În anul 2018, editura Tracus Arte a lansat o nouă colecție, coordonată de poetul Teodor Dună și intitulată „Poezia deceniului I”, ce are ca obiectiv readucerea în atenția publicului cititor a unor volume de poezie ce au dat identitate culturală primului deceniu literar al secolului XXI. În cadrul acestei colecții au fost reeditate până acum volumele Ghinga de Dan Coman, Europa. Zece cîntece funerare de Elena Vlădăreanu, Ecograffitti de Ruxandra Novac, Cinema la mine-acasă de Robert Șerban și Reverența de Florin Partene.

Reverența, apărut inițial în anul 2007 la editura Vinea din București, reprezentând debutul poetului Florin Partene, a fost distins în anul 2008, atât cu Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu, Opera Prima, cât și cu Premiul revistei Cuvântul, pentru debut. Așadar, avem de a face cu un volum foarte bine primit de critica de specialitate, dar în egală măsură și de cititorii de poezie, fapt ce atrage după sine apariția, în 2009 a primei reeditări, iar zece ani mai târziu, a acestei a treia ediții, revizuită.

Poemul ce deschide volumul reprezintă o veritabilă introducere în poveste și mai ales în atmosfera cărții, trecând în revistă personajele, numite prin trăsătura lor definitorie și intriga acțiunii, „,…sunt slăbănog și umblu cu slăbănoaga/ toată lumea ne știe/ de treizeci de ani/ne iscodim unul altuia măruntaiele/ cu degetul nemilos/ scărpinăm pâinea aceea fierbinte…,”. Aș îndrăzni să spun că în acest poem avem toate cuvintele cheie ale căror declinări poetice alcătuiesc întreaga poveste. Aceste sunt: „slăbănog/slăbănoaga”, „măruntaiele” și „fierbinte”, ce ar putea fi traduce și prin: slăbiciune, visceralitate, delir.

În următoarele două poeme este descris pe scurt locul acțiunii: „camera noastră” sau „camera dragostei”, un loc în care este mereu întuneric: „orice oră ar fi/ noi știm că e noapte…,”; „uneori noaptea nu pleacă de aici…,”.

Ceea ce se petrece însă, în obscuritatea acestei camere a dragostei este un război mut, pe viață și pe moarte, între trup și suflet, între sentiment și instinct, fiecare luptând pentru uzurparea celuilalt, pentru a obține supremația și monopolul în regatul dragostei: „între mine și inima mea/ spaima că va veni dimineața”; „de azi dimineață/ trudesc la cărnurile ei atent”; „cu mâna stângă crestez mai adânc/ o femeie de valuri îmi dă de băut/ sărutul ei”; „noaptea, mîinile tale umblă prin mine străine/ și totul e cum nu se poate mai clar”; bătălie ce nici până în ultimul poem al cărții nu va fi net câștigată de vreuna dintre forțele combatante, deși se întrezăresc, spre final anumite tendințe sau mai curând perspectiva încheierii unui tratat de neagresiune: „noaptea toată țin în brațe/ trupul tău lichid/ fără să beau vreo picătură”.

Interesant este că, deși poemele lui Florin Partene abundă în cuvinte tipice poeților visceraliști sud-americani, precum „cărnuri”, „sânge”, „a cresta”, „perfuzii”, „boașe/ a strânge de boașe”, „schelet”, „a țintui”, „fără piele” și în formulări ce sugerează explorarea, exploatarea și maltratarea trupului celuilalt sau ale propriului trup, atmosfera generală pe care acesta o creează nu aste nicidecum una scabroasă, care să dea examen de rezistență ficatului minții. Nu provoacă cititorului dezgust sau groază, ci, în cel mai rău caz, un tremur de emoție sau un fior rece pe șira spinării. Și aceasta deoarece, poate din spirit de echitate, poate din sinceritatea cu sine însuși, are grijă să păstreze un raport de egalitate între cele două forțe, astfel încât, la răstimpuri, lumina izbăvitoare apare și spulberă întreaga negură anterioară: „toți suntem o pulbere fină/ și din delicatețe/ plutim în lumină”.

Dincolo de povestea acestui război absurd dintre trup și suflet, germinat parcă din operele maniheilor gnostici ai antichității, ceea ce atrage atenția la acest volum este artificiul grafic de a începe și de a încheiea fiecare poem cu câte trei puncte de suspensie, precedate de virgulă, prin intermediul căruia poetul Florin Partene sugerează ideea că lupta pe care o descrie nu este începută de el și nici încheiată de el, că totul nu este decât un fragment oarecare dintr-o spirală infinită și că el nu este decât încă un erou (sau un anti-erou) condamnat să se dedubleze și să lupte în același timp și de partea trupului și de cea a sufletului, să fie atât un cavaler al întunericului cât și unul al luminii.

Dar ceea ce surprinde încă și mai mult este faptul că, deși au trecut doisprezece ani de la apariția acestei cărți, poemele sunt încă de o prospețime a limbajului demnă de invidiat. Și aceasta se datorează cu siguranță faptului că Florin Partene a știut să dozeze foarte bine atât cuvintele hard cu cele soft, cât și stările pe care le-a semănat printre cuvinte. Iar dacă ținem seama că vorbim totuși despre un volum de debut, cred că Reverența ar trebui să servească drept exemplu pentru toți poeții ce se grăbesc să debuteze, pentru a vedea o mostră de poezie ce nu s-a oferit publicului decât atunci când s-a copt așa cum se cuvenea.

Florin Partene, „Reverenţa”, Editura Tracus Arte, Colecția „Poezia deceniului I”, Ediția a III-a, revăzută, 2019, 60 pagini.


,… o singură dată am văzut toate zilele
ca pe un fir de lumină pe sub uşă

de atunci în fiecare noapte pîndesc
lumina e tot mai puţină
dar eu mestec atît cît mai e

dimineaţa înghit întuneric moale
ca spatele tău
cînd prin somn sunt treaz
şi vin de pe hol

toţi suntem o pulbere fină
şi din delicateţe
plutim în lumină…,

,… mă ocup cu mine
în fiecare clipă nu am altceva de făcut
nimic de adăugat sau de şters
praful aici nu se mai depune
iar timpul pluteşte pufos

dintr-o sută de zile
una nu pleacă, umblă prin mine
îmi apropie oasele de inimă
mă îngustează ca pe un hol de două ori zidit
: aşa nimeni nu trece de mine

defilez desculţ şi e întuneric
am toate cheile îndelung numărate
aşezate după mărime pe un deget de femeie
pe care din cînd în cînd îl sărut
să facă scînteie…,

,… desculţ
aproape fără piele
mă plimb pe cîmpiile tale
aici orice pas e o groapă senină
e o cădere din vîrful copacului
în vîrful suliţei

desculţ
mă apropii de tine ca prima dată
cu speranţă şi ură
şi cu piunezele pregătite
să te ţintuiesc

prin mine
alcooluri ca-n multe butoaie
bat şi bătaia e lungă
prin mine
trece un pat

închid ochii
şi mă văd desculţ aproape
fără piele
însă cu inima doldora
de ploi pentru cîmpiile tale…,

Florin Partene | Credit foto: Arhivă personală F.P.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Romeo Aurelian Ilie
Absolvent de teologie şi pasionat de literatură. A debutat cu volumul de poezie „Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul" (editura Tracus Arte, 2018), apărut în urma câștigării concursului de debut în poezie „Traian T. Coșovei". A mai publicat poezie, cronică de carte, eseu literar și teologic în diverse reviste culturale printre care: Timpul (Iași), Convorbiri literare (Iași), Tribuna (Cluj), Urmuz (Câmpina), Revista Noua (Câmpina) si Poesis International (București).