INTERVIURI COMENTARII ÎN DIALOG Istorie

„Panorama comunismului în Moldova sovietică”, la 30 de ani de la căderea regimului comunist în România

După trei decenii de la căderea regimului Ceaușescu, un proiect ambițios aduce în atenția cititorilor subiecte din istoria, politica și cultura Moldovei sovietice, mai puțin sau deloc cunoscute și cercetate în spațiul românesc.

Apărut la inițiativa și cu susținerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCMER), volumul exhaustiv Panorama comunismului în Moldova sovietică. Context, surse și interpretări reunește semnăturile a nu mai puțin de 34 de autori din Republica Moldova, oferind o perspectivă panoramică, deopotrivă clară și coerentă, asupra regimului comunist din Republica Moldova, din fosta Uniune Sovietică și, prin asociație (sau comparație), din România.

În cele ce urmează, Liliana Corobca ne oferă detalii importante privind structura și conținutul lucrării menționate, în calitate de editor al acesteia.

***

Liliana Corobca | Credit foto: Arhivă personală L.C.
Liliana Corobca | Credit foto: Arhivă personală L.C.

Pentru început, te invit să ne vorbești despre noutatea, originalitatea acestui volum în spaţiul editorial din România. Care sunt aspectele istorice şi culturale mai puţin cunoscute în ţara noastră?

Liliana Corobca: Primul aspect care, probabil, va atrage atenția mai mult este chiar caracterul „panoramic” al volumului: cititorul se va familiariza atât cu fenomene precum deportările, foametea din primele decenii ale regimului comunist, cât și cu simbolurile Moldovei Sovietice, arhitectura, literatura, teatrul sau muzica acelei perioade.

Nu cunosc volume care să îmbine toate aceste domenii. Mai ușor ar fi să răspund ce este mai cunoscut aici, în România. Cred că deportările, despre care s-a scris mai mult.

 

De obicei, ideea de Basarabie este mai familiară pentru românii de aici, iar anii 1945-1991, adică perioada când Basarabia a fost transformată în Moldova Sovietică (RSSM) rămâne și astăzi o zonă de studiu (și de interes) mai puțin frecventată și mai puțin cunoscută. Voi menționa că am prevăzut aceste întrebări și capitolul introductiv, excelent scris de Nicolae Enciu, oferă un răspuns punctual și exhaustiv privind „dezbaterile asupra trecutului totalitar în statele postcomuniste din Europa Centrală şi de Est”, apoi e urmărită istoriografia occidentală despre RSSM, cea sovietică, istoriografia din România (1989-2018) și din Republica Moldova. Devine astfel clar de ce un asemenea volum este atât de necesar astăzi atât pentru publicul din România, cât și pentru cel din Moldova.

Dacă în anul Centenarului Marii Uniri (2018) s-a vorbit mult despre ceea ce a unit toate provinciile românești, anul acesta (2019), la 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, încercăm să aflăm, și prin intermediul acestui volum, despre ceea ce ne desparte. Căci anume comunismul, prin politicile sale profund și constant românofobe, a pus un zid înalt și lung, cât 46 de ani (1945-1991), izolând și îndepărtând România de Basarabia. Deși vecine, desi vorbind aceeași limbă, „comunismele” noastre s-au dovedit a fi diferite în foarte multe aspecte, care, în plan comparativ, nu au fost analizate niciodată.

Stema de stat a RSSM din 1941
Stema Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (1924–1940) în componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Circa 1927–1929 | Credit foto: Arhiva Centrală a Academiei de Științe a Moldovei Fond foto. RASSM. Cota arhivistică: 13271

Am întrebat înainte despre România. Ce se întâmplă însă dincolo de Prut? Cât de familiarizaţi sunt cei de acolo cu realităţile descrise în carte?

Liliana Corobca: Anul 2018 a fost unul prolific pentru istoricii din Moldova, dar cele mai multe apariții sunt cărți fie de istorie, fie studii publicate în reviste de specialitate mai puțin accesibile publicului larg (din România), în timp ce noi am urmărim să interesăm pe cât mai mulți cititori, pot spune că publicul-țintă este cel tânăr, născut în preajma sau după căderea regimului comunist, dar și toți cei pasionați de acea perioadă, indiferent unde se află acum, în Moldova sau România. Multe aspecte din cele propuse în „Panorama” noastră nu se discută nici în R. Moldova și sper ca volumul să fie un bun pretext pentru a aduce în prim-plan teme mai puțin cunoscute sau discutate (politica demografică, minoritățile, viața cotidiană etc.). Cred că mulți sunt familiarizați cu unul sau câteva domenii, dar cu toate sper să fie de acum înainte.

Te invit să treci în revistă, sumar, conţinutul acestul volum colectiv. Vorbeşte-ne, foarte pe scurt, și despre cei 34 de autori. Cine sunt ei? Cum i-ai selectat?

Liliana Corobca: Încep cu autorii și temele:

Receptarea perioadei comuniste. Introducere în istoriografie (Nicolae Enciu) * Basarabia – gubernie rusească. 1812-1918 (Valentin Tomuleţ) * Procese de integrare a Basarabiei în cadrul României Mari (Larisa Noroc) * RASSM: formare și evoluție (Valentin Burlacu, Gheorghe Cojocaru) * Basarabia în perioada primei ocupații sovietice. Crearea RSSM (Mariana S. Țăranu) * Deportările (Viorica Olaru-Cemîrtan) * Între seceră și ciocan: schimbări de mentalitate induse de înfometarea populaţiei din RSS Moldovenească, 1946-1947 (Larisa Turea) * De la reformele hruşcioviste spre restructurarea gorbaciovistă, 1953-1985 (Ruslan Șevcenco) * De la restructurarea URSS la independență RSSM,1985-1991 (Sergiu Musteață) * Simbolurile de stat ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti: stema, steagul, imnul (Silviu Andrieş-Tabac) * Instituții sovietice din RSSM (Marius Tărîţă) Legislația în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (Ion Guceac) * Organizarea şi activitatea structurilor securităţii statului din RSS Moldovenească, 1940-1991 (Pavel Moraru) * Opoziție și rezistență față de puterea sovietică din RSSM (Ruslan Șevcenco) * Viaţa religioasă în RSSM (Nicolae Fuștei) * Politica de cadre și elitele (Lilia Crudu) * Politica națională (Octavian Ţîcu) * Sub ocrotirea „fratelui mai mare” sau despre „naţionalităţile conlocuitoare” din R(A)SS Moldovenească (Lidia Prisac) * Politica lingvistică în RSS Moldovenească (Ruslan Șevcenco) * Știința în RSS Moldovenească, 1945–1991 (Demir Dragnev, Ion Valer Xenofontov) * Politica sovietică în domeniul învățământului superior din RSS Moldovenească (Liliana Rotaru) * Istoricul din RSS Moldovenească între știință, politică și ideologie (Demir Dragnev, Ion Valer Xenofontov) * Mass-media în perioada postbelică (Silvia Grossu, Mihai Lescu) * Literatura (Maria Șleahtițchi) * Politica editorială (Eugen Lungu) * Viața teatrală într-un regim totalitar, 1933-1991 (Iurie Colesnic) * Cinematografia din RSSM – o mostră a genocidului cultural (Ana-Maria Plămădeală) * Muzica în Moldova Sovietică (Victor Ghilaș) * Pictura în RSS Moldovenească, între bătălie și melancolie (Vladimir Bulat) * Patrimoniul cultural în RSS Moldovenească (Valentina Ursu) * Arhitectura socialistă a Republicii Moldova, 1944-1991 (Dumitru Rusu) * Sportul în RSSM (Octavian Țîcu) * Procese demografice, 1945-1991 (Marius Tărîță) * Dimensiuni ale cotidianului sovietic în RSS Moldovenească (Lidia Prisac, Natalia Grădinaru) * Relațiile moldo-române în perioada anilor 1945-1990 (Svetlana Cebotari) * O cronologie a comunismului moldovenesc de la origini până la punerea sa în afara legii (Nicolae Enciu) * În loc de concluzii: Republica Moldova după dispariția URSS (Anatol Petrencu).

 

Librăria Românească, Bălţi | Credit foto: Biblioteca Naţională a României. Număr de inventar: 16437

Liliana Corobca: Am avut mai întâi schema cu temele, apoi am pornit la identificarea autorilor. Autorii, toți născuți în Republica Moldova, sunt doctori (habilitați) în istorie, reputați specialiști în domeniu, academicieni, conferențiari/profesori universitari, cercetători.

Activitățile mele științifice anterioare se refereau la fenomene românești, fără o mare legătură (sau fără niciuna chiar) cu Republica Moldova, este pentru prima dată când țara în care m-am născut devine obiectul preocupărilor mele științifice. Pentru început, am trimis schema lucrării unor istorici din R. Moldova, pe care-i cunoscusem pe la conferințe în București și primii care m-au ajutat mult cu adrese de mail, numere de telefoane, dar și sugestii, au fost Sergiu Musteață și Igor Cașu, ambii având experiență în coordonarea unor lucrări în domeniu. Apoi am contactat persoane din diverse zone, de pildă, regizorul Igor Cobîleanschi mi-a recomandat specialiști în domeniul cinematografiei, directorul editurii Arc, Iurie Bîrsa, mi-a recomandat (cel mai bun) autor pentru „politicile editoriale”. O serie de propuneri au venit din partea lui Ion Valer Xenofontov, care, de asemenea, m-a ajutat la identificarea autorilor, oferindu-mi mereu nume noi și adrese.

Cazinou, Ismail | Credit foto: Biblioteca Naţională a României. Număr de inventar: 19440

De ce subtitlul „Context, surse, interpretări”?

Liliana Corobca: Subliniez că volumul este un proiect realizat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și, inițial, se numea „Regimul comunist în RSSM”. După ce am adunat și am ordonat materialele, am avut o discuție cu Radu Preda, președintele IICCMER, care a propus noul titlu și am discutat variante de subtitluri. Republica Moldova nu poate fi înțeleasă fără context, este un stat prea tânăr, pe de o parte, iar pe de alta, nu puteam începe volumul cu anul 1941 sau 1945, fără a explica cum o parte a Moldovei istorice a ajuns să fie numită Basarabia (gubernie rusească), ce s-a întâmplat în perioada interbelică (aici avem sintezele lui Valentin Tomuleț și a Larisei Noroc), cum a apărut pe fața pământului Transnistria și cum a evoluat (micro-monografia excepțională pe această temă, la care au lucrat doi autori: Gheorghe Cojocaru și Valentin Burlacu), ce s-a întâmplat după 1991 (și aici o foarte bună și curajoasă analiză, făcută de Anatol Petrencu). Adică primele capitole ne introduc și ne pregătesc pentru ceea ce va constitui subiectul principal al volumului, și anume, Moldova Sovietică. La fel și ultimele, merg mai departe, după 1991, având în vedere că, în R. Moldova, partidul comuniștilor a cunoscut o evoluție originală și s-a aflat chiar câțiva ani la putere. În general, contextualizarea e practicată și de alți autori, care urmăresc evoluția domeniului lor de studiu înainte de formarea RSSM (vezi, de pildă, „Viața teatrală într-un regim totalitar, 1933-1991”, de Iurie Colesnic).

O lucrare de asemenea anvergură se bazează foarte mult pe surse primare, de la diverse arhive (din R. Moldova, din fosta URSS, din România), mulți autori fiind chiar cercetători științifici (impresionează la acest capitol studiile Liliei Crudu și ale lui Ruslan Șevcenco). Și sursele bibliografice aduse la zi abundă, dar fiecare lucrare este și o sursă de informație în sine și are la sfârșit o mică bibliografie tematică, pentru cei care vor dori să insiste asupra subiectului, să afle mai mult.

Fiecare temă nu e o inșiruire cronologică de evenimente și fapte, ci vine cu o perspectivă personală, cu o analiză. Stilurile autorilor sunt diferite, de la tonul sobru, științific, care respectă toate rigorile academice, la cel eseistic, cu ușoare accente ludice sau ironice (o delectare în acest sens este eseul lui Eugen Lungu despre edituri). Cred că această variație dinamică, între obiectivitatea surselor și subiectivitatea interpretărilor, face lectură mai ușoară și mai plăcută, nu e o lucrare monotonă. Am vrut să ofer cuvântul și unor specialiști buni și foarte buni, dar mai puțini cunoscuți în spațiul românesc și cred că am reușit. Subtitlul vine să întărească și ideea principală de „panoramă”, adică nu doar informații generale, ci și variate, bine documentate, solid argumentate.

 Edificiu administrativ, Orhei, construit în anii 1970, cu statuia lui Vasile Lupu. Autorul sculpturii – Oscar Han, iar arhitectul – Robert Kurţ. Dezvelirea monumentului s-a produs în anul 1937 | Credit foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

În perioada imediat următoare anului 1945, URSS s-a străduit să elimine elementele de românism din Moldova. Aș vrea să ne referim, pentru început, la acțiunile sovietice care au vizat scăderea numărului de români din teritoriu – deportări, înfometare, represiune.

Liliana Corobca: Chiar înainte de 1945… Dacă îmi permiți, aș vrea să răspund cu scurte citate din autorii din volum, ca să nu-i parafrazez:

Prin deportarea în masă din 12-13 iunie 1941 (a 3 470 de familii/22 648 de persoane) se preconiza distrugerea bazei naţionale a culturii, limbii, istoriei şi a tot ce ţine de trecutul acestui interfluviu. Acţiunile de factură teroristă (asasinate, deportări, represiuni, maltratări) „decurgeau din concepţia bolşevică a «dictaturii proletariatului», reprimarea «claselor dominante, exploatatoare», «construirea socialismului»”. Teroarea a fost ridicată la rangul de politică de stat, fiind motivată de „curăţirea spatelui frontului de elementele duşmănoase”… Prin deportarea intelectualilor şi a elitei politice s-a curmat dezvoltarea firească şi istorică a culturii tradiţionale, a limbii şi valorilor româneşti. S-a creat o stare anormală de desconsiderare a populaţiei localnice, de desființare a oricăror forme şi încercări de păstrare a specificului naţional, de frică patologică faţă de celălalt, care putea fi un potenţial trădător sau turnător. (Viorica Olaru-Cemîrtan);

Deci, nu seceta – prin care trece, ciclic, regiunea, – a provocat dezastrul, ci metodele de guvernare staliniste, dorința de a construi, grabnic, viitorul luminos, lipsa de organizare şi râvna nemăsurată a conducătorilor – în mare majoritate ne-localnici, – de a obţine o imagine bună în ochii superiorilor de la Moscova. Fenomenul înfometării a avut consecințe complexe, psihologice și istorice, atât pe termen scurt, cât si pe termen lung: identitatea incertă, mentalul, axa interioară crescută, imperceptibil, ca o stalagmită, în acei ani, ne imobilizează în timp, rigizi şi anacronici, patetici şi vulnerabili, refractari faţă de înnoire. Nu e o exagerare: dacă n-ar fi trecut prin foametea din ’46-’47, Moldova putea fi astăzi în Europa Unită, alături de Ţările Baltice. Regimul sovietic instaurat prin forţă a făcut tabula rasa conştiinţa istorică şi identitară a basarabenilor. Colectivizarea forţată, industrializarea accelerată, dislocările brutale de populaţie au provocat ample schimbări de structură socială şi mentalitate colectivă, au generat probleme ce nu-şi află rezolvare nici până astăzi. (Larisa Turea);

În teritoriul ocupat, acţiunea represivă a organelor de securitate a fost imediată. S-au luat măsuri de „curăţire a teritoriului” de elementele ostile şi periculoase, de lichidare a tot ceea ce era considerat „burghez” şi antisovietic. Pe parcursul anului de ocupaţie 1940/1941, organele NKVD şi-au adus din plin contribuţia la instaurarea şi consolidarea noului regim al „dictaturii proletariatului” în Basarabia/RSSM. Principala activitate a fost cea de represiune, menită să faciliteze procesele de sovietizare ale acestui teritoriu, de naţionalizare şi de colectivizare.

Au fost supuse represiunilor persoanele considerate suspecte din punct de vedere al atitudinii faţă de noul regim. Printre primii arestaţi au fost ostaşii români (au fost arestaţi 282 de ofiţeri, dintre care aproximativ 100 erau activi). De asemenea, au fost vizaţi funcţionarii români, care, din diverse motive, nu s-au refugiat peste Prut (sau au fost împiedicaţi s-o facă) – prefecţi, primari, poliţişti, jandarmi, agenţi fiscali etc. – foştii deputaţi ai Sfatului Ţării, care în anul 1918 au votat unirea Basarabiei cu România, iar acum erau arestaţi sub învinuirea „de trădare şi pactizare cu autorităţile române”. Prigoana a fost îndreptată şi împotriva legionarilor, a foştilor militari din Armata albă, a persoanelor cu avere, indiferent de etnie şi religie. (Pavel Moraru)

Rechizițiile care au dus la marea foamete din RSSM | Credit foto: Arhiva Naţională a Republicii Moldova

Rechizițiile care au dus la marea foamete din RSSM | Credit foto: Arhiva Naţională a Republicii Moldova

La scurt timp după fondarea în 1926 a Comitetului Științific Moldovenesc (CȘM), la indicaţia organelor de partid, un grup de intelectuali din RASSM, în frunte cu cel mai ,,cunoscut lingvist” al epocii, L.A. Madan, şi-a început activitatea de elaborare a normelor ,,limbii moldoveneşti”. El s-a remarcat printr-o teorie ,,originală”, luând ca bază graiul popular al moldovenilor transnistreni, ucrainizat şi rusificat, şi a organizat veritabile campanii în satele moldoveneşti din RASSM şi Ucraina, denumite ,,marşuri în popor”, pentru a culege cuvinte specifice graiului moldovenesc. De asemenea, a încercat să argumenteze că limba daco-romanilor latinizată în procesul de evoluție, ca urmare a marii migrații și influenței altor popoare, s-a individualizat, formându-se astfel ,,limba moldovenească”. (Valentin Burlacu, Gheorghe Cojocaru)

Unul dintre cei mai avizați specialiști în acest domeniu, Octavian Țîcu, care a publicat recent și un volum în domeniu, Homo Moldovanus Sovietic. Teorii şi practici de construcţie identitară în R(A)SSM (1924 -1989) (Editura Arc, Chişinău, 2018), este autorul studiului despre politicile naționale din volumul nostru. Citez:

Fenomenul „moldovenismului” a constituit esenţa, elementul central al politicilor totalitare sovietice, el fiind mai mult decât o politică de deznaţionalizare a populaţiei majoritare. Prin felul în care a fost promovat de la Moscova, iar ulterior de către organele de partid de la Chişinău, „moldovenismul” trece ca un „fir roşu” prin toate aspectele vieţii social-politice şi economice a RSSM. Putem identifica două perioade distincte, dar în acelaşi timp interdependente în evoluţia „moldovenismului”. Prima perioadă este din timpul RASSM (1924-1940), iar cea de-a doua pe parcursul existenței RSSM (1940/1941 şi 1944-1989)… Poziţiile-cheie în promovarea politicilor culturale erau, de asemenea, deţinute de oficialii numiţi de la Moscova, în mod special ruşi, ucraineni sau moldoveni din Transnistria. De pildă, în ianuarie 1947, dintre cei 37 conducători ai instituţiilor culturale din republică doar şase erau moldoveni din Basarabia. Trebuie să recunoaştem că, în general, autorităţile sovietice, cu mici excepţii, nu au avut niciodată încredere în elita culturală din Basarabia care „…nu scăpase de influenţa ideologiei burgheze şi a cărei formare a fost influenţată de simbolism şi formalism”. Concomitent cu acuzaţiile care veneau din partea oficialităților sovietice de la centru, intelectualii din Basarabia au avut de înfruntat critici privind afilierea la naţionalismul „burghez român” și din partea intelectualilor din Transnistria. Pe lângă lupta pentru supremaţie în societate, aceste acuzaţii erau un semnal pentru intelectualii basarabeni de a fi mai activ implicaţi în susţinerea regimului sovietic sau altfel riscau să fie marginalizaţi.

Un capitol foarte documentat, dedicat special politicii lingvistice din RSSM, scris de Ruslan Șevcenco, vine să completeze, cu informații și accente importante, acest aspect:

Conducerea de partid a fost îngrijorată la Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor (14-15 octombrie 1965), unde mai mulţi vorbitori cereau trecerea limbii moldovenești de la grafia slavă la cea latină. La şedinţa Prezidiului CC al PCM din 13 decembrie 1965 membrii Uniunii Scriitorilor erau acuzaţi de „ignorarea faptelor istorice şi condiţiilor de formare a naţiunii moldoveneşti şi limbii moldoveneşti”, şi de „provocarea dispoziţiilor nesănătoase naţionaliste în cadrul unei părţi de intelectualitate”. Prezidiul CC a fost, totuşi, nevoit să-i însărcineze pe secretarul CC D. Cornovan, ministrul Învăţământului E. Postovoi şi pe alţii să elaboreze „măsurile pentru îmbunătăţirea studierii, creşterii culturii şi dezvoltării în continuare a limbii moldoveneşti”. Mai târziu, membrii Prezidiului CC s-au întâlnit cu scriitorii şi le-au expus o mulţime de pretenţii, pe care scriitorii erau impuşi să le accepte. Din partea sa, Prezidiul CC a tras concluzii din cele întâmplate. I. Bodiul, în decembrie 1965, s-a adresat la CC al PCUS cu indicația ca ziarele să înceteze laudele la adresa unui grup de scriitori, în frunte cu I. Druţă. Vina lui I. Druţă consta în faptul că el a numit cuvintele ruseşti care au întrat în limba română drept „elemente parazitare, care trebuie să fie izgonite, ca o mare nenorocire”, pentru că aşa ceva, chipurile, putea provoca „dărâmarea fundamentală” a limbii. (Ruslan Șevcenco)

Dar și alte teme ating, tangențial, subiectul. De pildă, capitolul despre presă:

Criticii literari din RASSM, Isaak Vainberg şi Samuil Lehtţir, autorii culegerii de articole Întrebări literare, apărută la Tiraspol în 1930, şi-au propus să ofere un lexic de alternativă la limba română. Sub pretext că terminologia românească este burgheză şi nu reflectă noua realitate socialistă, limba literară, creată timp de secole, a fost substituită printr-o „făcătură” din termeni inventaţi, cuvinte născocite, expresii artificiale, plăsmuite după tipare ruseşti. Au fost scoase din uz, chiar trecute la index, românismele de tipul: inevitabil, strident, irascibilitate, promptitudine, dar şi porumb, prune, prosop, salariu, secol, popor etc Publicaţiile apărute în RSSM în această perioadă trebuiau să accepte și să utilizeze doar această limbă de dubioasă calitate. Iată de ce presa, în primii ani postbelici, abundă în cuvinte contrafăcute, precum apofăcător în locul termenului corect hidrogen, acrime – acid, mînestergură – şervet, prosop, gîtlegău – cravată, aburomergător – locomotivă, păstrelniţî – arhivă, apăcad – cascadă, şenuşelniţî – scrumieră, răşitornic – frigider, lăbiuţî – ghilimele, şinşancă – cincinal, kino – film și în rusisme: spravcă, raspiscă etc. În toate aceste publicaţii, s-a urmărit crearea în Moldova Sovietică a unui idiom literar alternativ celui român, elaborarea în baza acelui idiom rusificat a „teoriei limbii moldoveneşti independente, deosebite de cea română”. Moldovenismul, ca sentiment ce viza un spaţiu geografic întâi de toate, a existat dintotdeauna, ca un sinonim al românismului. Dar «moldovenismul», ca dimensiune politică întâi de toate, de fapt conceput ca antiromânism este o invenţie stalinistă.. Or, cum ar fi putut la 28 iunie 1940 «glorioasa» Armată Sovietică să elibereze pe români de sub jugul românilor? Trebuia inventat un alt popor şi o altă limbă, diferite de limba şi poporul român. Inventarea limbii moldoveneşti a servit de start pentru ruperea fatală de românism şi sărăcirea spirituală a poporului din Basarabia, condamnat astfel să rămână veşnic naţiune etern nerealizată, ciopârţită, dezmoştenită”. Astfel, regimul sovietic a instituit pentru mulți ani un tip de colonialism mental al populației dintre Prut și Nistru. Sarcina principală declarată era educarea omului nou sovietic. În realitate însă se urmărea deznaţionalizarea şi rusificarea totală a Basarabiei, politică preluată de sovietici de la autocraţia ţaristă, doar că aplicată în forme voalate și mult mai perfide. (Silvia Grossu, Mihai Lescu)

Lectura presei în timpul orelor politice organizate pentru țărani. Raionul Lazovsk, anii 1970 | Colecția foto: Ion V. Xenofontov
Lectura presei în timpul orelor politice organizate pentru țărani. Raionul Lazovsk, anii 1970 | Colecția foto: Ion V. Xenofontov

Învăţământul era puternic contaminat politic și ideologic. Cum este prezentat acest subiect în carte?

Liliana Corobca: Un capitol dedicat învățământului nu putea lipsi din volum. E drept, vom găsi mai multe detalii în special despre învățământul superior:

Crearea „învățământului superior moldovenesc” era grăbită și din raționamente strategice de perspectivă, cu acțiune pe o durată extinsă cronologic: pentru „transformarea socialistă a economiei și culturii republicii”, adică pentru crearea unei economii etatizate și instaurarea dominației partidului-stat în RSS Moldovenească, regimul sovietic avea nevoie aici de un suport social, care urma a fi creat prin „educarea” și „reeducarea” populației Basarabiei în sensul creării „poporului sovietic” – cu „o patrie socialistă comună şi o bază economică unică, o structură socială şi de clasă unică, o concepţie marxist-leninistă, un scop comun – construirea comunismului, aceleaşi trăsături spirituale şi psihologice”. Tocmai în școala superioară identificase puterea sovietică unul dintre mecanismele de formare a acestui „om nou”: misiunea instituțiilor de învățământ superior era „de a pregăti specialiști sovietici cu studii superioare care au asimilat teoria marxist-leninistă, și, sudați și ferm legați de masele populare, să poată să joace un rol important și responsabil în lupta poporului nostru pentru construcția societății comuniste”. Astfel, prin „transferul bogatei experiențe de muncă și ale școlii sovietice” și prin inocularea idealurilor comuniste unei generații basarabene în creștere, aceasta din urmă trebuia să „integreze” Basarabia reanexată în statul sovietic și să servească scopurilor de metamorfozare a populației românești din acest teritoriu, or, anumite idei, sonorizate de conaționali în limba maternă erau mai ușor sădite în mințile maselor, în special ale generațiilor tinere. (Liliana Rotaru)

Ședință a Filialei Moldovenești a AŞ a URSS, începutul anilor 1950 | Credit foto: Muzeul Științei. Cota arhivistică: 00071d

Ședință a Filialei Moldovenești a AŞ a URSS, începutul anilor 1950 | Credit foto: Muzeul Științei. Cota arhivistică: 00071d

În ce privește predarea cursurilor de istorie a PCUS, de istorie a URSS și istoria universală de către profesorii de la catedrele institutelor de învățământ superior, ele trebuiau obligatoriu să urmeze punctual metodologia marxist-leninstă de expunere și de tratare a acestor obiecte elaborată de istoricii din centru și reflectată în programele standart. Cercetările la aceste obiecte, de regulă, se reduceau la detalierea anumitor aspecte din cadrul tematicii studiate de istoricii din instituțiile academice unionale… În ședința Biroului CC al PCM din 12 ianuarie 1976, au fost adoptate măsuri concrete „în domeniul muncii ideologice în legătură cu intensificarea propagandei naționaliste române ce lezează interesele URSS”. În acest scop, la Hotărârea respectivă era anexat un tabel în care, pe de o parte, erau enumerate problemele și evenimentele interpretate „incorect” în RSR, iar pe de altă parte, tematica ce urma să fie utilizată de mass-media din Moldova sovietică în scopul interpretărilor respective. În altă anexă erau enumerate 32 de lucrări consacrate „formării și dezvoltării națiunii moldovenești”, „relațiilor ruso-române, sovieto-române și moldo-române” ce urmau să fie editate în RSSM în anii 1976–1980. În perioada de după 1981 și mai ales după 1986 până în 1989, alături de măsurile de combatere a „viziunilor naționaliste” a istoricilor români ia amploare lupta cu „naționalismul” din RSSM. (Demir Dragnev, Ion Valer Xenofontov)

Cum colhoznicii din Ceadâr-Lunga ajung din urmă SUA, Editura de Stat a Moldovei, Chișinău, 1957. Apariția scrisului oficial în limba găgăuză, în 1957, a fost generată de succesele obținute în întrecerile socialiste ale crescătorilor de vite din raionul Ceadâr-Lunga... În mai 1957, primul secretar al Comitetului Central al PCUS, N. S. Hrușciov, a înaintat lozinca „Să ajungem și să întrecem SUA” la toți parametrii economici și să construim comunismul în URSS în anul 1980. S-a preconizat ca pe parcursul a trei ani (adică până în 1960!) să fie triplată producția de carne în țară. Ca răspuns la solicitările partidului, autoritățile din raionul Ceadâr-Lunga, RSS Moldovenească, au decis „să intensifice producția de carne și lapte în republică” în numele colhoznicilor și muncitorilor din gospodăriile raionului. Dar cum să se pună în practică această propunere? Scrisul oficial la găgăuzi lipsea, iar limba rusă practic nu o cunoșteau. De aceea, în mare grabă, printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești din 30 iulie 1957 a fost oficiat scrisul în limba găgăuză pe baza alfabetului rusesc. Elaborat în mare grabă, alfabetul nu reflecta în totalitate particularitățile fonetice ale limbii găgăuze. Astfel, în decembrie 1957 au mai fost incluse literele ä, ö, ӱ, iar în 1968 – ӂ. Deși sunt puțini numeric, găgăuzii au două dialecte și mai multe graiuri. (Notă de Ion Valer Xenofontov)

Cum colhoznicii din Ceadâr-Lunga ajung din urmă SUA, Editura de Stat a Moldovei, Chișinău, 1957. Apariția scrisului oficial în limba găgăuză, în 1957, a fost generată de succesele obținute în întrecerile socialiste ale crescătorilor de vite din raionul Ceadâr-Lunga… În mai 1957, primul secretar al Comitetului Central al PCUS, N. S. Hrușciov, a înaintat lozinca „Să ajungem și să întrecem SUA” la toți parametrii economici și să construim comunismul în URSS în anul 1980. S-a preconizat ca pe parcursul a trei ani (adică până în 1960!) să fie triplată producția de carne în țară. Ca răspuns la solicitările partidului, autoritățile din raionul Ceadâr-Lunga, RSS Moldovenească, au decis „să intensifice producția de carne și lapte în republică” în numele colhoznicilor și muncitorilor din gospodăriile raionului. Dar cum să se pună în practică această propunere? Scrisul oficial la găgăuzi lipsea, iar limba rusă practic nu o cunoșteau. De aceea, în mare grabă, printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești din 30 iulie 1957 a fost oficiat scrisul în limba găgăuză pe baza alfabetului rusesc. Elaborat în mare grabă, alfabetul nu reflecta în totalitate particularitățile fonetice ale limbii găgăuze. Astfel, în decembrie 1957 au mai fost incluse literele ä, ö, ӱ, iar în 1968 – ӂ. Deși sunt puțini numeric, găgăuzii au două dialecte și mai multe graiuri. (Notă de Ion Valer Xenofontov)

Au existat atitudini de opoziţie / rezistenţă a locuitorilor faţă de „fratele mai mare” URSS?

Liliana Corobca: Da, au existat, deși subiectul rămâne încă deschis și se va mai scrie în domeniu. Recunosc, am citit studiile primite ca pe noutăți absolute, nu auzisem înainte nimic pe această temă. Citez:

Într-o informație destinată CC al PC (b)M din 2 septembrie 1944, I. Mordoveț a prezentat primele rezultate ale activității CPSS (Comisariatelor Poporului pentru Securitatea Statului) la Chișinău. În document se menționa că la Chișinău activează un grup de „organizații naționaliste care lucrează asupra românizării populației”. În lista acestor instituții erau incluse: 1) „Fundația regelui Carol” (conducător – învățătorul L. Boga), care edita ziarul „fascist” „Cuvântul Moldovenesc”, 2) Asociația corpului didactic; 3) Asociația profesorilor în școlile populare, care făceau parte din secția locală al Partidului Național-Liberal; 4) Asociația „Muncă și Lumină”, în frunte cu Antoniadi și prof. Rambi, care activa la întreprinderile orașului. Mai erau și Societatea tinerilor creștini, pentru băieți, condus de prof. Stegariov (Stegaru), „Asociația femeilor creștine”, în frunte cu Elena Alistar (caracterizată drept „fostă membră a Sfatului Țării, naționalistă înrăită, având un rol important în timpul ocupației”). Toate aceste organizații, afirma I. Mordoveț, făceau agitație antisovietică și propagandă proromână. Organele securității au identificat locurile lor de întâlnire, la tipografia nr.1, la uzina de producere a alcoolului, la stația electrică sau în parcul de tramvai, unde se întruneau la adunări și răspândeau diferite cărți, lozinci, foi volante. În cadrul acestor societăți, existau și cercuri de cor și de teatru. Organele CPSS au identificat și pe membrii activi ai acestor organizații care au rămas în Chișinău și i-au arestat. În afară de aceasta, conform informațiilor existente, au fost arestați și mai mulți agenți ai serviciilor de spionaj și contraspionaj ai Germaniei și României, care erau „membri activi ai organizațiilor naționaliste”…

În ajunul alegerilor Sovietului Suprem al URSS (planificate pe 10 februarie 1946 și amânate cu un an), propaganda antisovietică s-a activizat. Membrii opoziției atrăgeau atenția asupra absurdității procedurii de vot în regimul sovietic, așteptând venirea românilor sau a englezilor. Autoritățile urmăresc diferite „voci” ale societății. De pildă, un fost membru al partidului Național-Liberal (Munteanu, din satul Logănești) spunea: „De ce trebuie să ne supunem și să executăm legile Puterii sovietice, care ne-a înlăturat de la tot? Iată va veni puterea noastră și noi vom reveni la locurile noastre”… Și „chiaburul” P. Darmancev (Taraclia) susține opinia comună: „Vă rog să mă tăiați de pe listă. Eu nu doresc să votez pentru comuniști. Voi vota atunci când vor reveni dragii noștri români”. (Ruslan Șevcenco)

Tot despre opoziție vom găsi informații dramatice și în capitolul dedicat vieții religioase:

În satul Cocieri, pe data de 20 noiembrie 1945, creştinii au opus rezistenţă la încercarea de a evacua lucrurile bisericeşti din lăcaşul de cult, care cândva fusese club, iar în timpul războiului a fost dat creştinilor pentru biserică. Incidentul de la Cocieri este numit chiar „răscoală”. Pe data de 18 martie 1960, în satul Visoca, Otaci, sub pretextul controlului stării bunurilor bisericeşti, autoritățile comuniste au încercat să închidă biserica, însă nu au reuşit, deoarece în curtea bisericii se adunaseră peste 2000 de oameni.

În timpul deportărilor din 1949, preotul I.I. Sârbu şi cântăreţul Andrei Vrâncean organizau în satele Boxana şi Schineni, pe la casele credincioşilor, rugăciuni pentru „plecarea ruşilor din Moldova şi revenirea românilor… Partea cea mai activă a clerului şi a monahilor sprijineau luptă deschisă împotriva măsurilor partidului şi guvernului sovietic. De aceea, erau arestaţi judecaţi şi discreditaţi. Părintele Serafim Dabija, stareţ la Mănăstirea Zloţi, era învinuit că având „susţinerea chiaburimii din partea locului, a construit în scopuri antisovietice Mănăstirea Zloţi în cinstea izgonirii bolşevicilor din Basarabia, transformând-o în unul dintre centrele de propagandă antisovietică din Moldova”. Părintele egumen Iraclie Flocea era învinuit de agitaţie şi propagandă antisovietică. A fost judecat la 17 decembrie 1945 de către Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, fiind condamnat la 8 ani de lagăr şi confiscarea averii. Preotul Serghie Zaporojan, paroh la biserica din satul Chiţcani, la 17 februarie 1953, a fost învinuit de faptul  că, fiind ostili faţă de puterea sovietică, făcea sistematic agitaţie antisovietică în rândul locuitorilor satului Chiţcani, folosind în acest scop prejudecăţi religioase. Clevetea condiţiile de trai din Uniunea Sovietică şi orânduiala colhoznică.

În 1951, pe clopotniţa Catedralei din Chişinău a fost găsită o proclamaţie scrisă de mână cu următorul mesaj:

Comitetul executiv de luptă pentru pace şi eliberare a popoarelor de sclavia comunistă.

Jos comunismul. Jos sclavia. Trăiască alianţa atlantică, bastionul păcii şi democraţiei…”. (Nicolae Fuștei)

Mănăstirea Călărăşăuca. Vedere generală, 1969 | Credit foto: Arhiva curentă a mănăstirii

Mănăstirea Călărăşăuca. Vedere generală, 1969 | Credit foto: Arhiva curentă a mănăstirii

Ne poți spune, succint, în ce constă patrimoniul cultural al Moldovei?

Liliana Corobca: Răspunsul cel mai adecvat se află chiar în studiul dedicat patrimoniului, care este și bine structurat, și clar formulat.

Autoarea, Valentina Ursu, împarte capitolul în trei părți: 1) patrimoniul arheologic, 2) etnografic („patrimoniul etnografic material, alcătuit din bunuri culturale materiale ale societăţii tradiţionale, mărturii ale evoluţiei mediului natural şi a habitatului, ale relaţiilor omului cu mediul ambiant şi ale potenţialului creator uman”, care include și patrimoniul etnografic mobil – „obiecte portabile create prin mijloace tehnice tradiţionale şi utilizate – în trecut sau/şi prezent – în cadrul unor activităţi de întreţinere a vieţii comunităţilor umane (unelte, ustensile, piese de port, textile, piese de mobilier, mijloace de transport etc.), care au fost parțial păstrate în perioada sovietică”; patrimoniul etnografic imaterial – „totalitatea creaţiilor tradiţionale, autentice, exprimate în forme verbale, muzicale, coregrafice şi teatrale, precum şi ansamblul obiceiurilor, practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoştinţelor şi abilităţilor”), 3) patrimoniul artistic, care include domenii precum arhitectură, muzică, teatru, arte plastice, cinematografie. Fiecărui domeniu al patrimoniului artistic îi este dedicat, în volumul nostru, câte un capitol separat, studiile (eseurile) fiind semnate de cunoscuți specialiști: arhitectul Dumitru Rusu, muzicologul Victor Ghilaș, istoricul literar Iurie Colesnic, istoricul de artă Vladimir Bulat, filmologul Ana-Maria Plămădeală.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău

În istoria zbuciumată de dincolo de Prut, cum au supraviețuit artele, cercetarea, meseriile liberale etc.? Poţi să ne semnalezi câteva vârfuri româneşti din domeniul culturii, ştiinţelor etc. care s-au făcut remarcate în pofida climatului ostil?

Liliana Corobca: Teoretic, în perioada imediat următoare anului 1945, în RSSM, la fel ca în România, artele, cercetarea etc. au supraviețuit destul de bine, mai ales dacă îndeplineau anumite condiții, adică dacă serveau, sub o formă sau alta, interesele de partid (care le trata, de obicei, pe drept sau pe nedrept, ca pe instrumente de propagandă, dar asta e altă discuție). Or, tot la fel ca în România (și ca în întreg spațiul sovietic), nu au fost doar atât. A existat și artă adevărată, și cercetare serioasă, în anumite domenii.

Voi începe cu minunata sinteză despre literatura în comunism a Mariei Șleahtițchi, din care nu mă pot abține (că deja a ieșit cam lung interviul nostru) să nu citez un mic fragment:

Sintagma „literatura sovietică moldovenească” acoperă perioada cuprinsă între anii 1945-1991. Fiind un subiect ce nu și-a fixat definitiv numele în exegeza istorico-literară, el instituie o implicită imprecizie terminologică. Cum ar fi corect să se numească acest segment de literatură, prin raportare la o viziune integratoare asupra istoriei literaturii române, „literatură sovietică moldovenească”, „literatură română din perioada sovietică”? Este „literatura sovietică moldovenească” parte a literaturii române?…

În primul deceniu postbelic, contingentul scriitorilor din RSS Moldovenească întrunea trei grupuri: scriitorii basarabeni, lansați și afirmați în România Mare, scriitorii transnistreni, reprezentanți ai proletcultismului din RASSM, și tinerii scriitori din RSSM care abia își anunță prezența în literatură… Un proeminent autor basarabean, care se afirmase ca poet în perioada interbelică, Nicolai Costenco (volumul Poezii, 1937, Chișinău), condamnat politic în 1940, în urma unui discurs în favoarea corectitudinii limbii moldovenești, își ispășea pedeapsa în Gulag (la Centralul Aleksandrovsk, o pușcărie aflată la 70 km de Irkutsk, un oraș din Siberia), urmată ulterior de deportarea în localitatea Dudinka. (Maria Șleahtițchi).

Liliana Corobca: În afară de Nicolai Costenco, necunoscut și ignorat în spațiul cultural românesc actual, în domeniul literar ar mai fi de menționat rolul scriitorilor Ion Druță, George Meniuc, Alexei Marinat, Aureliu Busuioc, Vladimir Beșleagă, Vasile Vasilache…

Compozitori remarcabili din RSSM: Ştefan Neaga, Eugen Coca, David Gherșfeld, Valeriu Poleakov, Eugen Doga…

Regizori: Valeriu Gagiu, Mihail Kalik, Emil Loteanu, Vlad Ioviță, Gheorghe Vodă…

Actori: Eugeniu Ureche, Chiril Ştirbu, Domnica Darienco, Constantin Constantinov, Constanța Târțău, Valeriu Cupcea, unii actori fiind și regizori, iar unii regizori – și scriitori…

Pictori: Ada Zevin, Moisei & Eugenia Gamburd, Dimitrie Sevastianov, Claudia Cobizev, Mihail Grecu, Lazăr Dubinovschi, Alexandru Plămădeală, Valentina Rusu-Ciobanu…

Și lista continuă (despre unii, am auzit și eu pentru prima dată!). Lăsăm cititorul să descopere „vârfurile” în celelalte domenii (au la dispoziție studiul excelent dedicat „Științei”, de pildă)…

Turnarea filmului artistic Lăutarii, regizor Em. Loteanu, 1971 | Credit foto: Moldova Film (site oficial)

Turnarea filmului artistic Lăutarii, regizor Em. Loteanu, 1971 | Credit foto: Moldova Film (site oficial)

Inessa Țâpin, Chişinăul vechi, 1990 ulei, pânză, 80 x 80

Inessa Țâpin, Chişinăul vechi, 1990 ulei, pânză, 80 x 80

Ai putea să ne indici, într-o evaluare obiectivă de editor, dar şi una subiectivă, de persoană născută în Basarabia și familiarizată cu realitățile de acolo, capitolele care merită poate o cercetare mai amănunţită. Cum a fost experiența de editor al volumului?

Liliana Corobca: Pentru mine, toate capitolele din volum sunt importante. Atunci când am ales autorii, principalul criteriu de selecție a fost ca ei să aibă deja publicații serioase în domeniu. Le-am propus să facă scurte sinteze (de 20 de pagini) pe teme deja abordate de ei, adică există lucrări de specialitate, aprofundate și amănunțite, în multe (nu toate) din domeniile la care ne-am referit. Volumul îndeamnă mai mult la studiul comparat, nu la cel aprofundat, mai ales că se adresează unui public din România, în principiu. O părere subiectivă (sau propunere), de persoană stabilită în România de peste 20 de ani: lipsește un astfel de studiu comparat despre viața cotidiană în RSSM și RPR (RSR).

Mie mi-au lipsit aceste informații, când am venit în România: aici colegii de vârsta mea aveau alte amintiri, alte experiențe, alte cărți citite, alte benzi desenate adorate, alte cântece, misterioasa băutură Cico care-mi suna a poreclă de cățel etc., totul era altfel decât în copilăria mea și nici acum nu există un studiu comparat în domeniu, deși mii de basarabeni vin în România, se stabilesc aici cu traiul și încearcă (poate) să înțeleagă ce s-a întâmplat aici. Este doar un exemplu, desigur. Comparații se pot face în toate domenile analizate în „Panorama” noastră.

Parlamentul Republicii Moldova, 8 iulie 2016 | Credit foto: Ion V. Xenofontov

Liliana Corobca: Altfel, cel mai lung document-word (și roman al meu) avusese cam 650.000 semne și când am unit toate capitolele volumului de față am văzut că depășește trei milioane de semne. Numai bibliografia avea peste o sută de pagini! A existat un moment de tăcere albă, când am unit toate capitolele, fiind documentul atât de vast, se deschidea greu, dura câteva clipe, destul de lungi însă ca să reușesc să-mi fac niște scurte gânduri negre în fața ecranului blocat… Că munca mea, Doamne ferește… Am optat, până la urmă, la (re-)împărțirea mai sigură a marelui text în trei părți mai mici, cu care să pot lucra fără teamă. Cu experiența mea de romancier, priveam capitolele ca pe părțile unui imens unic roman și între ele trebuia să existe o coerență logică și o relație armonioasă. La primele capitole nu a fost o problemă, pentru că veneau unul după altul în ordine cronologică, dar unde pun „procesele demografice”? După ce capitole să urmeze „minoritățile”, „sportul” sau „legislația”? Iar alcătuirea fiorosului Indice (care, și el, s-a apropiat de suta de pagini, numai nume pe fiecare pagină!) am luat-o ca pe un exercițiu de umilință. Nu mai zic: în viața mea nu mai fac un indice de nume, că mi se tot întâmplă (acesta e al patrulea, după corespondența lui Busuioceanu – 2 vol.; Instituția cenzurii – 2 vol. și Controlul cărții, un volum, dar gros!).

În pofida aparențelor și contrar așteptărilor, după aceste experiențe, sufletul meu cântă poetic și e plin de inspirație. Mă bucur că am putut aduce la bun sfârșit un asemenea proiect și îmi exprim, și aici, profunda recunoștință autorilor volumului și tuturor celor care m-au ajutat. Am avut mare noroc să lucrez cu oameni de calitate excepțională și de o pregătire profesională pe măsură. Moldova ar arăta altfel dacă asemenea personalități s-ar afla în fruntea țării. Cei mai minunați oameni sunt și cei mai modești, se știe. A fost o onoare și o încântare să colaborăm. Acum mă gândesc cu multă emoție la clipa când voi ține cartea în mâini. De pupat n-am s-o pup, dar o voi îmbrățișa strâns.

Liliana Corobca, „Panorama comunismului în Moldova sovietică. Context, surse, interpretări”, Editura Polirom, 2019, 800 pagini.
Acest interviu a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

SUSŢINEŢI REVISTA PARAGRAF

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on print
Print

RECOMANDĂRI:

comentarii:

%d blogeri au apreciat: