RECENZII

Al treilea tip de sensibilitate – spiritul „camp” din „Notes On Camp”

Încă de la primele rânduri ale eseului Notes On „Camp” publicat în 1964, Susan Sontag definește (spiritul)„Camp” ca „o sensibilitate – indubitabil modernă – a sofisticării, dar nicidecum sinonimă cu ea”, un spirit a cărui esență ar fi atracția către nenatural, către „artificiu și exagerare”.

PREAMBUL

Trăim într-o lume cu atâtea nuanțe și contraste, încât e greu sau aproape imposibil să nu vrei să te oprești și să încerci să înțelegi. Să vrei să înțelegi mai ales dacă cele pe care le vezi în jur pot părea contrariante.

Ce se află în jurul nostru se schimbă atât de rapid sau se (re)configurează atât de divers (și din mers), astfel încât necesitatea de a ține pasul cu tot ce se schimbă nu numai că este dificilă, dar e și îngreunată de varii cauze, de la nivelul de informație la, cel mai adesea, prejudecăți (și ele cauzate de apartenența la varii „ideologii”).

E cel puțin straniu să vezi, în imediata apropiere sau în vecinătate – oricum ar fi ea definită această „vecinătate” – real-internautică, media- sau concret-factuală -, fapte, evenimente, tipologii etc., care nu (mai) corespund imaginii canonice asociate. În multe situații, imaginea nu mai este nici măcar recognoscibilă, cu atât mai puțin înțeleasă.

E adevărat că și acest „în jurul nostru” merită, în încercarea de delimitare, o atenție sporită.

„În jurul nostru”, de data aceasta, nu mai este cartierul sau orașul etc., nici măcar țara sau continentul cărora le aparținem, cel puțin geografic, dacă nu (și) cultural. De data aceasta, „în jurul nostru” circumscrie un spațiu mult mai larg, de amplitudinea căruia este responsabilă mai ales eficiența produsă de mass-media electronică.

În felul acesta, ce se întâmplă (chiar și) peste ocean devine un fapt aflat „în jurul nostru”, mai ales atunci când evenimente, personalități, fapte etc. se manifestă amplu, cu vervă, zarvă sau cu fast. Ele ajung în „imediata noastră apropiere”, chiar dacă această apropiere nu este una neapărat geografică, ci una facilitată sau mediată de viteza cu care călătoresc informațiile.

Aș spune că e mai degrabă „o apropiere forțată”, ceea ce în mare parte (și) explică lipsa de juxtapunere între opinii cu privire la același fenomen, fapt, eveniment, persoană publică etc. De aici, ciocnirea dintre canoane, de aici, contrarietatea, de aici, derapajele sau diferențele – mai mari sau mai mici – de înțelegere, decodare și/sau asimilare, dar și (sau mai ales) de acceptare.

Și de aici și întrebarea – care îndeplinește doar un rol de scherzo pentru eseul de față:

Suntem în stare să înțelegem semnele timpului pe care-l trăim? Cu alte cuvinte, înțelegem noi pe deplin – o înțelegere în sens profund, în care am putea vorbi de „apropriere” sau „înțelegere asumată, recognoscibilă în cât mai multe detalii” – un eveniment de tipul, să zicem, Met Gala 2019?

Ce ar fi greu de înțeles aici? ar putea suna răspunsul, firește, înlocuit cu o întrebare, tocmai pentru a se arăta cât de lipsit de interes ar putea părea un astfel de eveniment sau, dimpotrivă, cât de clar apare el, cu toată diversitatea și ineditul lui.

E un fapt cunoscut că Met Gala (The Costume Institute Gala at New York’s Metropolitan Museum Of Art) este un (mega)eveniment cu scopuri caritabile – poate cel mai mare eveniment de acest tip – care adună cele mai cunoscute nume ale momentului din lumea modei, a filmului, a muzicii și a artei etc. Inițiat în 1948, evenimentul are loc în fiecare an în prima zi de luni a lunii mai, întotdeauna în Metropolitan Museum of Art din New York, și asta e foarte bine cunoscut, cum la fel este și faptul că expoziția de costume presupusă de eveniment are în fiecare an o altă temă, care dă, de altfel, și tonul ținutelor pe care le folosesc invitații, dar și că temele au fost, de-a lungul anilor, trebuie să o recunoaștem, deloc lipsite de interes[1].

NOTES ON CAMP, ESEUL SEMNAT DE SUSAN SONTAG, A FOST PUBLICAT ÎN 1964

Extraordinar de interesant ni se pare însă faptul că tema de anul acesta a fost Camp, Notes On Fashion și că tema a făcut trimitere explicită la eseul Notes On „Camp” publicat de Susan Sontag în 1964.

Odată cu această informație, credem că evenimentul merită privit cu un alt tip de atenție sau de interes. Nu numai la varietatea de costume abordate de participanți, ci, mai ales, la varietatea de viziuni care au stat la baza concepției – cel mai probabil, și la cea a afișării – costumelor sau a ținutelor.

Pentru că, în acest fel, fiecare costum sau ținută a devenit un manifest: al libertății de exprimare, al libertății de identificare, al libertății de asumare. Al apartenenței la un anume spirit, la o anume colectivitate sau comunitate, la un anume grup sau, de ce nu, la a anume ideologie.

Înțelegi mai bine caracterul de manifest de concepție și reprezentare de la Met Gala de anul acesta, mai ales sau dacă ai informația referitoare la fenomenul „Camp”, așa cum apare el definit de Susan Sontag în 1964.

Vizionară, așadar, cu mult înaintea timpului său, Susan Sontag părea să identifice un spirit nou care ar caracteriza anumite colectivități, anumite viziuni despre lume și viață sau anumite atitudini prezente în epocă, un spirit al epocii despre care consideră că, chiar dacă ar fi avut nume, nu s-ar afla, la acea dată, printre fenomenele care ar fi fost descrise până la acel moment.

Încă de la primele rânduri, Susan Sontag definește („spiritul”, n.m.)„Camp” ca „o sensibilitate – indubitabil modernă – a sofisticării, dar nicidecum sinonimă cu ea”, un spirit a cărui esență ar fi atracția către nenatural, către „artificiu și exagerare” (t. m.)[2].

CARACTERISTICI ȘI DELIMITĂRI ALE SPIRITULUI „CAMP”

Autoarea își justifică încercarea de definire a modernului (în 1964!) și până-atunci-nedescrisului spirit „camp” prin puternica atracție (și, în același timp, repulsie) față de acesta, dar și prin faptul că fenomenul era, în epocă, puternic manifest și divers abordat, în ciuda faptului că până la acea dată nu fusese descris sau conceptualizat. Intenția eseului tocmai aceasta pare să fie: definirea și caracterizarea, exemplificarea și delimitarea spiritului camp, cu alte cuvinte, identificarea tipului de „sensibilitate” specifică timpului său (cel puțin așa lasă să se înțeleagă comentariile prezente în notele de subsol prin trimiterile la Huizinga sau la Febvre). Am putea înțelege că este vorba despre o anume estetică sau, de ce nu, despre un „spirit al vremii”, reflectat în mare măsură într-un anume comportament sau rol social. Atitudine sau crez, viziune despre lume sau manifest, spiritul camp are o serie de caracteristici: gradul ridicat de stilizare, prezența artificialului intenționat (nu există camp în natură, bunăoară), spiritul urban, exagerarea, androginul, notele manieriste, teatralitatea asumată („reflectarea metaforei viața ca teatru”, „ești ca și când ai juca un rol”), epicenul („convertibilitatea dintre masculin și feminin, dintre persoană și lucru”), „deghizarea” luată în serios, extravaganța (manifestată cu pasiune și implicare, pentru că dacă nu există semnul acestora, atunci este vorba doar despre un exercițiu steril și sec al jocului cu ineditul, marcă doar a prețiozității, al unui fel de a fi doar decorativ sau „chic” cu orice preț, deci pseudo-camp), extraordinarul (asociat gesticulației grandilocvente sau strălucirii, dar nu și efortului și nicidecum bizareriei; Susan Sontag simte nevoia să adauge că „un cocoș cu două capete, o vânătă în formă de cruce sau un om care merge până în China în mâini nu sunt camp, tocmai pentru că ar fi văduvite de recompensă vizuală, de strălucire sau de teatralitate”, t. m.).

Spiritul camp presupune, de cele mai multe ori, un gest (duplicitar) care implică o dublă semnificație: una – sugestivă – pentru cognoscenti, cealaltă – impersonală – pentru cei din afară.

Susan Sontag, în apartamentul său din New York, 18 noiembrie 1974 | Credit foto: Jill Krementz

SPIRITUL CAMP NU ÎNSEAMNĂ ART NOUVEAU

Un adevărat tip „camp” ar trebui să fie onest (complet naiv) în felul în care își poartă mesajul, să-l simtă, nu să-l joace, să aibă trăirile autentice ale sensibilității sale exagerate și exhibate în mod natural, pare să spună autoarea, mai ales când face distincția dintre spiritul camp și mișcarea Art Nouveau (cu care, de altfel, sensibilitatea camp are puncte comune); dacă în obiectele sau produsele Art Nouveau se specifică/semnalează faptul că este vorba despre imitație, reluare, reinterpretare a canonului sau demitizare, în camp acest fapt nu se întâmplă; înțelegem că un veritabil fenomen, produs, tip camp nu folosește deghizarea, exagerarea, teatralitatea, manierismul, dandysmul etc. ca manifest, ci el se identifică / este – cu onestitate, naivitate și sinceritate – în esență, tocmai acel tip de exagerare, de stilizare, androgin, travestit, dandy etc.

CAMP NU ÎNSEAMNĂ KITSCH

Aflat în imediata apropiere a kitsch-ului sau la granița cu acesta, produsul camp nu se confundă cu acest fenomen, spune Susan Sontag, iar noi deducem că diferențele există și sunt mai ales de atitudine sau de motivație, de reprezentare și de asumare, chiar dacă cele două ar avea în comun procedeul imitației sau pe cel al reluării/replicării. Spiritul camp poate eșua (și probabil atunci ajunge să se confunde cu un produs kitsch), atunci când e vorba doar de ceva făcut cu mijloace prea modeste, prea mici sau prea puține. Înțelegem de aici că opulența este și ea una dintre particularități, după cum înțelegem că semnul recunoașterii unui fenomen de tip camp vine odată cu identificarea („entuziasmată”, scrie Susan Sontag) aglomerării, a abundenței, a supraîncărcării; reacție de uimire în fața unei apariții de tip camp este confirmarea apartenenței la gen; hiperbola care naște stupefiere, am adăuga noi, este un semn al unui adevărat produs camp.

INVENTARUL „CAMP”

Odată cu identificarea în sincronie a notelor specifice fenomenului camp, Susan Sontag face exercițiul acestei operații în diacronie. Originile par a fi în secolul al XVIII-lea în romanele gotice, în mare parte. Pe lista exemplelor asociate retrospectiv fenomenului camp (așadar, camp avant la lettre) ajung – și am ales doar câteva dintre cele exemplificate de autoare -:

picturile manieriste (Pontormo, Rosso, Caravaggio), bisericile rococo din Muenchen sau majoritatea pieselor muzicale ale lui Mozart, literatura eufuistă, dar și scrieri ale lui Jean Cocteau (dar nu și cele ale lui Gide), piese ale lui Richard Strauss (dar nu și cele ale lui Wagner); dar și Gaudi cu Sagrada Familia, Oscar Wilde, anumite picturi ale lui Salvador Dali; tipul de frumusețe al Gretei Garbo, dar și al lui Bette Davis și al Ginei Lollobrigida, de pildă; lămpile Tiffany, desenele lui Aubrey Beardsley, Lacul Lebedelor, operele lui Bellini, piesele vestimentare specifice modei feminine a anilor ’20, cu franjuri, pietre sau pene; Șoimul maltez; înțelegem din atenția la detalii a autoarei că, în muzică sau în film, spre deosebire de tipologii și de modul în care acestea se oglindesc în comportamente sau atitudini publice, spiritul camp să se recunoaște prin conștientizarea parodierii sau a teatralității, a pozei.

SPIRITUL CAMP: SUB MICROSCOP, APOI PRIN CALEIDOSCOP

Ce ni se extrem de interesant în legătură cu spiritul camp este – în ciuda faptului că a fost definit, observat și înregistrat de Susan Sontag acum mai bine de cincizeci de ani, în încercarea de a oferi o imagine a schimbării de paradigmă estetică mai ales pentru America anilor de după mijlocul secolului al XX-lea – perfecta lui aplicabilitate a (deja) canonului camp în estetica lumii de azi, cea a anului 2019. Și nu este vorba numai despre Met Gala 2019, firește. În intenție doar o ilustrare programatică, intenționată a spiritului camp, așa cum a fost el identificat și definit de Susan Sontag, Met Gala de anul acesta suntem de părere că i-ar fi depășit oricum așteptările autoarei eseului. Acel „al treilea tip” de sensibilitate, cum l-a numit autoarea (primul tip fiind cel al culturii înalte, sensibilitatea etică, i-am spune; al doilea, sensibilitatea care se bazează „pe tensiunea dintre moral și estetic”), spiritul camp anunță „detronarea seriozității” de orice tip, triumful frivolității, victoria „stilului” asupra „conținutului”, a „esteticii” asupra „moralității”, „a ironiei asupra tragediei”; noi înțelegem că ar putea fi vorba despre, la fel de bine, supremația imaginii (surclasarea sau obnubilarea virtuților și a valorilor), victoria parodiei în fața genuinului.

Merită observat că eseul lui Sontag – o atent nuanțată și detaliată descriere a unui fenomen care în anii ’70 ai secolului trecut părea să fie o curiozitate sau, în orice caz, un nou (realmente) tip de sensibilitate – este o analiză a unui tip de sensibilitate teribil de actual, o sensibilitate care a devenit sinonimă, dacă nu chiar înlocuită, cu hiperbola, pe de o parte, și cu „masca”/„rolul”, indiferent care ar fi acela ales, pe de altă parte. Biograficul pare în lumea contemporană subsumat rolului, poza „wanna be”-ul  ni se pare că a luat locul autenticului și asta se întâmplă în viața de toate zilele, nu numai în metamorfozele artistice contemporane.

Ce ni se pare și mai interesant este faptul că spiritul camp pare să fie pentru lumea de azi, la atâtea decenii distanță, un tablou social și estetic la fel de valabil, dacă nu cumva chiar mai divers și bine reprezentat prin tendințele și tipologiile contemporane decât era acum cincizeci și mai bine de ani. E ca și când Sontag ar fi avut un fel de stetoscop cu care ar fi simțit ritmul subtil al epocii sale, pe care l-a urmărit în cele mai sensibile fibre ale cordului divers exprimat social, și asta tocmai pentru că observațiile directe i-au făcut detectabilă ocurența unei schimbări de paradigmă: o manifestare a unui nou tip de realitate a gustului estetic, a atitudinii față de sine și față de lume, care păruse inexistent deși era poate doar necercetat până atunci. Acel nou tip de trăire – cu intensitate, chiar pathos și uitare de sine – pe care îl „descoperă” și pe care îl considera a fi „în antiteză cu ideea de tragedie”, a fost adus de Sontag și privit ca la microscop. Notes On Camp a devenit actul de naștere și de confirmare a celei de-a treia sensibilități, a spiritului camp, care, odată cu trecerea timpului, nu a făcut decât să se manifeste din ce în ce mai divers. Istoria ulterioară a dovedit că multiplele fațete ale lui, observate de Sontag ca într-un caleidoscop, vor fi fost confirmate și diversificate.

SPIRITUL CAMP, AZI

Ni se pare însă că spiritul camp din eseul lui Sontag e nu numai actual și bine reprezentat în lumea secolului XXI, ci și infinit îmbogățit. Dovada este, întâi de toate, Met Gala 2019, dar nu este vorba numai despre asta, deși extravaganța rochiilor din milioane de pene – exemplificată, de altfel, de Sontag –, rochiile feminine care îmbracă femei al căror machiaj ilustrează masculinul, rochiile aurii pe trupuri de efebi, capetele înrămate butaforic, măștile cu chip propriu, femeia-candelabru, trenele incomensurabile etc. etc, toate ar fi ilustrări în fel și chip ale analizei caleidoscopice din 1964.

Dincolo de Met Gala, lumea contemporană dovedește o ilustrare a spiritului camp larg răspândit, observat la tot pasul, de la diversitatea formelor exacerbate de manifestare tipologică și artistică, (prezente mai ales în filme, modă, muzică etc.) până la granițele difuze dintre masculin și feminin sau la alternanța lor în individ (fie în poză sau în esență), de la opulența fără limite la dramatismul biografic suprapus peste rolul social până la identificare, de valorificarea „măștilor” în rețelele de socializare la victoria frivolității, de la gustul parodiei la ridiculizarea tragicului etc., toate se găsesc printre datele lumii contemporane.

Susan Sontag – ni se pare e limpede – a văzut încă din 1964 diagrama evoluției spiritului camp, dar a continuei sale confirmări și reconfigurări.

Dacă spiritul camp de la Met Gala din acest an a fost bine reprezentat și variat ilustrat e meritul creatorilor de a fi fost familiarizați cu eseul lui Sontag. Dar nu aceasta a fost tema eseului de față, ci doar un pretext al lui. Spiritul camp și reprezentările lui multiple din lumea contemporană, diverse, asumate sau nu, în cunoștință de cauză sau nu, acesta ni se pare un fapt de care trebuie să ținem seama sau măcar să luăm cunoștință. Spiritul camp este prezent în secolul XXI în forme care ni se par mai bine asumate sau reprezentate sau, în orice caz, mai frecvente decât cele din secolul trecut.

Meritul lui Sontag a fost să observe și să descrie spiritul camp.

Nouă ne rămâne să ne reconfigurăm așteptările și criteriile și să ne ajustăm nivelul de toleranță.

[1] https://www.vogue.co.uk/article/met-gala-2019

[2] https://monoskop.org/images/5/59/Sontag_Susan_1964_Notes_on_Camp.pdf

SUSAN SONTAG născută Susan Rosenblatt (16 ianuarie 1933 – 28 decembrie 2004) a fost critic literar, filosof și activist politic american. Prima ei lucrare majoră, eseul „Notes on ‘Camp”, a apărut în 1964. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt Despre fotografie, Împotriva interpretării, Stilurile voinței radicale, Modul în care trăim acum, Boala ca metaforă, Privind durerea celorlalţi. Cartea care a consacrat-o este Împotriva interpretării, o pledoarie pentru relativismul filosofic din epoca postmodernismului.

Sontag a călătorit în zone de conflict relatând despre războiul din Vietnam și asediul asupra oraşului Sarajevo. A scris pe larg despre fotografie, cultură și mass-media, SIDA, drepturile omului, comunism și ideologie de stânga. Deși eseurile și discursurile ei au atras uneori controverse, Sontag a fost descrisă drept „unul dintre criticii cei mai influenţi ai generația sale”.


Acest interviu a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Un comentariu

Comentariile sunt închise