POEMATÉCA Poezie

Radu Andriescu, în compania lui Kram și a altor animale diafane

Considerat un campion al discreției care „scrie atât de transparent, încât pare că povestește, pur și simplu, ceea ce i se întâmplă” (Doris Mironescu), Radu Andriescu a revenit, în 2019, cu un nou volum de poeme care continuă, programatic, „depoetizarea”, cultivarea firescului, căutarea micilor „tensiuni de semnificație în imaginarul și mai ales în limbajul aparent lipsit de poezie recent” (Bogdan Crețu).

Cum s-a născut Animalul diafan – un volum cu un titlu doar aparent oximoronic? Ne spune chiar poetul în prefața cărții sale: „Prietenii zâmbeau și-mi spuneau că nu te lași de poezie când vrei, că e imposibil. Când m-a cuprins iar o neliniște și-am început să scriu câte ceva în versuri, mi-am dat seama că au dreptate. Am zis că totuși ar mai merge o carte. Dar aveam două idei, deci ar mai fi mers două plachete. Sau măcar bucăți de volum. Iar într-o zi, cineva din cartea fețelor a zis despre un textuleț că e mai tare decât Kafka și mi-a venit a treia idee. Așa se face că mă plimb acum ca furnica pe o bandă Moebius, încercând să nu-mi bat joc de trei idei.”

Animalul diafan

Am o groază de animal în mine.
Și o groază de diafan.
Go guess ce sunt.
Nu știu ce-aș putea fi.
Plouă, nu e o chestie bacoviană.
Doar plouă și Chris Beard
e pe electric, cu sufletul.
All night long.

E vară sălcie
și încă sunt un animal politic,
frăgezit pe la nouă ani
în compot de corcodușe
culese pe Flamura Roșie,
acum str. Ibrăileanu.

E foarte mult loc gol, în jurul meu.
Așa îmi dau seama ce simte un lepros.

Stau, în mintea mea, pe o băncuță,
în fața camerei din leprozerie.
Un soi de librărie,
în care nu intră nimeni.

Și aș vrea să am un geamăn parazit
în vintre, mult mai simpatic
decât mine.
Un animal diafan,
care strânge iubirea celor din jur
ca becurile de pe stradă
fluturii.

Spre Doamna Sasquatch

Când Kram, ursul ciufut,
surponderal și bipolar, a început
să se întrebe de ce iubește foci
și stă cu turul umed peste roci,
a luat bilet la clasă
și a plecat mult timp de-acasă.
În nori zburdând, a comandat un scotch
cu gândul tot la Doamna Sasquatch,
care l-a invitat, pe chat, mai sus în nord,
să pescuiască foci într-un fiord,
ca să se vindece de sentimente
și de coșmaruri recurente.
Și-a luat bagaj doar la cabină,
un stup cu miere de albină
din flori de mucigai, din cea mai fină.
S-a ras cu grijă la subraț,
și-a luat și cartea Cats
in May
(scrisă superb de D. Tovey,
care-a făcut milioane de dolari
cu alte mâțe și motani hilari,
din Cats in the Belfry,
o supercarte cu povești
mai light, de vară, motănești)
și pentru suflet un Maitreyi
prins pe OLX, la câțiva lei.
Iar Doamnei Sasquatch,
tot de ocazie, i-a luat un Swatch
din bloc, de la doi draci
cu care mai ascultă rock.
Așa zbura Kram printre nori,
plin de speranță și fiori,
să se răsfețe sus, în nord,
la Doamna Sasquatch, în fiord.

Radu Andriescu, FILIT 2013 | Credit foto: Viorel Ilișoi

În fiord

(Vestea-i că te iubesc, nudistul meu
vestea-i că te iubesc, budistul meu
– Sarah Arvio)

Când a ajuns la Doamna Sasquatch, în fiord,
un șarpe l-a ciupit pe Kram de cord.
S-a cam simțit în plus, chiar shitty,
când l-a văzut în prag pe Yeti.
Yeti stătea în slip și șlapi pe prispă
și asculta o Hari Crișnă.
Se scărpina prin slip
și mai pornea agale, într-un trip.
Avea picioare de Bigfoot
și pumni cu upercut.
Fiordul și-a pierdut structura
în care Kram visa că dă de-a dura
necazul lui cu foci
și igrasii pe tururi și pe roci.
A prin din zbor ceva din Cortazar,
c-un urs mai mare, tot bipolar,
care călătorea prin țevile din dormitor
și tot zicea ce zic toți urșii, mor.
Nu și-a mai luat de la Sasquatch,
stupul cam șubred, lipit cu scotch.
A luat doar cartea cu Maitreyi,
a înjurat de dumnezei
și a plecat la agenție,
fără entuziasm și fără rimă.

Peripețiile bravului soldat Kram

Pierdut ca Švejk în universul militar,
cu mintea la Buzzati și Deșertul lui tătar,
Kram face training la cercetare-diversiune
și e convins că-i pe Pământ cu o misiune.
Nu e prea tare la lupte sau karate.
Pus la pământ de urși cu spete late,
chiar și de hamsteri, struți și suricate
sau cârtițe înfricoșate,
făcut surcele de fluturele bucătar,
cel mai pacific frate din statul militar,
Kram stă de pază noaptea la bocanci,
mai oropsit decât un danci.
În zori curăță buda cu periuța,
visând ca Marx și Engels revoluția.
Il ține-n viață doar gândul că e-n centru,
lăptoasă galaxie –
chiar e știință, nu-i fantaxie –
miroase-a zmeură și are gust de rom,
de uiți necazuri și ceaiul plin de brom.
În fond, e tot metoxiacetaldehidă
în Sagittarius B2 – un nor de praf –
și-n zmeură sau rom. Pricepe asta chiar și-o ursidă,
n-are nevoie de vreun polarograf
sau formularul 600, la ANAF,
când stă și cugetă pe-un munte de cartofi
ori numără în noapte mantale și pantofi.
(În fine, bocanci. Am obosit.)

Pionieri în Vestul Sălbatic

Mă gândesc la femeile împrăștiate prin sălbăticie
și la cât au îndurat, în căsuțele lor de bușteni.
La toate curvele superbe, cubiste și
sifilitice, din târgurile fără viitor,
pe vremea goanei după aur.

Aveau iris auriu pe ochi
și povești
din cătunele lor europene.

Luau scatoalcele
ca pe prăjituri
și urmăreau visul american.
Veneau de pe River Shannon sau River Liffey.
În fine. Oameni buni.

Iar apoi mă gândesc la cele 160 de femei
care-au ajuns în ultimii ani la Socola,
spitalul pentru nebuni din Iași,
cu psihoze delirante
și hău interior,
diagnosticate cu sindromul Italia.

Bogdan Crețu: „Depășindu-și prin noutatea experimentului și prin apetitul pentru căutarea unor surse inedite ale poeziei atît antecesorii optzeciști și colegii de generație (nouăzeciștii au rămas, cu puține excepții, cam la aceeași formulă care i-a consacrat acum două-trei decenii), cît și pe autorii douămiiști (majoritatea instalați într-o etapă de clasicizare a propriei poetici, de estetizare sau de palpare literală a realității), Andriescu e mai avangardist azi și decît cei mai mulți dintre foarte tinerii poeți postdouămiiști, postumaniști și post-post-orice, cău­tînd febril formule, cîntărindu-le, epuizîndu-le, părăsindu-le prompt atunci cînd riscă să se așeze în forme confortabile.

[…] Radu Andriescu știe să decupeze contururi, obiecte, personaje, scene care imprimă realului o morfologie specială, în care se iscă tensiuni poetice. Din mici întîmplări anodine, el e capabil să extragă o doză de emoție, uneori chiar o comoție afectivă suficientă ca să te instaleze, la lectură, în atmosferă sau într-o stare participativă, de complicitate.”

Doris Mironescu: „Radu Andriescu este un campion al discreției și un performer al autoefasării. Scrie atât de transparent, încât pare că povestește, pur și simplu, ceea ce i se întâmplă. Evită vocalizele stilistice, narcisismul metaforei, fanfara simbolului. Și, cu toate acestea, scrie una dintre cele mai valoroase, mai convingătoare, mai «adevărate» poezii de astăzi. Andriescu este un sceptic, neîncrezător în frazele tradiției, în prestigiul adevărurilor. El vorbește, într-un limbaj reticent și autoironic, pentru toți «cei cu trupuri opace,/ născuți imperfecți,/ plini de îndoieli/ și de întrebări stânjenitoare,/ incapabili să zboare cu imaginația/ prin lumile perfecte,/ translucide,/ unde serafii au idei/ în loc de pene/ și transcendență,/ în loc de târtiță». Iar lucrurile de care se ocupă în poezia sa sunt mai fragile ca îngerii, delicate și insesizabile, imposibil de parafrazat: e vorba de amintire, regret, singurătate, ridicol, revoltă, timiditate și, mai cu seamă, despre «animalul diafan» care e sufletul”.

Radu Andriescu, „Animalul diafan”, Editura Paralela 45, Colecția „Biblioteca românească”, 2019, 110 pagini.
Radu ANDRIESCU (n. 1962) este autorul unui volum de eseuri, Paralelisme și influenţe culturale în lirica română actuală (2005) și a zece volume de poezie: Oglinda la zid (1992), Ușa din spate (1994), Sfârșitul drumului, începutul călătoriei (1998), Eu și câţiva prieteni (2000), Punțile Stalinskaya (2004), Pădurea metalurgică (2008), și Metalurgic (2010), Când nu mai e aer (2016), Gerul dintre ei (2017) și Jedi de provincie (2018).
Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


SUSŢINEŢI REVISTA PARAGRAF

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on email
Email
Share on print
Print

RECOMANDĂRI:

comentarii:

%d blogeri au apreciat: