Reprezentativ

Ilustrare a esteticii japoneze „wabi-sabi”, © artist Aya Francisco | Sursă foto: Tofugu.com

Dincolo de „wabi” și de „sabi”

În goana după inserții facile ale unor concepte japoneze extrem de complexe în sensibilitatea occidentală – wabi și sabi -, simplificarea excesivă conduce la interpretări

Antoaneta Olteanu, în dialog cu Andrei Kurkov, la Iaşi (26.10.2013) | Credit foto: Arhivă personală Antoaneta Olteanu

Portret de traducător: Antoaneta Olteanu

Profesoară la catedra de Filologie rusă şi slavă (Universitatea din Bucureşti), Antoaneta Olteanu are un CV nu impresionant, ci doborâtor. Pentru a enumera doar câteva dintre îndeletnicirile domniei sale: a participat la proiecte de cercetare de mai lungă ori de mai scurtă durată, a publicat sumedenie de cărţi de autor, a tradus 72 de cărţi (72!), la care se adaugă cele, deloc puţine, aflate în curs de apariţie.