Ovidiu Genaru (n. 1934, Bacău) a fost gimnast și acrobat, absolvent al Institutului de Cultură Fizică din București. În 1966 abandonează profesoratul și cariera sportivă, intrând în redacția revistei „Ateneu”. Debutează în același an cu volumul de poezie Un șir de zile, căruia îi vor urma alte paisprezece volume de poezie și șase antologii (în care se găsesc mereu poeme inedite sau revizitări și rescrieri de finețe ale unor texte mai vechi), printre care notabile sunt Patimile după Bacovia (1972), Goana după fericire (1974), Poeme rapide (1983), Am mai vorbit despre asta (1986), Graffiti. Afișe. Insomnii (2014), Trandafir cu venele tăiate (2008) și recenta La opt, gaura cheii și alte patimi (2018). Tot în 2018 i-a apărut o antologie lucrată cu acribie (poate nu și îndeajuns de contrasă) care acoperă o jumătate de secol: Poezii 1967-2017.

Pe lângă acestea, Genaru este autorul unui volum de proză scurtă și a șase romane. A scris texte dramatice și pare veșnicul nominalizat la Premiul Național „Mihai Eminescu” Opera Omnia, pe care ar fi meritat, pentru ce-a scris mai bun (și nu e deloc puțin) să-l ia până acum într-o măsură mai mare decât câțiva literatori conștiincioși și terni ca Gabriel Chifu, feblețea inenarabilă de la bătrânețe a lui Nicolae Manolescu.

Până nu demult, scrisul lui Genaru confirma diagnosticele puse de-a lungul vremii de Lucian Raicu („poezie premeditată în toate articulațiile ei, cu accente și gradații vizibil elaborate, valorificând cu bună știință tot ce poate oferi invenția spiritului în contact cu o temă dată”) sau Laurențiu Ulici, care vorbea încă din anii ’80 ai secolului trecut despre „nomadismul manieristic al poetului”. Un salt spectaculos și cu adevărat admirabil, fiindcă sunt atât de rare cazurile de reinventări sau „explozii” la senectute, se petrece în poezia din ultimii ani a poetului băcăuan, cărțile sale din 2008 încoace (proces care ajunge la o deplină eliberare de constrângeri tehnice și de orice dorință de a-și demonstra aptitudinile în La opt, gaura cheii și alte patimi, de anul trecut) demonstrând virtuțile unui poet pe care e mai mare păcatul să îl ignori. De asemenea, reluarea poeziei sale mi-a dezvăluit destule bijuterii presărate în cărți poate uneori inegale, alteori prea ambițioase stilistic – deși volumul său cel mai cunoscut (care dă și titlul a trei antologii ulterioare, publicate în 1986, 2009, respectiv 2017) rămâne Patimile după Bacovia, în care anticipează cu câțiva ani înaintea afirmării „poeziei noi” a lui Cărtărescu, Mușina, Vișniec & co. câteva trăsături importante ale postmodernismului optzecist.

La 85 de ani, împliniți cu o lună și jumătate în urmă, Ovidiu Genaru nu și-a spus încă ultimul cuvânt.

Ovidiu Genaru | Credit foto: Arhivă autor

Multe feluri de zile

Am băut și eu un păhărel cu artiștii
și chiar cu megalomanii
ca să parcurg Valea formelor.

Cu groparul am mâncat
o bucată de pâine de pe urma burgheziei.
A fost dulce a fost amară zilele au trecut.

Cu îngerul de-a fost nevoie m-am făcut frate.
Diavolului i-am spus: trece-mă puntea
scoate-mă la lumină din labirint.

Am citit Capitalul la lumina lumânărilor.
Am ars atâtea lumânări câte arde o religie.
Pentru lumea întunecată sunt un eretic ilustru.

Multe feluri de zile s-au vânturat
nici un noiembrie n-a semănat altui noiembrie
am pierdut focul am câștigat cenușa.

Suflete abia acum ești calm și puternic
strâmb de trăiești să ți se taie capul.

din volumul Goana după fericire (1974)


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Claudiu Komartin
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță).