deasupra omuşorului; era prea fin pentru
a mai putea fi reconstituit. şi timbrul vocii s-ar fi
modificat. n-am ştiut ce mi se întâmplase. mi-au
pus capul, mi l-au cusut cu precizie. dacă
nu mi-ai fi spus tu, altcineva nu mi-ar fi zis.
cocaina, marijuana şi poezia îşi schimbară de-acum
stăpânul. pe hoitul cel vechi era montat capul ăl
vechi, sau pe alt hoit mai proaspăt. îmi spuneai
că-mi stă bine.

@
asta-i o maladie şi fără tine nu mai e nimic. până îmi
piere curajul, e timpul să visăm un măcel. în numele
liniştii va fi o furtună, căci nimic nu va mai fi fără
tine.

Ionel Ciupureanu | Credit foto: Cosmin Bumbuț

@
amesteci şi tot amesteci ce-ai bănuit că-ţi voi
ascunde. eşti convinsă că îngrop sunete şi culori,
mirosurile din jur, stări pe care nu le vei avea.
bănuieşti c-aş fi în spatele sentimentelor care nu te
pot convinge. te joci cu mine.

@
ăştia scriu cu iubirea, cu vioara, cu luna atât de
nemângâiată. poezia nu-i curvă, nu. până leşină în
public şi-n ziare. să pupi orice atom din slănina-i
topită, ho, mişcă-ţi hoitul, zic, bezmetic cu
nenorocirea şi cu vechiturile din cuvinte. pe urmă
marea se va rostogoli şi tot felul de lucruri. pe urmă
urmele vor mişuna şi-mi vei suge şi sufletul. pe
urmă, de ce nu.

@
ăştia scriu cu iubirea, cu vioara, cu luna atât de
nemângâiată. poezia nu-i curvă, nu. până leşină în
public şi-n ziare. să pupi orice atom din slănina-i
topită, ho, mişcă-ţi hoitul, zic, bezmetic cu
nenorocirea şi cu vechiturile din cuvinte. pe urmă
marea se va rostogoli şi tot felul de lucruri. pe urmă
urmele vor mişuna şi-mi vei suge şi sufletul. pe
urmă, de ce nu.

@
un mecanism pentru a crea texte, o tablă de şcoală
împărţită în două. pe coloana din stânga cuvinte.
în dreapta, la fel, şi-apoi eu. dacă citeam un cuvânt,
textul se scria singur pe tablă. eram încântat de
ce citeam, de talentul pe care-l avea tabla. puteam
să intru în text ca într-un film unde eram şi actor.
trăiam în cuvintele de pe tablă. era fascinant un
titlu, mi-aduc aminte: „vis zăpăcit de fluiere”.

@
ploaia deja o luase înaintea halucinaţiilor. facă-se
voia celui care respiră, şi-acum fă-ne imponderabili.
voi culege ce voi nimeri, mă voi bucura şi voi asuda.
victimele vor fi triate pentru a fi cârpite. trezeşte-mă,
ruinează-te!

Svetlana Cârstean: „Combinația de mizerabilism și minimalism nu-i o exclusivitate a lui Ionel Ciupureanu. Sunt mulți alți poeți care o practică. Ceea ce-l face însă unic pe el e delicatețea, iar delicatețea sa este imposibil de imitat.”

Teodora Coman: „Ionel Ciupureanu are marele merit de a explora o zonă a subiectivității greu accesibile, greu de definit, din care răzbat pulsiunile cele mai adânci. Exercițiul autoscopic nu se supune niciunui crez sau protest, iar atitudinea de neîncredere față de sine arată cât de conștient este poetul de adevărul că până și faptul psihic pur e o utopie.”

Claudiu Komartin: „Puțini critici se apropie de poezia sa sincopată, eliptică, schizo. Puțini avocați are acest discurs cu un magnetism neobișnuit și captivant, însă greu de distribuit într-unul din rolurile binecunoscute: Ciupureanu nu e nici (neo)expresionist, nici un damnat de manual, nici un minimalist voios (ar fi utilă o discuție serioasă pe marginea acestui termen, folosit exasperant de ușor și de impropriu de către criticii de la noi), deși minimaliștii (ca și adepții unor formule mai degrabă „maximaliste”) îl citesc azi ca pe un maestru al nonsensului, al nihilismului și al deriziunii sarcastice.”

Ovidiu Nimigean: „Poezia lui Ciupureanu, depoetizată à la Bacovia, ca să luăm un reper autohton, «dodecafonizată», relativizându-și instanța locutorie prin numeroase puncte de fugă, cu voci care compun mai degrabă o bandă sonoră înregistrată ca atare (fragmente de dialog, monologuri masculine sau feminine, uneori confuze, ce induc un timbru transgender, în cheia grotescă și perversă urmuziană din Ismail și Turnavitu: «ochi, favoriți și rochie»), decât un discurs literar… poezia lui, zic, se încarcă, într-o atmosferă de azil de noapte locuit de clodos beckettieni, de o intensitate existențială – implicit lirică – purificată brusc de zgura oricărei recuzite. Textul își leapădă pieile. Nu mai rămâne decât stupoarea de a exista.”

Ionel Ciupureanu, „E timpul să visăm un măcel”, Casa de editură Max Blecher, Colecția „Plantații”, 2018, 84 pagini.
Ionel CIUPUREANU s-a născut în 1957, în Coșoveni (Dolj). A absolvit Facultatea de Electrotehnică din Craiova (în 1980), dar în perioada studenției a frecventat cenaclul „Traian Demetrescu” și cenaclul Facultății de Litere din Craiova.
A debutat editorial în volumul colectiv Zboruri lirice (Ed. Scrisul Românesc, 1988). A scris versuri pentru trupa punk Terror Art, semnând ca textier, în 1999, albumul Plămâni de noroi.
A publicat șapte volume de poezie: Pacea poetului (1994), Amos (1996), Fălci (1999), Krampack (2002), Adormisem și mă gândeam (2005), Venea cel care murisem (2014), E timpul să visăm un măcel (2018).
Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


SUSŢINEŢI REVISTA PARAGRAF

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on print
Print

comentarii:

%d blogeri au apreciat: