Fiecare volum publicat în ultimele trei decenii și jumătate îl confirmă pe Jerzy Jarniewicz, unul dintre cei mai apreciați poeți de pe scena lirică poloneză contemporană, ca o voce sonoră, profundă, asertivă. Compozițiile din placheta Confiscarea instrumentelor construiesc un univers poetic, imagistic și afectiv natural, condensat, cu multiple trimiteri intertextuale care își păstrează frumusețea în pofida registrului colocvial și a fragmentarismului intenționat. Iubirea, constatăm citind poeziile din acest volum, este la fel de nuanțată pe cât de variate sunt și trăirile eului creator.

Jerzy Jarniewicz (n. 1958) este exemplul ideal al intelectualului contemporan polimorf pe care nu îl definește o singură identitate, cumulând mai multe, toate complementare și indispensabile pentru sensibilitatea sa artistică. Este poet, traducător, critic literar, profesor universitar la Universitatea din Łódź, membru în colegiul de redacție al unor publicații literare notabile precum „Literatura na Świecie” și „Tygiel Kultury”. Colaborează constant cu alte formatoare de opinie apreciate în Polonia („Tygodnik Powszechny” și „Gazeta Wyborcza”), dar și cu reviste literare din străinătate („Poetry Review” și „Areté Magazine” din Marea Britanie, revista americană „The Paris Review”). Este membru în juriile unor premii literare poloneze și pentru meritele sale în promovarea culturii a fost distins cu medalii și ordine. Ca poet are la activ 15 volume de poezie publicate între anii 1984-2018, multe nominalizate la premii literare prestigioase. Ipostaza de traducător din literatura engleză (autori precum James Joyce, Philip Roth, Craig Raine ș.a.) și de critic literar (The Bottomless Centre: The Uses Of History In The Poetry of Seamus Heaney, 2002; Znaki firmowe: szkice o współczesnej prozie amerykańskiej i kanadyjskiej, 2007; Heaney. Wiersze pod dotyk, 2011; Gościnność słowa. Szkice o przekładzie literackim, 2012; Tłumacz między innymi. Szkice oprzekładzie, językach i literaturze, 2019) este consecința firească a activității de profesor de literatură engleză la Universitatea din Łódź, dar și de profesor invitat la universitățile din Oxford, Cambridge, Londra, York, Sherffield, Preston, Belfast, Dublin, Stockholm, Praga, Magdeburg și Harvard. Necunoscut la noi ca traductolog, Jerzy Jarniewicz are meritul de a arunca o lumină nouă asupra problemelor de traducere, fiind adeptul revalorizării unor opere clasice prin retălmăcirea și restituirea lor prezentului într-o limbă actuală care să inițieze și încurajeze dialogul intercultural cu literatura națională. În traducător Jarniewicz vede un „purtător de cuvânt al alterității” pentru că introduce în literatura proprie experiența celuilalt, ca reprezentat al unei culturi distincte ce operează cu alte valori decât cele ale culturii traducătorului. Anul acesta, studiile sale despre traducere din volumul Tłumacz między innymi i-au adus lui Jerzy Jarniewicz cea de-a doua nominalizare la NIKE, cel mai râvnit premiu literar polonez, prima propunere fiind în 2008 pentru studiile critice despre proza americană și canadiană. După nominalizări repetate, în anul 2018 primește premiul de poezie „Silesius”, la categoria „Cartea Anului”, pentru volumul Puste noce.

Placheta de versuri Confiscarea instrumentelor (selecție și traducere din limba polonă de Constantin Geambașu, postfață de Marta Koronkiewicz, Tracus Arte, 2019) cuprinde o seamă de poezii selecționate din trei volume recente în creația poetului (Machiaj, 2009; Apă pe Marte, 2015 și Nopți pustii, 2017), alegerea ținând cont firește atât de criteriul reprezentativității, cât și de cel tematic. Osatura poeziilor adunate în volum transpare încă din prima compoziție a volumului, sugerată discret de „gâtul înclinat”, buza pe care se adună „zăpada atât de lipicioasă în amurg” și „limbajul subliminal al spatelui întors / gata de un risc mai mare / decât trimiterea băieților în Ciad” (Parchetul umed). Ipostazele iubirii – unele vădite, altele umbrite de straturi succesive de „machiaj” – sunt dintre cele mai diverse, oscilând de la inocență la perversitate, de la iubirea mistuitoare, iubirea pierdută, iubirea interzisă, iubirea ca singurătate, iubirea neîmplinită, iubirea maternă, iubirea suferință, iubirea inițiere, iubirea adulter până la iubirea erotică. Iubirea îmbracă încă alte forme, de la iubirea înălțătoare în care se insinuează jocul intertextual (trimiteri la Cântarea cântărilor) până la iubirea care coboară în cotidian, alunecă uneori în trivial, adaptându-se la noile cerințe ale societății și conviețuind simbiotic cu prozaicul reprezentat plenar de invazia recuzitelor tehnice și IT ale culturii de masă, într-o realitate dominată de un discurs arid (limbajul sentimentelor vs limbajul economic, juridic, politic, financiar-bancar sau limbajul mass-media). În Simplă poezie despre iubire, actul iubirii e departe de a fi simplu – e visceral, pasional, de-a dreptul cataclismic, întrucât „am început să ne iubim atât de revoluționar / că tremura clădirea băncii naționale, / cotația la bursă se prăbușise, / iar brokerii urlau de focul ce le mistuia / viscerele și portofelele”. Iubirea e năvalnică, cotropitoare, pune stăpânire pe celălalt într-o asemenea măsură, încât se ajunge la asimilare, la unimea cu ființa iubită, iar lumea înconjurătoare își pierde relevanța: „Am intrat unul în altul în întregime, / încât s-au prăbușit zidurile / caselor de corecție pline ochi, / și au ieșit răzbunătorii cu bâte de baseball / și s-au dus la ministerul liniștii interne. […] M-ai încălecat atât de provocator încât panicați / investitorii au început să-și facă valizele / și să se întoarcă la casele lor cu niște curse ieftine. […] Te înghițeam ca un anarhist până s-au făcut praf / magazinele gotice Tesco și Carrefour”.

Jerzy Jarniewicz | Credit foto: Marcin Stępień / Agencja Gazeta

Iubirea în poeziile lui Jerzy Jarniewicz este despotică, dar și distantă, nepăsătoare, surdă și oarbă, egotică („Ea, auzi, nu aude. […] Ea, vezi, nu vede. […] El ar putea să o ia de mână, dar știe, cum altfel, / că nu va rezolva nimic. […] Ea nu aude.”, Catalogul). Iubirea este domestică, cuminte, ambientală, curge pe un făgaș regularizat, fără meandre, și atunci te ademenește cu promisiunea confortului zilnic și căldura căminului, te învăluie cu mireasma caldă de parmezan, oferind speranța eternității în doi: „există nouă porți, iar tu / ești stăpânul cheii” (Răsuciri). În poezia Prin spate,iubirea e deopotrivă dor visceral și instinct primordial care se cer satisfăcute („adulmec ca un câine / urmele tale, dorul se ițește pe piele”), dar și vivisecție („îți strecori unghia în inima împietrită, / dai la o parte lobii plămânilor calzi încă / și te strecori prin spate pe partea cealaltă”).

Să nu uităm de iubirea nostalgică („Noi nu mai suntem”, Noapte bună prin clanță), de iubirea ca sursă a suferinței („Îi port pică tatei că a lăsat o străină să intre în bucătăria / în care cu mama, pe când trăia, făceam colțunași”, Ușa o închide ultimul), iubirea ca alienare („Ne îndepărtăm într-un fel nou unul de altul. Tu ți-ai dorit / un aviator, ai avut parte de un jurist”., Kiss and Fly), iubirea impudică, senzuală, carnală (erotismul universului Harlequin descris în Shopping and Fucking sau „Ultimul meu vis / despre tine ar putea zbura în prime-time, înainte de douăzeci și două, iar Biserica, dacă și-ar da jos ochelarii întunecați, ar putea învăța de aici ce poate fi astăzi religia”, Instanța poate pronunța confiscarea instrumentelor).

Sfârșitul iubirii duce la prăbușirea universului eului liric, printre ruine se insinuează moartea, suferința, tonul melancolic, transpar crâmpeie din trecutul pierdut pe fundal postapocaliptic: „Țara se dusese de râpă, până și câinii de rasă fugiseră din țară, / când am încetat să ne mai iubim” (În fiecare lucru ei văd un final și nimic). Eul liric nu știe să trăiască fără iubire: „Peste un an / doi, fără prezența ta, pustiul își va face loc” (Nu mai e, nu mai e Maryla). Iar când iubirea trece, rămâne amărăciunea și dorința de reglare a conturilor: „După mai mulți ani, să fi fost miercuri, când pentru prima dată / te-am sugrumat în vis? / Poate joi, când m-ai dat pe mâna serviciilor? / Și care pe care l-a împins sub trenul cu repatriați ce se grăbeau spre Vest? / Ei au plecat și noi nu mai suntem, de parcă niciodată nu am existat” (Lumea celor tineri).

Iubirea la Jarniewicz nu este un concept abstract, nu e exaltație sau exclamație, ci e profundă, instinctivă, organică, fiind adânc ancorată în realitatea cotidiană și fixată în reperele concrete ale culturii de masă. Obiectele confortului cotidian și o suită întreagă de gadgeturi fără de care omul contemporan nu mai poate trăi (stickul, telefonul mobil, feonul, laptopul, luciul de buze, unghiera, GPS-ul sunt doar câteva exemple) se insinuează între iubiți, încolăcindu-i cu tentaculele lor din a căror strânsoare nu există scăpare. Bogăția sentimentelor este comprimată și distilată în cuvinte simple, în secvențe fruste, dar foarte sugestive, în imagini discrete și totuși evocatoare. Limbajul afectelor trebuie resemantizat pentru a fi în consonanță cu trăirile omului contemporan, o ființă complicată, neastâmpărată, hiperexcitată de stimulii realității înconjurătoare, subjugată de farafastâcurile culturii pop. Coborârea iubirii din planul afectiv înalt se săvârșește prin sondarea straturilor banale, uneori chiar triviale, ale limbajului și prin ancorarea ei în spațiul urban, politic, economic, juridic și publicitar.

Jerzy Jarniewicz este neîndoielnic unul dintre cei mai apreciați poeți polonezi de pe scena lirică poloneză contemporană, fiecare volum publicat în ultimele trei decenii și jumătate îl confirmă ca o voce sonoră, profundă, asertivă. Compozițiile din placheta Confiscarea instrumentelor construiesc un univers poetic, imagistic și afectiv natural, condensat, cu multiple trimiteri intertextuale care își păstrează frumusețea în pofida registrului colocvial și a fragmentarismului intenționat. Iubirea, constatăm citind poeziile din acest volum, este la fel de nuanțată pe cât de variate sunt și trăirile eului creator – privită din perspectiva superioară a zborului de pasăre ne apare totuși ca un patchwork ingenios conceput.

Jerzy Jarniewicz, „Confiscarea instrumentelor”, Editura Tracus Arte, 2019, 98 pagini, selecție și traducere din limba polonă de Constantin Geambașu, postfață de Marta Koronkiewicz.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.