Miron Kiropol (n. 1936, București) învaţă, între 1951 şi 1954, la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti şi urmează, vreme de un an, cursurile Facultăţii de Filologie din Bucureşti. Îşi câştigă apoi existenţa lucrând ca arhivar, bibliotecar, muncitor agricol, corector la „Gazeta literară”. Debutează în 1967 cu volumul de versuri Jocul lui Adam, urmat de Schimbarea la față (1968) și Rosarium (1969), ultimul rămas însă nedifuzat şi ulterior dat la topit pentru că, în septembrie 1968, profitând de o invitaţie la un colocviu de poezie ce urma să aibă loc în Belgia, Kiropol luase decizia, sub şocul invadării Cehoslovaciei, dar şi convins că nimic nu se va schimba în România, să nu se mai întoarcă în ţară. Se stabilește la Paris, unde trăiește de mai bine de o jumătate de secol. Lucrează ca paznic la Beaubourg, pictează și scrie în franceză și în română, scoțând în anii ’80 mai multe volume, printre care Dieu me doit celte perte (1983), Auguste nostalgie du sang (1986), Apophtegmes de l’amour (1989).

Puțin sau aproape deloc cunoscut în România, deși publică după 1990 constant, însă cărți masive scoase de edituri mai greu reperabile sau fără distribuție și ecouri, Kiropol este un poet autentic și întru totul relevant, cred eu, pentru literatura scrisă de generația ajunsă la senectute, ca unul dintre autorii ce demonstrează că receptarea poeziei este și un joc social destul de nemilos cu cei discreți și abandonați, așa cum pare acest poet, în parcursul lor de durată. „Poemele lui Miron Kiropol au un fel de aură imaterială, neevanescentă dar direct palpabilă, ea nu emană din cuvinte, dar se confundă cu acestea, aşa precum cuvintele se confundă cu existenţa trupului-suflet sau, totuna, a sufletului-trup. Aură extatică – dar ceea ce nu pricepusem la început e că totul, inclusiv senzaţia de beatitudine vine din suferinţă, dintr-o adâncă singurătate, din sentimentul de-a fi exilat în lume, din îndoiala de sine însuşi, din proximitatea eşecului”, scria despre el Lucian Raicu spre sfârșitul anilor ‘80.

Calitatea și constanța formulei lui Kiropol sunt dovedite de cele mai recente cărți publicate, de la Aur în sită (2014) până la Cuvinte strigându-și cenușa (2019), despre care nu știu să se fi scris la noi nici un singur articol care să-i facă dreptate. Antologia pe care o pregătește Constantin Abăluță din poezia lui Kiropol e un act reparator care arată noblețe și solidaritate, și care-l va readuce, poate, pe poetul parizian, măcar pentru un moment luminos și revelator, în atenția celor mai tineri de azi.


Bătrânul dulap

Bătrânul dulap țărănesc din bucătărie
Îmi trezește amintirea unei livezi
În care alungit în iarbă
Mâncam pere pe jumătate coapte.
Mă uit la el și mă câștigă surâsul.
M-a trezit în noaptea asta și mi-a spus
Nu știu de ce: «Lumea e mică»
Poate de asta ne-am și întâlnit
Ca să ne spunem Lumea e mică, desfăcându-ne
Dureros ori cu bucurie, el de scânduri,
Eu de carne
Și amândoi să ne aruncăm în foc rămășițele.
E acum o atmosferă din copilărie
La care ia parte masa și ea venită de la țară,
Și paharul grosolan și podeaua de parchet fals,
Lumea întreagă atârnată cu unghiile
De umerii mei lipiți greoi de tăblia mesei.
Din aer coboară o corabie de hârtie
La proră cu visul nevăzut
Și căpitanul dă ordin să cântăm Aliluia.
Un pământ nou se ivește
Încă nebotezat.
Și trebuie mai înainte de a-i atinge malul
Să-i dăm un nume.

din Cuvinte strigându-și cenușa (2019)


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Claudiu Komartin
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță).