Mason Granger este poet, director executiv al Bowery Poetry New York, membru al grupului The Mayhem Poets şi creatorul SlamFind, prima aplicaţie mobilă dedicată poeziei de tip performance în SUA. La începutul lunii iulie a.c., Mason Granger a venit în România, pentru a participa la seria de evenimente intitulată „Poezie 4×4: Pod poetic New York – Bucureşti”.

Vă prezentăm în cele ce urmează interviul pe care Mason Granger ni l-a acordat în exclusivitate:

Când şi cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru poezie, Mason?

Mason Granger: Am luat primul contact cu poezia vorbită în 2001, eram student în anul al doilea la Universitatea Rutgers. La un curs, am fost trimişi „pe teren” la Nuyorican Poets Café[i], loc care mie nu-mi spunea nimic. Singurul motiv pentru care am ajuns la spectacolul din cafenea a fost acela că fata de care eram îndrăgostit, o colegă de clasă, a vrut să se ducă – iar eu m-am gândit, cu mintea mea de puştan pragmatic de-atunci, că în felul ăsta mă pot bucura de o întâlnire „gratuită”.

N-o să-l uit însă niciodată pe cel care a intrat primul pe scenă: un tinerel deşirat care, în mod vădit, trecuse prin multe în viaţă. S-a apropiat de microfon şi ne-a avertizat: „Să ştiţi că nu sunt chiar atât de furios în realitate”, apoi poemul i-a ţâşnit parcă din întregul chip – uriaş, înfricoşător şi, în acelaşi timp, ilar. Când a terminat, i-au trebuit câteva secunde pentru a-şi recompune fizionomia, ne-a mulţumit cu un glas subţire și s-a retras de pe scenă. Atunci mi-am dat seama că poezia nu este acel stereotip din mintea mea, ci că poate fi orice îmi doresc (literalmente). Iar ideea asta nu putea decât să seducă un tânăr de 19 ani, isteţ, dar confuz şi nepasionat încă de poezie, cum eram eu atunci.

Norocul a făcut ca, după o săptămână, să apară în ziarul şcolii un anunţ privind lansarea Verbal Mayhem – spectacole de poezie cu participare deschisă[ii], organizate de studenţi. Am început să mă duc la reprezentaţii aproape în fiecare săptămână şi apoi, după câţiva ani, am devenit co-prezentator şi organizator al evenimentului. Verbal Mayhem, asociat Universităţii Rutgers, a supravieţuit până astăzi. În septembrie, împlineşte 20 de ani.

Ce ne poţi spune despre organizaţia Bowery Arts and Science, unde coordonezi evenimente de poezie şi îţi interpretezi propria creaţie?

Mason Granger: Bowery Arts & Science (cunoscută colocvial ca Bowery Poetry) este o organizație non-profit care păstrează și dezvoltă tradiția orală a poeziei prin creaţie, lecturi live şi înregistrări video. Ceea ce ne diferenţiază de asociaţiile similare este includerea explicită a producţiei şi distribuţiei audio-video în activitatea noastră. Dacă am aduna la un loc toţi spectatorii prezenţi la toate evenimentele de acest fel, seară de seară, ne-am adresa unei fracţiuni nesemnificative din publicul potenţial, iubitor de poezie, la care poate ajunge o înregistrare video online bine realizată şi generos distribuită.

Mulţi strâmbă din nas la ideea de spectacol înregistrat, considerându-l un substitut ieftin al experienţei directe (live), dar cred că asta-i o viziune îngustă.

Din punctul meu de vedere, videoclipurile de poezie sunt un fel de vârf de lance al mesajului nostru în lumea digitală. Vârful are acel impact pe care i-l dă forţa, dar forţa vine din greutatea corpului lăncii, nu din vârful ei. Iar felul în care este construit corpul lăncii depinde de tine – cel care creezi poezie (dacă eşti poet) sau o tutelezi (dacă eşti curator, ca mine).

Misiunea noastră, a celor de la Bowery Poetry, este să atragem cât mai mulţi oameni către recitările / poezia vorbită (live).

https://youtu.be/o4K7n2eLG1E

Pentru românii care nu sunt atât de familiarizați cu poezia de tip performance, ce înseamnă un astfel de spectacol?

Mason Granger: Ca în cazul tuturor artelor scenice, trecerea inexorabilă a timpului este elementul-cheie, iar tu, cel aflat în public, eşti purtat într-o călătorie. Spectacolul începe când trebuie să înceapă, nu când vrei tu să te aşezi pe scaun. Cuvintele / poveştile / întorsăturile de frază zboară spre tine în momentul când sunt rostite, nu atunci când hotărăşti tu să le citeşti. Experienţa ta frumoasă se poate încheia în orice clipă. Această senzaţie de stringenţă, de ceva care nu suferă amânare, este amplificată la spectacolele cu participare deschisă, când oricare dintre cei pe care îi asculţi vorbind pe scenă este, practic, un anonim de pe stradă.

Iar atunci când, din întreg spectrul de posibilităţi, se creează un moment artistic înălţător, rămâi uluit, întrebându-te care erau şansele să se întâmple aşa ceva… Îţi dai seama că acea experienţă trăită de tine este cu adevărat unică.

Cum ai descrie relaţia poetului-interpret cu publicul său?

Mason Granger: În ceea ce-l priveşte pe autorul–interpret, cred (şi poate asta e doar o reflectare a propriei mele personalităţi) că există o componentă specifică muzicii de jazz prezentă în fiecare spectacol de poezie, care delectează publicul. Mie, personal, îmi place deopotrivă reacţia imediată pe care o stârneşte un vers bine spus, dar şi libertatea pe care ţi-o dau aceste spectacole: aceea de a putea citi, în orice fel, orice rând din text.

Se creează o conexiune magică între tine şi public atunci când citeşti ceva cu acea viteză de receptare (şi înţelegere) a spectatorului colectiv. Dacă grăbeşti puţin ritmul, îi simţi că se forţează să ţină pasul cu tine, apoi încetineşti, laşi publicul să pătrundă mesajul tău şi îţi continui interpretarea din acel punct.

Tot în ceea ce mă priveşte, mi se pare ciudat să-mi văd poeziile tipărite pe o coală de hârtie, pentru că fontul ales nu arată aşa cum sună vocea mea, iar ceea ce scrie acolo îmi pare să fie doar o înşiruire de cuvinte, nu poezia mea. De aceea, când citesc la un spectacol, obişnuiesc să o fac din carnetul în care scriu de mână, nu de pe o foaie scoasă la imprimantă (tipărită).

Mason Granger
Mason Granger | Credit foto: Guangpyo Hong

Din punctul tău de vedere există genuri de poezie care nu pot fi citite publicului cu voce tare?

Mason Granger: Nu cred că există o particularitate inerentă unei specii sau alteia de poezie care să o facă inadecvată pentru lectura publică; totul se rezumă la abilitatea (sau dorinţa) poetului respectiv de a comunica cu spectatorii, nu doar de a citi cu voce tare.

Când decizi să-ţi împărtăşeşti poezia în spaţiul public, îţi canalizezi energia spre spectatori / ascultători şi, totodată, laşi să pătrundă, în poemul tău, multitudinea lor de poveşti personale. Această relaţie deschisă pe care o creezi între tine, poezie şi public este supusă aceleiaşi dinamici ca orice altă interacţiune socială.

Dacă tu, ca poet, faci tot ce-ţi stă în putinţă să-mi împărtăşeşti ceva, dar nu-ţi pasă cum mă va afecta mesajul tău, de ce-aş mai veni atunci să te ascult?

Constat că, la concursurile de acest gen din ultima vreme, sunt citite tot mai des poezii cu formă fixă, fapt care estompează graniţa percepută între poezia scrisă şi cea vorbită. Nu pot spune că acest lucru este specific New York-ului (îmi vine acum în minte un contrapunct interpretat la National Poetry Slam[iii], în 2018, de echipa câștigătoare din Charlotte, Carolina de Nord), dar l-am remarcat la spectacolele deschise organizate de Bowery Poetry. Cred că ne pregătim să intrăm într-o etapă în care nu mai există dihotomia poetul – scriitor / poetul – interpret.

Paint your nails

Paint your nails, paint your hammers
Build a rainbow for the pot of gold encounters of your dreams 
Build a flower pot, build a seed
Build a water molecule, build a shower
Build a faucet
Build a sink, build a float
Build a boat
Eventually both
Paint the bon voyage champagne toast
Paint your shovel, build a hole
Add your dreams, add your seeds, add your gold 
Add water
Build a pyramid
Paint your language, paint your mouth
Paint your hydroglyphs all over the house
Paint with all the colors of the wind 
Build a trash bin
Throw the old visions of history out
Throw a party 
Overthrow the party 
Surprise them all 
Build your garden 
Paint your faucet 
Turn it on

(Mason Granger a scris poezia „Paint your nails” în timpul zborului cu avionul Bucureşti-New-York, în timp ce asculta un album al artistei A-C Leonte, care a cântat la Green Hours pe durata evenimentului „Pod poetic”.)

Mason Granger
Mason Granger | Credit foto: Arhivă personală Mason Granger

Spune-ne câte ceva despre creaţia ta, despre lecturile tale publice.

Mason Granger: Prin poezia mea, cred că încerc să transmit ideea că, dacă înlături strat după strat şi ajungi la miezul lucrurilor, descoperi că nu există diferenţe de substanţă între ele.

Cum funcţionează arta, viaţa, Marea Creaţie? O imagine emblematică, pentru mine, ar fi show-ul „The Wall” al trupei Pink Floyd, în care fasciculele laser baleiază spaţiul, înainte şi înapoi.

Ar mai fi de spus că realizez o mulţime de spectacole şi ateliere de poezie pentru copii, așa că am tendința să nu folosesc în creaţia mea cuvinte vulgare sau un „limbaj inadecvat”.

Altfel, cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată de la un spectator a fost că poemele mele îi amintesc de piesele rapperului newyorkez Aesop Rock, combinate cu desenele animate ale lui Dr. Seuss.

Ai fost la Bucureşti recent, cu prilejul evenimentului „Poezie 4×4: Pod poetic”. Câteva impresii?

Mason Granger: Din punctul meu de vedere, ca organizator de astfel de evenimente, am fost fericit, totul a fost bine pus la punct şi s-a legat perfect, am fost bine primiţi de public, sistemele de sonorizare au funcţionat (lucru care nu se întâmplă întotdeauna, din proprie experienţă).

Partenerii noștri, Institutul Cultural Român din New York și Muzeul Național al Literaturii Române din București, au făcut o treabă extraordinară, pur şi simplu nu ne puteam aştepta la ceva mai bun.

Acea parte din mine care iubeşte călătoriile s-a îndrăgostit de Bucureşti. Există un loc minunat, cafeneaua Alef, peste drum de muzeu, care a devenit spaţiul neoficial de întâlniri şi relaxare pe durata şederii noastre şi în care toţi angajaţii se dădeau peste cap să ne ghideze în viaţa de noapte a capitalei. Vara în București pare să conţină toate ingredientele care mă fac fericit. Am stat în aer liber, am mâncat, am băut şi mi-am petrecut timpul împreună cu prietenii, aşa că m-am simţit ca în rai.
Singurul reproş ar fi legat de taxi-uri… La fiecare drum am avut senzaţia că în clipa următoare urma să facem accident şi să murim. Cred că nu degeaba taximetriştii bucureşteni au un anumit renume…

În ansamblu, capitala României pare un boboc care începe să se deschidă într-o floare, așa că, în acest moment, orice este posibil acolo. Din punct de vedere artistic, mai ales ca antreprenor în acest domeniu, Bucureştiul este foarte interesant. Am vrea să revenim în mai 2010, suntem deja în discuţii în acest sens, sper să se întâmple aşa cum ne dorim.

Poezia poate aduce o schimbare spre binele omenirii?

Mason Granger: Cred, sincer, că poezia are cel mai mare potențial să aducă o schimbare în bine în viaţa fiecărui om, deoarece este forma de artă cu cea mai mică „taxă de admitere”.

Dacă poţi să vorbeşti, să scrii, dacă ai gânduri, poţi face poezie. Poezia este acea formă artistică în care se poate exprima aproape orice om de pe pământ, indiferent de cultura din care provine, de locul unde se află, de categoria socio-economică din care face parte. Pentru a spune o poveste, nu trebuie să cheltuieşti sute, mii de dolari ca să-ţi cumperi un instrument muzical sau milioane de dolari ca să faci un film. Mie asta îmi spune că, dacă ar urma să se întâmple ceva cu o semnificaţie profund revoluţionară, acel ceva va începe, probabil, ca un poem.

În final, te invit să comentezi sloganul “More Poetry Is Needed”[iv] („E nevoie de mai multă poezie”), lansat în 2014, în memoria poetului Dylan Thomas.

Mason Granger: Mi-ar fi plăcut să fie „E nevoie de poezia ta”. Sub această formă aş dori să fie receptat acest slogan.

[i] Asociaţie de promovare a culturii portoricane din New York, fondată în 1973 de Miguel Algarín (scriitor portorican şi profesor la Universitatea Rutgers). Cafeneaua amplasată în Manhattan a devenit un bastion al mişcării artistice „nuyoricane”, găzduind importante evenimente muzicale, teatrale, de poezie şi arte vizuale.

ii] „Poetry open mic” (engl., în original) se referă la spectacole de poezie informale care se desfăşoară în cafenele, cluburi, instituţii etc. Participanţii pot fi poeţi profesionişti sau amatori.

[iii] Competiţie naţională de poezie în SUA, în care concurenţii  îşi recită şi interpretează poemele în faţa publicului şi a unui juriu care acordă note de la 0 la 10. Primul „poetry slam” (engl., în original) a avut loc la Chicago în 1984 şi a fost iniţiat de poetul american Marc Smith, în dorinţa de a creşte interesul popular pentru recitalurile de poezie.

iv] Sloganul “More Poetry Is Needed” a făcut parte din proiectul Dylan Thomas 100, desfăşurat în Swansea în 2014, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea poetului galez.


Acest interviu a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.