ATELIER

Vasile Gribincea: Trăiesc atent

Vasile Gribincea s-a născut pe 7 iulie 1997 la Chișinău, într-o familie de intelectuali. Din copilărie, părinții i-au stimulat interesul pentru literatură, istoria artelor plastice și muzica clasică.

A absolvit Liceul „Prometeu” din Chișinău. În 2014, 2015 și 2016 a ocupat locul I la Olimpiada Republicană de Limbă și Literatură Română, iar în 2016 i-a fost acordat Premiul Național pentru Tineret în domeniul Culturii al Republicii Moldova.

Este licențiat al Facultății de Litere a Universității din București, cu o lucrare despre literatura română din Basarabia sub Imperiul Rus, din perspectiva unor metode recente, sub îndrumarea Simonei Popescu. În prezent este masterand în anul I la specializarea de Studii Literare a Universității din București.

Prezent în paginile revistelor Contrafort, Vatra, Observator Cultural, Literatura de Azi, Scriptor, Jurnal de Chișinău, Clipa, Limba Română și altele. A publicat cronici de carte și de film, reportaje culturale, interviuri, versuri și fragmente de jurnal. În 2018 a fost cel mai tânăr autor invitat să citească la Festivalul lnternațional de Poezie „Gellu Naum”. Este cel mai tânăr autor inclus în Cartea poeziei 2019 (Arc, 2019) – antologie a poeziei contemporane din Republica Moldova. A colaborat cu tânărul regizor Liviu Rotaru (laureat al Premiului Național pentru Tineret în domeniul activismului civic al Republicii Moldova) la filmele „Povestea” (2017) și „Before Forever” (2018). Premiant la colocvii naționale studențești, a contribuit cu texte proprii și la expoziția de artă non-liniară Visible x Invisible, vernisată în iunie 2019 în urma unei colaborări dintre Universitatea București și Universitatea Națională din Arte.

În două cuvinte, se prezintă astfel: „trăiesc atent”.


buclă

nedespărțite între
noi, plăcerea și liniștea –
fără să se mai știe
de la cine la cine

daruri aici pentru tine
(variantă)

departe
pe negru pete
aurii albe roșii turcoaz

de aici
aproape nu
puteam
deosebi
țărmul de
mare marea de cer

ascuțit
vântul spre
fețele noastre

când
am încetat să-i cer
ce nu-mi poate da
am înțeles că-mi poate
da
mai mult decât pot
cere

blând în undele gamma

în sfârșit dimineața ce ne limpezește ca nimic
altceva ceața ei de lavandă prin orașul ce iese
din în el zgomotul său de fiecare
zi acum dizolvat blând în undele gamma de
nu se știe unde
a rămas din toți
pereții numai răceala sub picioare
pământul se simte ca aerul drumul
de acasă nu a fost niciodată
mai lung dar nu
uităm unde trebuie să
ajungem e ca-n fiecare zi suntem aproape
aici două uși una singură
de pe care se mai poate
ieși doar
că tocmai acum nu mai
știm care

Vasile Gribincea | Credit foto: Lorelia Gribincea

poate că mâine

poate că mâine vei putea spune câte
ceva despre ce ai trăit azi: mai ales
despre ceea ce în mod natural se sus-
trage amintirii: mișcările vor deveni din
nou coerente: limpede
iarăși aerul după această ploaie
de fire din ce
în ce mai
dense, aspre
ca de mătură: absența mai mult decât un
concept banal și tot
mai greu de suportat: poate că mâine: dar ziua
de azi crește mai mult decât se poate
spune: în egală
măsură implauzibilă și inevitabilă: mărturisirea
orbului pentru surdomut și
reciproca: de nepătruns cândva, acum
poate definitivă: a-
semeni zâmbetului de la început:
vertical
(și fiecare în locul celuilalt
înainte să fi fost
la locul său)

lângă timpuri noi

întuneric: mai
pătrunzător
ca orice
strigăt
sărutul
acesta
brusc:

lentă
înaintare
turbulentă
ca-n ora
de vârf
prin gura
de metrou

cel mai târziu

ușa deschisă
pe care nimeni
nu o mai poate
închide

și singurul
cuvânt ce te face
să rămâi
unde alegi

descleștare

expiri și inspiri în același timp

cerul mai aproape ca pleoapele


Există vreun poet care te influențează în mod deosebit, față de care ai o filiație poetică, care te călăuzește spiritual în creația ta?

Vasile Gribincea: E greu să aleg unul singur, însă respect convenția întrebării și mă opresc la Gellu Naum. Îi citesc acum integrala poeziei suprarealiste. Încă din liceu, Zenobia este – alături de Solenoid – romanul meu preferat din literatura română. De altfel, citeam Zenobia în ziua când am hotărât definitiv că vreau să fac Litere la București. Nu mă gândeam că voi ajunge la casa lui Gellu Naum, ba chiar că voi citi acolo din textele mele. Că tot ați folosit verbul a călăuzi, din momentul în care am intrat în curtea casei de la Comana, am simțit că locul în care mă aflu seamănă cu Zona lui Tarkovski. Pe-atunci nu văzusem documentarul Orbire voluntară și nici nu citisem Clava. Critificțiune cu Gellu Naum. Aprofundarea apropierii de Gellu Naum i-o datorez în mare parte Simonei Popescu, un om luminos și decisiv în formarea mea la București.

Ești un căutător de formule poetice noi?

Vasile Gribincea: Cine ar mai scrie – și ar publica – fără minima, fie și subliminala speranță că textele sale au o doză de noutate? Căutarea noutății e inerentă. Variază intensitatea și gradul ei de conștientizare. Important e să dai – atât descoperindu-l, cât și construindu-l – un sens profund personal acestei căutări. Ea să fie rezultatul complex al apropierii de unele repere, al intimei, nuanțatei și creativei aproprieri a acestora, însă și expresia unor oneste și viguroase distanțări față de ceea ce îți e structural străin. Mă interesează noutatea ca o fertilă – și, deloc exclus, deconcertantă, paradoxală, greu sistematizabilă și greu previzibilă – interferență dintre „spiritul timpului” și „Timpul spiritului” unui artist. Altfel, inserarea noutății poate eșua repede în snobism – inclusiv în sensul etimologic al lipsei de noblețe -, oportunism cultural, procustiană (deși poate neînțeleasă astfel) raliere la tendințele actualității. Rareori, noutatea altuia este și a ta.

Poezia mă interesează, în bună măsură, datorită fineții și tensiunii de limbaj pe care le face simțite și prin care își confirmă ireductibilitatea, valoarea de experiență particulară. Să exprimi ce contează pentru tine cu o limpezime nu atât permeabilă, cât mai ales penetrantă. Efectul – dar și premisa – unei forme speciale de atenție. O möbusiană cuplare a complexității cu delicatețea. Secvențe de implozie fulgurantă. Sursa – dar și urma(rea) – unor senzații greu clasabile, dar necesare. O zonă pe care o recunoști pentru că te ia prin surprindere. Firescul enigmatic, anti-banal. Și, bineînțeles, atâtea altele…

Unii spun că „inspirația” este un concept desuet. Ce este „inspirația” pentru tine?

Vasile Gribincea: Inspirația? Și ea, una dintre confirmările firescului. Articularea unor latențe. Condensare și ramificare. O perioadă – în profunzime, sustrasă cronometriei – când realizarea creației se dovedește mai puternică decât ceea ce i se opune. O forță despre care mi se pare onest să recunoaștem că ne depășește. Însă și o forță care ne face să ne depășim din când în când pe noi înșine, devenind (mai mult) ceea ce suntem. Să vorbim mai puțin despre ea, să o lăsăm să vorbească prin noi, făcându-ne să spunem lucruri pe care nu le-am putea exprima altfel.

Nu cred că inspirația este un concept perimat, nici măcar unul perimabil, cum nu cred că trebuie să avem rezerve față de ideea în sine. Altceva este abordarea ei inconsistentă, clișeizată, fie ea dulceagă sau mistificatoare.

Să rămânem, pe cât se poate, senini când vorbim – sau când tăcem – despre inspirație.


Secțiunea ATELIER publică texte noi, neincluse încă în volume, ale autorilor debutanți sau consacrați.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru website-ul revistaparagraf.com. Articolul aparține Revistei Paragraf și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.